Astăzi 12 ianuarie, Sinodul Permanent al Bisericii Greciei s-a întrunit în a treia şedinţă a lunii ianuarie, sub proedria Preafericitului Arhiepiscop al Atenei şi Întregii Grecii, Ieronim.

În cursul acestei şedinţe, Sinodul Permanent s-a preocupat de subiectul arestării preventive a Preacuviosului Arhimandrit Efrem, Egumen al Sfintei Mânăstiri Vatopaidi din Sfântul Munte, îndeosebi de momentul aducerii la cunoştinţă şi a executării mandatului, în zilele de mare praznic ale creştinătăţii, precum şi de încălcarea sfintelor rânduieli şi de nesocotirea prevederilor regulamentare privind independenţa administrativă a Sfântului Munte.

Acest eveniment, care a rănit sensibil autoritatea Bisericii noastre şi a îndreptăţit a se mâhni profund întreaga suflare ortodoxă a Greciei, şi până dincolo de hotarele acesteia, în acelaşi timp a provocat şi o serioasă îngrijorare şi o critică severă din partea unor distinşi reprezentanţi ai domeniului juridic.

Biserica noastră respectă hotărârile Justiţiei şi, prin urmare, nu doreşte în nici un mod să se amestece în competenţele ei, cu toate că, de-a lungul vremii, au existat disensiuni în privinţa corectitudinii lor.

Cu toate acestea, împreună cu mulţimea credincioşilor, [Biserica] îşi exprimă simpatia întregilor ei membri către încercatul Egumen, şi îşi exprimă şi dorinţa şi nădejdea de a se reevalua mai cu stăpânire de sine posibilitatea eliberării sale.

Pentru aceasta, Preafericitul Arhiepiscop [Ieronim] îl va vizita la închisoarea Korydallós.

Sursa: http://romfea.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=10591:-q-q&catid=13

Areopagul (Curtea Supremă de Justiţie) a anulat decizia de condamnare la 10 luni de închisoare cu suspendare acordată în cazul lui Gheronda Efrem, a monahului Arsenie şi a judecătoarei Maria Psaltis de către Curtea de Apel a Thraciei, în care judecătoarea fusese considerată vinovată de încălcarea confidenţialităţii judecătoreşti şi de abuz în serviciu, având autori morali pe cei doi monahi.

Comisia penală, adoptând propunerea procurorului N. Tsánghas, a considerat că decizia nu are bază juridică, are lacune de raţionament, contradicţii şi erori.

În consecinţă, Curtea de Apel a Thraciei va trebui să rejudece cazul, comisia de judecată urmând să aibă alţi membri. Este de aşteptat ca noua decizie să fie mai puţin dură, deoarece comunicarea prematură a unei decizii judecătoreşti nu constituie o faptă care se pedepseşte penal.

Vestea arestării „preventive” a Egumenului Efrem al Mănăstirii Vatopedi a provocat în întreaga lume ortodoxă o stare de năuceală urmată de alta, produsă de mulţimea luărilor de poziţie şi a comunicatelor dintre cele mai neaşteptate.

Prima uluire, mai ales în cazul românilor, care cunoşteau prea puţin sau chiar deloc istoria scandalului vechi de aproape 4 ani, a fost cu grijă potenţată de servirea veştii tocmai în seara de Ajun. Satisfacţia nedisimulată şi aerul de indignare cu care mas-media românească a anunţat într-un moment atât de sfânt o asemenea veste au avut efectul, scontat de bună seamă, al unei găleţi de lături vărsate peste masa de Praznic a familiilor ortodoxe.

Modul şocant în care românilor le-a fost oferită vestea, suficient de şocantă în ea înseşi, a reuşit suspendarea brumei de gândire critică şi de bun simţ la unii din conaţionalii noştri. Aşa se face că se puteau auzi din gura unor persoane necalificate juridic şi incalificabile moral verdicte contra „inculpatului”, desluşiri ale semnelor urgiei dumnezeieşti care vine peste el, peste Athos, peste călugări, peste Biserică. De fapt, situând inepţiile într-un context geopolitic mai larg, ne putem întreba dacă e o pură întâmplare faptul că în altă ţară ortodoxă, Bulgaria, s-a anunţat cu mare pompă tot de Crăciun demararea dosariadei pentru membrii clerului.

