15 puncte despre Vatopaidi – Interviu cu Părintele Nektarie Moulatziotis – Partea a II-a şi ultima

moulatsiotis8. Vă identificaţi cu Părintele Efrem. Identificaţi monahismul cu acţiunile acestuia ?

Nu ştiu dacă mă identific cu Părintele Efrem, acest lucru doar Dumnezeu îl ştie. Dar dacă aş fi în locul lui, la fel aş acţiona în ceea ce priveşte revendicarea şi valorificarea proprietăţilor Mânăstirii. Monahismul nu a fost ofensat deloc de acţiunile sale. Acum de curând, în urmă cu o săptămână, am fost la Vatopaidi pentru o vizită de susţinere şi am văzut că toate funcţionau la fel ca şi înainte, în deplină bună rânduială şi bisericeşte. La Vatopaidi, slujbele, mărturisirea, slujirile, slăvirea lui Dumnezeu, filoxenia şi slujirea închinătorilor, au loc „toate cu cuviinţă şi bună rânduială” (1Cor, 14, 10).

9. Dacă vă aduceţi aminte, totul a început de la vânzarea imobilului olimpic. Părintele Efrem a cerut schimbul de proprietăţi pentru a sprijini activităţile Mânăstirii, dar a vândut imobilul unei societăţi cipriote. Nu credeţi că acest lucru este provocator ?

Din câte ştiu, imobilul olimpic ar fi trebuit să servească drept sediu Fundaţiei Grigoreio a Mânăstirii Vatopaidi, dar a fost considerat impropriu deoarece avea diverse probleme, spaţii care nu puteau servi la nimic, holuri imense etc.; pentru întreţinerea imobilului erau necesare sume imense, s-a considerat că e mai bine să fie vândut. Acest lucru se încadra legal şi logic în ideea de valorificare a proprietăţii Mânăstirii. Nu-mi spuneţi că a fost provocatoare vinderea către o societate cipriotă. Nu-mi spuneţi că şi dumneavoastră credeţi că ciprioţii nu sunt greci !

10. Aveţi relaţii cu oamenii politici ? Este rău să aibă un monah relaţii cu oamenii politici ?

Am relaţii, nu deosebite. Nu este rău să aibă un monah relaţii cu oamenii politici. Şi aceştia sunt oameni, sunt ortodocşi, sunt păstoriţi. Au nevoie să-şi exprime simţămintele lor religioase. Îmi veţi spune că nu sunt sinceri. Acest lucru este altceva, pentru aceasta îi va judeca Dumnezeu. Nu avem dreptul dea alunga pe cineva care vine înspre Biserică. Mânăstirea Vatopaidi este împărătească, aristocratică. De-a lungul secolelor a fost vizitată de împăraţi, regi, prim-miniştri şi multe alte persoane oficiale. Şi Venizelos a mers la Vatopaidi, şi regele Pavel şi mulţi alţii. Monahii nu urmăresc să aibă relaţii cu oamenii politici sau cu alţi oameni în vederea unor scopuri personale. Dezvoltă relaţii cu oamenii în scopuri duhovniceşti, pentru a transmite dragostea şi harul lui Hristos de care ei înşişi au parte şi se îndestulează.

11. Când credeţi că un egumen realizează succese în privinţa proprietăţii Mânăstirii lui ? Investiţiile şi acţiunile comerciale le consideraţi îndreptăţite pentru înflorirea proprietăţilor mânăstireşti ?

Atunci când Mânăstirea are capacitatea economică de a acoperi cheltuielile necesare vieţuirii monahilor săi, a vizitatorilor, a muncitorilor care lucrează la restaurarea clădirilor, a păstrării odoarelor şi, într-o mică măsură, poate să exercite activitate filantropică, atunci este limpede că egumenul ei acţionează cu succes în administrarea Mânăstirii. În cazul Mânăstirii Vatopaidi, toate cheltuielile de mai sus se ridică la sume imense, şi încă mai sunt necesare 200 de milioane de euro pentru continuarea renovării Mânăstirii. Cred că este îndreptăţit modul contemporan de valorificare a proprietăţii Mânăstirii. Trăim în secolul al XXI-lea, nu în cel de al IV-lea al monahilor din Egipt, atunci când monahii Avvei Pahomie făceau coşuri şi le vindeau, chiar şi aceasta era activitate economică şi încă profitabilă, gândiţi-vă că Sfântul Pahomie avea în jur de 7 000 de monahi şi era de datoria fiecăruia dintre ei să împletească un coş pe zi; ia vedeţi ce venituri încasau ! Biserica Greciei are acţiuni la bursă; la fel, alte fundaţii bisericeşti şi alte organizaţii, şi nu este nici ilegal, nici imoral. Nu joacă la cazinou. Sfânta Mânăstire Esfigmenou şi Sfânta Mânăstire a Sfintei Anastasia din Halkidiki şi multe alte Mânăstiri au avut până în 1924 flote comerciale ! „Întreprinderi” întregi, pe care le-au pus în slujba Neamului şi au fost distruse în luptă. Întreaga insulă Patmos a fost dăruită de împărat Sfântului Hristodul, ctitorul Mânăstirii de acolo. Mai târziu, Mânăstirea a vândut pământul pentru a putea trăi Mânăstirea şi, astfel, Patmosul este locuit astăzi de către laici. La fel s-a întâmplat şi cu celelalte vechi Mânăstiri. Astfel au trăit şi trăiesc…

