Everghetinos. Introducere

saints_c580CUVÂNT ÎNAINTE
Pentru Teologia ortodoxă cuvântul, fie el grăit sau scris, este mijloc de tămăduire unic pentru reîntoarcerea firii umane la „frumuseţea de odinioară”. Ajunge doar ca el să fie zămislit de acea minte care se uneşte şi comunică în chip nemijlocit cu Dumnezeu Cuvântul ipostatic.
Cuvioşii Părinţi ai Bisericii noastre, care, după Sfântul Teodor Studitul, sunt urmaşi direcţi ai Sfinţilor Apostoli, au avut această comuniune nemijlocită cu Dumnezeu. De aceea cuvântul lor este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului (Evr. 4, 12), având astfel puterea să tămăduiască şi să renască inima ostenită şi împovărată, nu numai a oamenilor contemporani lor, dar şi a oamenilor tuturor vremurilor, până la sfârşitul veacurilor.
Monahul Pavel (+1054) preţuind şi valorificând tradiţia patristică dinaintea lui, a adunat fragmente din Pateric, din Lavsaicon, din vieţile şi scrierile Sfinţilor Părinţi, şi a alcătuit o culegere care a devenit cunoscută sub numele de Everghetinos.
Părinţii Everghetinosului fac parte din toate cetele de creştini: ierarhi, pustnici, chinoviaţi, stâlpnici, nebuni pentru Hristos şi chiar locuitori ai cetăţilor. Cu toată diversitatea originii lor sociale, a chipului de vieţuire şi a alcătuirii sufleteşti a fiecăruia, aveau un punct comun: dorul de Dumnezeu, căutarea, dobândirea şi trăirea harului dumnezeiesc. Şi toţi au reuşit ceea ce râvneau, trăind cu lucrare pilduitoare şi cuvânt întrupat în faptă. Au fost cei care „făceau şi învăţau”. Nu chemau numai numele Domnului, ci şi păzeau cu multă acrivie voia lui Dumnezeu, iar de multe ori lucrau mai mult decât cerea porunca. Vieţuirea le-a fost întru dragoste adevărată şi cunoştinţă născută din experienţă.
Sfinţii Părinţi au priceput înţelesul adânc şi scopul poruncilor lui Dumnezeu şi de aceea ele le-au devenit desfătare de căpătâi. Nevoinţa lor mai presus de fire i-a făcut sălaş al virtuţilor şi le-a adus experienţa unirii cu Dumnezeu, a cercetării dumnezeiescului har şi a dobândirii permanente a acestuia. În acest chip ei au atins desăvârşirea încă de pe pământ: Au auzit, au văzut, au pipăit Cuvântul vieţii (1 In. 1,1). Cuvântul Bătrânilor ajunşi astfel la iluminare şi la îndumnezeire este nu numai născut din experienţă, ci şi plin de har, insuflat de Domnul, şi are putere nemărginită. Acesta este motivul pentru care credincioşii caută Părinţi înduhovniciţi, în pustiuri şi în Sfinte Mănăstiri, alergând să găsească mângâiere din cuvintele lor.
În mod deosebit, însă, în vremurile de astăzi, care sunt caracterizate de criza valorilor, de rătăcirea omului de la adevăratul înţeles al vieţii, de globalizarea nivelatoare a modului de gândire şi de viaţă şi, în fond, de devalorizarea persoanei umane, avem mare nevoie de cuvânt patristic autentic, viu şi plin de har. Omul caută totdeauna experienţa, chiar şi pe poteci întunecoase şi înşelătoare. Însă în orice adânc de păcătoşenie ar cădea, nu-şi pierde niciodată liberul-arbitru, ori intuiţia. Când întâlneşte oameni adevăraţi, sfinţi, icoane ale adevăratului Dumnezeu, prin cuvintele lor luminate, recunoaşte, simte autenticitatea şi prezenţa Dumnezeului celui viu.
Everghetinosul, după cum s-a dovedit în istoria Bisericii, a ajutat foarte mult atât pe monahi cât şi pe laici la reuşita luptei celei bune, pentru că subiectele care se regăsesc în paginile lui îi privesc pe toţi creştinii. Toţi trebuie să ajungem la cunoaşterea de sine şi la cunoaşterea lui Dumnezeu; toţi trebuie să ne ştim patimile care ni se sălăşluiesc în inimă, să ne luptăm pentru a ne curăţi de ele, să cerem şi să trăim mila şi luminarea lui Dumnezeu, să Îl cunoaştem, să Îl iubim şi să Îl dobândim. Dacă nu gustăm din viaţa aceasta unirea noastră cu Dumnezeu, mântuirea ne este în primejdie. Pentru că mântuirea nu este mutarea într-un loc mai fericit, precum susţine teologia apuseană, ci unirea noastră ontologică cu Creatorul, Mântuitorul, mirele Hristos.
Credem că această ediţie a Everghetinosului va contribui la progresul duhovnicesc al credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, deoarece prin ea li se pune înainte tuturor cuvânt ziditor, viu, născut din experienţă. Cererea fierbinte, rugămintea creştinilor de odinioară: Avva, spune-mi cuvânt ca să mă mântuiesc, este şi cererea de acum a fraţilor noştri români, care doar cu câţiva ani înainte au putut să se elibereze de regimul ateu şi să-L preamărească fără oprelişti pe Dumnezeul cel viu. Suntem încredinţaţi că dorinţa lor poate să-şi găsească împlinirea ei desăvârşită în paginile Everghetinosului.
Am socotit de folos ca în ediţia de faţă să includem şi textul original în limba greacă veche, pentru ca cei ce vor să poată citi de la izvoare cuvintele acestea inspirate de Dumnezeu. La traducerea în limba română, precum şi la îngrijirea întregii cărţi, s-au ostenit părinţi ai Mănăstirii noastre. Mulţumiri deosebite se cuvin domnului Profesor Ion Pătrulescu care, împreună cu doi dintre ucenicii săi, părintele Marcel Hancheş şi Marius Ivaşcu, au revăzut cu minuţiozitate întregul material şi au contribuit cu pricepere la forma finală a textului.
Ne rugăm ca Dumnezeu să trimită din belşug harul Său tuturor celor ce vor citi Everghetinosul, aşa încât cuvintele Părinţilor să devină pentru ei cuvinte ale vieţii veşnice (Ioan 6, 68) care să le reverse în suflete puterea înnoitoare a Sfântului Duh.

Egumenul Sfintei şi Marii Mănăstiri Vatoped
Arhimandrit Efrem

PROLOG
AL SFÂNTULUI NICODIM AGHIORITUL

Mintea cea mai înainte de veci şi mai presus de fiinţă, aşezată deasupra oricărei înţelegeri a celor gândite, Cea de negândit dar crezută că este din cele gândite, Care, fiind prin fire obârşie şi lucrătoare a binelui, le-a zidit pe toate din ceea ce nu era nicidecum, plinindu-le cu Cuvântul şi desăvârşindu-le cu Duhul Său de viaţă făcător, a vrut să le hotărnicească pe acestea prin unele legiuiri şi hotare. Astfel, pe fiinţele preaînalte şi duhovniceşti le ocârmuieşte cu bunătate prin anumite legi mai presus de lume; şi, mişcându-se ele după aceste legi întru armonie şi măsură dumnezeiască, cele din înălţime se desfată de strălucirile la care pot ajunge, iar cele aflate mai jos primesc strălucirile după măsura lor, prin [fiinţele] acelea [de mai sus]. Apoi a sădit în trupurile aşezate în lumea aceasta materialnică unele puteri fiinţiale, numite de toţi legi ale firii, ca, fiind călăuzite şi mişcându-se de către ele şi potrivit lor, să-şi săvârşească în rânduială lucrările lor; căci aşa şi lumea îşi va avea numele după adevăr . Iar în om a semănat o putere raţională care poate judeca de la sine şi i-a dat în ajutor porunca care se mai numeşte lege morală. Astfel încât, îndreptându-se potrivit cu ea şi către dânsa, ca spre un canon preadrept, să se înstrăineze cu toată tăria de întreaga răutate, ca fiind o abatere de la calea cea dreaptă a legii morale, şi să râvnească în chip raţional tot binele şi toată virtutea. Fiindcă binele este scopul filosofiei morale .
Dar ce a voit ori ce a căutat cu acestea Mintea cea ziditoare a lumii? Negreşit să fie slăvită din mişcarea în bună rânduială şi plină de armonie a tuturor, potrivit cu legile aşezate. Căci făpturile, după măsura virtuţii ori răutăţii lor, fie Îl slăvesc, fie Îl necinstesc pe Făcător prin ele. Lucrul acesta l-a zis undeva despre [puterile] acelea [cereşti] şi Sfânta Scriptură: Cerurile spun slava lui Dumnezeu ; iar despre om [spune]: Pentru ca să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri .
Astfel, toate celelalte ╨afară de unele╨ s-au supus poruncii Ziditorului şi au stat în hotarele lor; zice [psalmistul]: Hotar ai pus pe care nu-l vor trece . Şi prin armonia lor mult-răsunătoare, asemenea unor glasuri negrăite, Îl slăveau pe Dumnezeu, pe cât le era cu putinţă. Omul, însă, omul, ╨o! cum voi putea continua cuvântul fără lacrimi?╨ singurul dintre cele de pe pământ care s-a împărtăşit de puterea liberului arbitru, a fost momit din pizma diavolului şi s-a semeţit împotriva Ziditorului său. S-a abătut de la calea fără de ocolişuri a raţiunii celei drepte semănate într-însul, a nesocotit şi legile morale care i-au fost date la răstimpuri, uitând toată virtutea şi binele, şi a devenit ╨vai!╨ făcător al răutăţii şi al patimilor de mii de ori pricinuitoare de cădere; de aceea Îl lipsea pe Dumnezeu de slava ce-I datora şi se necinstea pe sine.
Dumnezeu-Cuvântul Cel Unul-Născut al lui Dumnezeu, milostivindu-Se de această preanenorocită cădere, S-a făcut om în zilele cele din urmă şi a statornicit din nou legile acelea morale şi pregătitoare. Şi, împodobind preafrumos filosofia morală a Evangheliei cu rânduieli mai cuprinzătoare şi cu canoane mai desăvârşite decât primele, a plinit-o El Însuşi cel dintâi prin fapte, slăvindu-L pe Dumnezeu prin acestea pe pământ. Apoi ne-a dat-o şi nouă, ca, umblând pe urmele Lui, să fim arătaţi lucrători ai tuturor virtuţilor şi să Îl slăvim pe Ziditor prin ele; pentru că în acest chip ne-am întoarce la scopul nostru dintru început.
Celor mulţi le-a poruncit să rămână întru această morală neclintit, ca şi cum s-ar prinde strâns de ea, însă pe cei ce pot să cuprindă mai mult i-a lăsat să adauge celor aşezate câte vor râvni de dragul iubirii de Dumnezeu. A arătat aceasta în chip adânc, în două rânduri: când a vorbit de eunucia tainică a fecioriei: Cine poate cuprinde, să cuprindă; şi altă dată, când a vorbit de cei doi dinari, ai Vechiului şi Noului [Testament], [adăugând]: Ceea ce vei mai cheltui îţi voi da eu când mă voi întoarce.