Încrucişarea declaraţiilor de presă, a luărilor de poziţie, a comunicatelor la cel mai înalt nivel politic este însă şi mai năucitoare.

Dar există, poate, un motiv pentru care verdictul anunţat nu trebuie să ne mire chiar atât de mult: în privinţa gafelor juridice Athena are tradiţie! Patria primei democraţii din lume e totodată şi patria celei mai faimoase gafe juridice din istorie: cazul Socrate, condamnat la moarte pentru că învăţa tinerii să pună pe primul plan virtutea! Poate că aceiaşi demoni ai nedreptăţii, care în urmă cu 2400 de ani au dezechilibrat dreapta cumpănă a minţii judecătorilor din Areopag, îşi fac treaba şi acum, insuflând urmaşilor acelora hotărârea arestării „preventive” a lui Gheronda Efrem. Din cei 32 de persoane cercetate în „dosarul Vatopedi” numai el este atât de primejdios încât, neştiind la ce să te aştepţi din parte-i, trebuie să previi cine ştie ce monstruozităţi, şi de aceea, preventiv, îl arestezi. De bună seamă că argumentele prevenţiei sunt atât de constrângătoare, încât cuvintele vechi de două milenii ale lui Socrate par rostite tocmai în faţa judecătorilor de acum ai lui Gheronda: „Nu ştiu, bărbaţi ai Athenei, cum veţi fi fost înrâuriţi de pârâtorii mei, însă eu ascultându-i, mai că mi-am uitat de mine însumi, atât de convingător au vorbit. Şi cu toate acestea, la drept vorbind, n-au spus nimic adevărat!”

În acest context sumbru al oratoriei fără fond şi al sofismelor alunecoase totul conduce la imaginea ridicolă a unui cioban ce pune botniţă la miei în vreme ce lupii îi sfâşie turma! Cu sau fără această insuflare demonică, ridicolul în care justiţia elenă s-a băgat singură rămâne şi ne face să o socotim nu numai oarbă ci şi uitucă, neînsuşindu-şi avertismentul  celeilalte victime faimoase ale „dreptăţii” din Areopag, făcând ca, în ochii lumii, acest ridicol să se reverse şi peste nobila patrie a înţelepciunii: „Bărbaţi ai Athenei, în schimbul câtorva ani din viaţa mea, veţi dobândi faima şi veţi da prilejul să se spună, de către oricine va voi să ocărască statul nostru, cum că aţi omorât un om înţelept”.

Faţă de această stare dureroasă a lucrurilor, condensată într-un singur cuvânt, epitetul „preventivă”, nu putem să nu observăm anumite nuanţe ale comunicatelor oficiale şi să nu tragem concluzii din ele. Aşa, bunăoară, Patriarhul Chiril al Rusiei, în scrisoarea Sanctităţii Sale către preşedintele Greciei, spune că nu contestă jurisdicţia justiţiei greceşti, dar este cu totul nedumerit „de aplicarea detenţiei preventive înainte de cercetarea judiciară a cazului pe fond al unui monah care nu constituie o ameninţare pentru societate şi care şi-a exprimat în mod repetat bunăvoinţa de a colabora în ceea ce priveşte ancheta”. Specificând doar jurisdicţia justiţiei elene, Sanctitatea Sa ne lasă, cu amărăciune, să înţelegem că are dubii în ce priveşte imparţialitatea acesteia!

Dar adevăratul capitol al scandalului din care creştinii au numai de câştigat şi de învăţat în drumul lor spre sfinţenie este însăşi victima: Gheronda Efrem şi obştea sa. Deşi medicii i-au cerut să se interneze în spital, Gheronda Efrem a ales temniţa. Citind această veste nu mi-am putut opri asocierea spontană cu Sfântul Ignatie Teoforul care, dus prizonier la Roma, le scrie creştinilor de acolo rugându-i să nu facă nimic pentru a-l elibera: „că bun lucru este a apune din lume spre Dumnezeu, pentru a răsări în Dumnezeu”. Aşa cum paradoxul a făcut ca peştera şi ieslea din Betleem să fie socotite de creştini palat împărătesc, tot aşa celula de acum a lui Gheronda Efrem este, cu siguranţă, plină de har şi de cercetare dumnezeiască.

Agitaţiei, uneori panicarde, uneori cu iz ameninţător şi răzbunător pe care o vădesc câţiva dintre foarte numeroşii apărători ai lui Gheronda, acesta le opune o seninătate, o măreţie, o nobleţe şi o adâncă linişte care întrupează „cu asupra de măsură” asumarea prin credinţă, până la ultima iotă şi cirtă, a Evangheliei. La fel, este  cu neputinţă să găsim vreo urmă de ranchiună, de răzbunare, de mânie sau de ură în atitudinea obştii sale vatopedine, dovadă că învăţătura cu fapta e cea mai bună lecţie pentru fiii săi care „ridică împreună cu el crucea martiriului cu credinţă şi nădejde”. De aceea putem spune că lor li s-a dăruit „nu numai să creadă în Hristos, ci să şi pătimească pentru El”

Din aceste lucruri, tăcut dar strălucit ilustrate de Gheronda şi de obştea sa, avem noi creştinii de învăţat. Se dovedeşte, iarăşi şi iarăşi, că monahismul aghiorit este şi astăzi dascăl al adevăratei evlavii creştineşti: şi în vreme de pace, şi în vreme de luptă, şi la prăznuire şi la prigoană, şi cu cuvântul, şi cu fapta. De aceea şi merită cu prisosinţă cinstirea pe care i-o dă poporul lui Dumnezeu, iar Athosul se arată şi acum, „căminul virtuţii”, cum era numit în veacul XIV de Sfântul Grigorie Palama (el însuşi închis pentru vreo patru ani!), grădină a Preacuratei şi nebiruitei Fecioare Maria.

Aceste din urmă consideraţii au un temei simplu, uşor accesibil oricui: chipul părintelui Efrem şi declaraţiile obştii sale. Ubicuitatea internetului face ca imagini „vechi” de numai câteva minute să ajungă de îndată în orice loc de pe glob. De aceea nu va fi greu pentru nimeni să ia aminte la chipul lui Gheronda Efrem cel prigonit, „înlănţuitul lui Iisus Hristos”, care, asemeni ilustrului episcop al Antiohiei din veacul doi, se îndreaptă de bună voie spre temniţă, deşi ar fi putut alege căldurica patului de spital.

Priviţi-i chipul, creştini ortodocşi de pretutindenea şi veţi înţelege că prigonitorii n-au ce să-i facă celui care s-a lepădat deja, acum mai bine de trei zeci de ani, de libertatea şi de voia sa punându-le în mâinile Stareţului său, Gheronda Iosif Vatopedinul. Priviţi-i chipul, creştini ortodocşi de pretutindenea şi absorbiţi de acolo pace, linişte şi credinţă în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Priviţi-i chipul şi ruşinaţi-vă pentru necredinţa, îndoielile şi compromisurile din mărunta, mizera viaţă pământească. Priviţi-i chipul şi voi, prigonitorilor, şi poate veţi înţelege cândva că Dumnezeu este iubire, că nu ţine minte răul, că vă poate primi şi pe voi, şi luaţi de acolo curajul pocăinţei.

Indiferent de rezultatele, oricum relative, ale dreptăţii omeneşti, lecţia profundă a acestor evenimente cu care cineva a avut grijă să ne îndurereze Crăciunul rămâne dincolo de contingenţa întâmplărilor şi dezvăluie sfinţenia lui Dumnezeu în oamenii Lui.  De aceea, oricare ar fi sfârşitul „cercetărilor”, nimic nu va mai fi ca înainte. Nici pentru Gheronda Efrem, nici pentru obştea sa, nici pentru Athos, nici pentru anchetatori. Dumnezeu va deschide înaintea fiecăruia alte zări. Şi fericit este acela care le va înţelege şi va călători spre ele. „Mergi prin strălucire, spre lumină, Iacove” zice Prorocul, iar Gheronda Efrem şi obştea lui se dovedesc de pe acum făcând din plin această călătorie martirică a sfinţeniei.

http://www.pemptousia.ro/2012/01/dreptate-omeneasca-versus-sfintenie-dumnezeiasca/

de Andrei Oprescu

Este îndeobşte cunoscut faptul că Gheronda Efrem aparţine unui şir de părinţi duhovniceşti al căror element comun este purtarea crucii prin diverse necazuri, dispreţuiri şi insulte. Cel dintâi dintre ei, Cuviosul Gheron Iosíf Isihastul, încă din timpul vieţii fusese considerat înşelat de unii monahi care nu puteau înţelege viaţa lui isihastă. Astăzi cunoaştem şi vedem roadele sale: renaşterea monahală din Sfântul Munte şi din străinătate este strâns legată de persoana sa, după cum mărturisesc diferiţi cercetători ai lucrării lui.

Urmaşul său, pe care harul lui Dumnezeu ne-a învrednicit să-l cunoaştem pe când se găsea la Mânăstirea Sfintei Cruci din Míthnis, Cipru, şi-a petrecut viaţa defăimat şi prigonit. Maica Domnului, însă, l-a rânduit să locuiască în Mânăstirea ei. Cei care au trăit îndeaproape repopularea ei ştiu că bătrânii care locuiau acolo şi care, mai apoi, au fost îngrijiţi de obştea actuală a lui Gheronda Efrem, nu l-au înscris în actele mânăstirii, nici mâncare nu i-au dat. Cu toate astea, tot voia Maicii Domnului s-a plinit.

Astăzi a venit rândul lui Gheronda Efrem să păşescă pe urmele bătrânului lui [Gheronda Iosíf Vatopedinul] şi ale „bunicului”, Gheron Iosíf Isihastul. Gheronda Efrem plineşte cu fapta ceea ce a promis odată cu tunderea sa întru monahism, anume că trebuie să fie pregătit „pentru ocări, pentru necinste şi pentru răbdarea a multe necazuri” şi nu numai, ci a dat şi jurământ de „cruce şi moarte”. De obicei, atunci când un monah începe să fie slăvit, urmează ispite mari, dure şi grele, care sunt însoţite, însă, de mângâieri cereşti ale Harului pe care le trăieşte doar el, şi pe care noi, care nu avem experienţă şi suntem ignoranţi, nu putem să le înţelegem. De aceea, şi în focul ispitelor, el este plin de pace şi blând, iar înăuntru simte bucuria lui Hristos. Ce, altceva, ar putea însemna cuvintele lui Gheronda Efrem, „sunt afierosit Maicii Domnului şi voii ei” ?

Acum, însă, când se găseşte în celula închisorii, îmi aduce aminte de Apostolii lui Hristos. Are nevoie de susţinerea noastră. Mulţi dintre noi ne găsim foarte departe şi ne este cu neputinţă să-l vizităm. Trebuie însă să ne aducem aminte de porunca Sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu ei; aduceţi-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât şi voi sunteţi în trup” (Evr. 13,3), „Parte făcându-vă privelişte cu ocările şi cu necazurile îndurate, parte suferind împreună cu cei ce treceau prin unele ca acestea” (Evr. 10,33). Nu trebuie să ne ruşinăm de faptul că Gheroda este în închisoare. „Nu te ruşina […] de mine, cel pus în lanţuri pentru El” (2Tim. 1,8) îi scria Apostolul Pavel lui Timotei.