12. De când îl cunoaşteţi pe Părintele Efrem ?

Îl cunosc de când a devenit Egumen, la fel ca pe ceilalţi 19 Egumeni (athoniţi, n.tr.).

13. Nu cumva toate cele întâmplate sunt produsul calomniei interne ? Nu cumva din gelozie unii monahi şi unele înalte feţe bisericeşti alimentează climatul negativ ?

Este şi produsul geloziei interne, dar nu numai. Trebuie să ştim că „invidia atinge şi pe cei desăvârşiţi”, adică nu e deloc ciudat ca un om duhovnicesc să fie invidiat de către un altul care ar putea chiar să aibă mai multe daruri decât cel dintâi. Vedeţi, Mânăstirea Vatopaidi se găsea pe culme atât material, cât şi duhovniceşte. Aportul ei la Ortodoxie era mare. Concentra mai mult de 100 de tineri cu instruire ştiinţifică care ar fi putut avea o foarte frumoasă carieră în lume şi au lăsat toate şi s-au făcut monahi acolo. Înduhovnicirea monahilor a fost dovedită de mulţimea închinătorilor care au vizitat Mânăstirea şi s-au văzut cu aceştia. Omiliile Egumenului Efrem, organizarea reuşitelor întâlniri teologice, minunatul cor al părinţilor Mânăstirii şi întreaga atmosferă duhovnicească întru Hristos pe care au creat-o vatopaidinii au fost motive de invidie pentru cei slabi duhovniceşte, fie pentru monahii nepăsători din Sfântul Munte, fie pentru „creştinii căldicei”, în general. Este întristător, dar nu mi se pare deloc ciudat, e vorba de neputinţe omeneşti. Doresc şi mă rog pentru păstrarea unităţii şi duhului de solidaritate în Biserică. Acele feţe bisericeşti care au invidiat Mânăstirea Vatopaidi au profitat de situaţie, dar interesele sunt mult mai adânci, după cum v-am mai spus, există scopuri politice, se promovează separaţia Bisericii de stat etc. În puţină vrem, sunt convins, vom vedea lucruri de necrezut. Atunci se vor vădi şi motivele pragmatice şi scopul punerii în scenă a scandalului Vatopaidi.

14. Ce faceţi pentru Mânăstirea dumneavoastră ? Aveţi nevoie de astfel de activităţi pentru întreţinerea ei ?

Noi trăim din mila şi micile danii pe care le fac oamenii. Din nefericire, nu scoatem mai mult, mai ales că acum lumea este îngreuiată economic… Fiecare Mânăstire caută astăzi să-şi asigure veniturile, deoarece nu poate trăi o Mânăstire vânzând tămâie, iconiţe, komboskini etc. Veniturile sunt mici, cheltuielile mari ! Până astăzi, pe noi nu a căzut „lozul cel mare”. Adică, un mare donator. Dar, este Dumnezeu ! Slavă Numelui Său !

15. Ce va motivat să-l apăraţi public ? Vă leagă o prietenie sau va indignat ceea ce se întâmplă ?

Nu am legături speciale de prietenie cu Părintele Efrem, aşa cum îi ştiu pe ceilalţi egumeni din Sfântul Munte, aşa îl ştiu şi pe el. Dar atunci când văd că un om duhovnicesc este defăimat şi calomniat, simt nevoia să-l susţin. Astfel, săptămâna trecută am fost la Vatopaidi nu atât pentru închinare, ci pentru o întâlnire de susţinere. Înţeleg şi simt că Gheronda Efrem este nedreptăţit, este sus pe Cruce şi dragostea mea creştinească îmi cere să-l susţin. Văd nedreapta terfelire care are loc în mass-media şi, deoarece ştiu că toate activităţile lui au fost legale şi limpezi, că nu este vorba despre un monah afacerist sau criminal, ci de un monah duhovnicesc care îşi trage rădăcina duhovnicească din Gheron Iosif Isihastul, nu rabd să fie nedreptăţit.

Anunțuri

1 Response to “15 puncte despre Vatopaidi – Interviu cu Părintele Nektarie Moulatziotis – Partea a II-a şi ultima”



  1. 1 Război întru Cuvânt » Urmatoarea tinta, Grecia? Trackback pe Februarie 9, 2009 la 8:33 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: