Decizie-apel a Sinodului Bisericii Greciei privind arestul preventiv al Egumenului Efrem

Astăzi 12 ianuarie, Sinodul Permanent al Bisericii Greciei s-a întrunit în a treia şedinţă a lunii ianuarie, sub proedria Preafericitului Arhiepiscop al Atenei şi Întregii Grecii, Ieronim.

În cursul acestei şedinţe, Sinodul Permanent s-a preocupat de subiectul arestării preventive a Preacuviosului Arhimandrit Efrem, Egumen al Sfintei Mânăstiri Vatopaidi din Sfântul Munte, îndeosebi de momentul aducerii la cunoştinţă şi a executării mandatului, în zilele de mare praznic ale creştinătăţii, precum şi de încălcarea sfintelor rânduieli şi de nesocotirea prevederilor regulamentare privind independenţa administrativă a Sfântului Munte.

Acest eveniment, care a rănit sensibil autoritatea Bisericii noastre şi a îndreptăţit a se mâhni profund întreaga suflare ortodoxă a Greciei, şi până dincolo de hotarele acesteia, în acelaşi timp a provocat şi o serioasă îngrijorare şi o critică severă din partea unor distinşi reprezentanţi ai domeniului juridic.

Biserica noastră respectă hotărârile Justiţiei şi, prin urmare, nu doreşte în nici un mod să se amestece în competenţele ei, cu toate că, de-a lungul vremii, au existat disensiuni în privinţa corectitudinii lor.

Cu toate acestea, împreună cu mulţimea credincioşilor, [Biserica] îşi exprimă simpatia întregilor ei membri către încercatul Egumen, şi îşi exprimă şi dorinţa şi nădejdea de a se reevalua mai cu stăpânire de sine posibilitatea eliberării sale.

Pentru aceasta, Preafericitul Arhiepiscop [Ieronim] îl va vizita la închisoarea Korydallós.

Sursa: http://romfea.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=10591:-q-q&catid=13

0 Răspunsuri to “Decizie-apel a Sinodului Bisericii Greciei privind arestul preventiv al Egumenului Efrem”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s





Follow

Get every new post delivered to your Inbox.