Are nevoie Gheronda Efrem de susţinere ? După cuvintele Apostolului Pavel, da, are nevoie. „Bine aţi făcut că aţi împărtăşit cu mine necazul” (Filip. 4,14) le scria el filipenilor. Cum putem să-l sprijinim ? Să urmăm practica Bisericii primare a Ierusalimului. Ce făceau puţinii ei membri atunci când Irod, după tăierea capului Apostolului Iacov, l-a luat şi pe Petru şi l-a închis, bine păzit, în lanţuri ? „Iar Petru era păzit în temniţă şi se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică” (Fa. 12,5). „Rugăciunea necontenită” ascunsă, nevăzută de nimeni, şi-a avut roadele ei. A ajuns la ceruri, iar Dumnezeu a trimis un înger care l-a eliberat pe Petru din legături. La fel, pe când era întemniţat, Apostolul Pavel scria: „rugaţi-vă totodată şi pentru noi” (Col. 4,3).

Fac aici o propunere către cei care îl iubesc pe Gheronda. Să se întâlnească şi să se unească în rugăciune la o anumită oră. Propun ca între 10 şi 10:15 în fiecare seară să facem rugăciune pentru el şi pentru obştea lui. Cei care au komboskini să zică „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte pe Gheronda Efrem şi obştea lui”. Cei care nu ştiu felul acesta, să citească Binecuvântările Maicii Domnului [din Acatistul Buneivestiri].

Să ne rugăm cu smerenie şi atenţie, ştiindu-ne nevrednicia noastră, căci pentru păcatele noastre suntem datori lui Dumnezeu, cel Care, cu îngăduinţă şi milostivire, va trece cu vederea greşelile noastre şi ne va da răspuns mângâietor.

Aléxandros Hristodoúlou

Lunile treceau, iar starea mea de sănătate se înrăutăţea. Credinţa mea însă nu scădea, ba chiar se întărea. Nu mă mai preocupam de faptul că o să trăiesc sau o să mor, ci de faptul că, dacă voi muri, să mă ia împreună cu el, aproape de el, iar dacă voi trăi, să-l laud oriunde-aş fi.

Trecuse aproape un an, şi m-au anunţat că găsiseră donator în America. Era într-o joi dimineaţă. Vineri dimineaţă urma să fiu mutat la spitalul de la Evanghelismos, unde luni ar fi urmat să se facă transplantul. Joi pe la 12, însă, am intrat în comă. Encefalul se umpluse de lichid, la fel plămânii şi inima. M-au coborât cu pat cu tot la reanimare. Ar fi trebuit să rămân acolo zile întregi.

La un moment dat, conştiinţa mi-a revenit, fără însă să pot deschide ochii; îmi aduc aminte că auzeam nişte melodii dulci pe care nu le mai auzisem vreodată, pline de pace. Nu ştiam unde sunt, dar am înţeles că eram la reanimare.

Deasupra capului meu era doctorul, care-i spunea tatalui meu şi prietenei mele că “Vasilis are un organism foarte puternic, dar cu lichid la cap, la plaămâni şi la inimă, cu puls zero şi fără tensiune, nimeni n-a ieşit în starea asta de la reanimare”.

Taică-meu se opunea, zicea că “nu-l cunoaşteţi pe Vasilis, a făcut armata la Forţele Speciale, nu e de ici de colo”. Medicul l-a bătut prieteneşte pe spate, zicându-i “bine-ar fi să fie aşa, dar ar fi o minune dacă prinde seara”. Ieşiră afară. Prietena mea rămase să mă ţină de mână, plângând. Simţeam, dar nu puteam să reacţionez. Ieşi şi ea la un moment dat.

Locul s-a umplut de o lumină incredibilă, iar melodiile se auzeau şi mai tare. Nu era vis, eram treaz şi simţeam. Foarte înalt, îmbrăcat complet în negru, cu barba lungă, cu un culion uriaş care parcă ajungea în tavanul salonului, a intrat Sfântul Efrem. Nu-şi lua ochii de la mine; s-a apropiat şi mi-a luat efectiv capul în palmă, avea nişte degete uriaşe. Mi-a zis “te preiau eu acuma” şi a ieşit încet-încet, aşa cum a intrat.

A doua zi mi-am deschis ochii tot la izolare. Eram scos de la reanimare. Toate rudele mele erau adunate împrejurul meu. Cum au văzut că mă trezesc, au început să se îmbrăţişeze şi să strige. “Chemaţi-l pe doctor, chemaţi-l pe doctor !” Intră doctorul şi-mi zise: “ştii, eu nu cred în minuni, nici în Dumnezeu, dar tu ai avut un Sfânt cu tine, ieri. Aseară ţi-a dispărut lichidul de la plămâni, de la encefal, de la inimă, iar măduva a reluat producerea de sânge, ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic, niciodată”.

După o săptămână am ieşit din spital şi, înainte de a mă duce acasă, m-am dus la Mânăstire la Sfântul meu. Şezând lângă raclă, de 3 ori a bătut lângă mine, era un sunet ca de baston sau de cârjă. M-am cutremurat şi, plângând, i-am mulţumit.

Astăzi îmi trăiesc viaţa ca un om normal, sănătos, mă duc la mânăstire o dată pe săptămână să-l văd pe Părintele meu, să-l cinstesc, să-l slăvesc, să-i mulţumesc şi să-i fiu recunoscător pentru toate. Sunt nenumărate ocaziile în care mi-ai arătat prezenţa ta, precum aseară, când, după luni de zile, m-am hotărât să-ţi scriu, deşi literele se încăpăţânează să rămână mici.

Îţi mulţumesc mult ! Dăruieşte-mi sănătate, ţine-mă sănătos şi în putere, şi dacă vrei Tu, dăruieşte-mi şi un copil ca să-i pun numele tău ! Te iubesc !

În Grecia de azi, guvernanţii din întreg spectrul administrativ nu mai au limite în lupta lor împotriva Bisericii ! Prin orice mijloc şi în orice chip atacă Mama Biserică.

Primarul Atenei, domnul Kamínis a interzis rugăciunea în taberele orăşeneşti de la Sfântul Andrei, în Attica, precum şi înălţarea drapelului.

Ministrul educaţiei, doamna Diamandopoúlou a transformat ora de religie în ora de istoria religiilor !

Ultima mare ispravă a ei este scoaterea oricărei referiri la Maica Domnului din manualul de religie pentru anul al doilea de gimnaziu !

„Autorii manualului, deoarece au decis că este inutil ca elevii de gimnaziu să înveţe despre Maica Domnului, despre Patimile, Răstignirea şi Învierea Domnului …, au inclus secţiuni precum Iisus Hristos în Coran şi în literatura islamică”.

De asemenea, „în noua carte Îl compară pe Hristos cu Allah şi omit Învierea”, scrie ziarul Dimokratía din 23 decembrie.

La planul acesta de instaurare a statului secular, adică a unui stat nereligios, s-a adăugat acum şi Justiţia !

În preziua Crăciunului, Adunarea Judecătorilor Curţii de Apel a hotărât arestul preventiv al egumenului Mânăstirii Vatopaídi, Părintele Efrem !

Acest fapt ne-a mâniat neînchipuit de mult. Aş vrea să transpun aici proverbul popular: „vrem să sfinţim şi ei nu ne lasă !”.

Aşadar, astăzi, marţi după Crăciun, întrerupem repausul de Crăciun pentru a ne afirma protestul nostru, făcut cunoscut în data de 24 decembrie ministrului Justiţiei şi doamnei preşedinte a Areopagului (Curtea Supremă).

Dumnezeu va scăpa Grecia ! Avem conştiinţa locului nostru.

Suntem mici şi neînsemnaţi pentru ca guvernanţii să ne ia în seamă. Foarte folositoare ar fi fost, pentru vremea aceasta, luarea de poziţie a Preasfinţitului Patriarh Ecumenic Vartolomeu, ca superior direct al părintelui Efrem, precum şi luarea de poziţie a Preafericitului Arhiepiscop al Atenei, Ieronim.

Vocea acestor personalităţi bisericeşti de prim rang ar fi fost răsunătoare şi eficientă. Am scris ar fi fost, dar, din nefericire, nu se face auzită ! Ssst !

Iubitul nostrum Fanar, Patriarhia Ecumenică, doarme ! Linişte, vă rog !