Aşa stau lucrurile, iar morala Evangheliei cheamă pe toţi spre dânsa; sunt însă oameni care ╨nu ştiu cum╨ se îndeletnicesc cu alte chipuri ale filosofiei. Dintre ei, unii îşi cheltuiesc toată viaţa cu, să spunem, ştiinţa matematică ori cu cea a fizicii; alţii cu metafizica ori cu lecţiile generale ale grămăticilor. Cât despre [filosofia] morală, sunt delăsători foarte, chiar dacă-i cea mai de nevoie şi, după rânduială, are întâietate. Ei cercetează buna întocmire şi orânduire a cerului, a pământului şi a tuturor celorlalte, însă foarte puţini se sârguiesc să se rânduiască pe ei înşişi cu podoaba deprinderilor celor bune şi să înveţe adevăratele virtuţi. Nu ştiu, pe cât se pare, că râvna pentru cele ale noastre e cu mult mai de seamă decât aceea pentru lucrurile străine nouă; şi, după cum spune Sfântul Maxim, cunoştinţa singură, fără lucrare, nu are temei şi nu se deosebeşte cu nimic de închipuire. Căci vă rog [să-mi spuneţi]: Ce câştig aş avea din filosofia celorlalte dacă sufletul îmi e tulburat de patimi în chip neînţelept şi josnic? Eu nu văd vreunul! Trebuia, deci, să ne îngrijim şi de morală, pentru ca să nu fim lipsiţi chiar în partea aceasta mai însemnată.
Aşa-i cu aceştia. Însă ceata preasfântă a Cuvioşilor Părinţi au cugetat mai bine şi au văzut cu ochi mai ageri ai minţii cât de mare e folosul ce vine din acest chip al filosofiei şi că, dacă se deprind cu el, vor păşi cu uşurinţă şi pe calea celorlalte. Mai mult, ştiind că morala e de când lumea, aşa cum s-a spus, şi se află, după vechime, deasupra altor chipuri ale Filosofiei, nu s-au îngrijit nicicum de toate celelalte, ci s-au lipit de aceasta şi numai de ea. S-au zăvorât în pustiuri, în munţi, în peşteri şi în crăpăturile pământului , după vorba lui Pavel, şi, alegând isihia fără de risipire, şi-au pus scop de căpătâi să afle cu iscusinţă pricinile începătoare ale patimilor şi să le taie desăvârşit. Iar în privinţa virtuţilor, [nu s-au mulţumit] să ajungă numai la dorinţa de a le lucra sau la cercarea lor întâmplătoare (căci asta poate lesne oricine), ci [s-au străduit] să li se facă deprindere şi oarecum o a doua fire; să se lege întru totul de virtuţi şi să fie modelaţi după ele, acestea crescând oarecum şi îmbătrânind împreună cu dânşii prin sudoare multă şi nevoinţă îndelungată. Aşa cum a arătat mai înainte cuvântul, ei au aşezat drept principii de căpetenie ale propriei lor filosofii legile mai generale despre virtute ale Evangheliei şi la acestea cugetau zi şi noapte. Apoi le-au împărţit în virtuţi mai amănunţite, care puteau fi văzute cuprinse mai pe scurt în acele legi. Şi, ca dărăciţi cu multe ispite, de la oameni ╨zic╨ şi de la diavoli, istoviţi cu multa înfrânare trupească şi cu celelalte rele-pătimiri, după aceste nenumărate lupte ale nevoinţelor, au lucrat toate virtuţile, iar cunoştinţa cu iscusinţă a acestora li s-a făcut deprindere. Apoi, prin osârdia voii lor, au adus şi adăugire însemnată la Evanghelie pentru cei care au minte, ca să nu rămână numai la poruncă, ci să fie deasupra ei.
Întorcând, dar, Stăpânului prin virtuţi argintul cu dobândă, aşa cum le ceruse , L-au slăvit cu ele pe Dumnezeu (lucru ce era, după cum s-a spus, voia de căpetenie a Domnului). Însă ne-au dat şi nouă prin scrierile lor, ca unor buni zarafi, cunoştinţa cu iscusinţă a virtuţilor, pentru ca, folosindu-ne de pildele acelora, să ne ridicăm şi noi cu toată puterea spre lucrarea desăvârşirii celei după virtute.
Şi ca să arăt totul printr-o pildă potrivită: precum cei ce se îndeletnicesc cu ştiinţele naturii stabilesc cu amănunţime însuşirile trupurilor prin mii de meşteşugiri, prin multe experimente, prin analize chimice şi încercări de tot felul, de-a lungul multor veacuri, în acelaşi fel şi Părinţii, prin mii de ispite, multe cercări cu fapta, ani îndelungaţi de-a rândul ╨căci se poate vedea la ei cum cearcă fie şi numai un singur cuvânt pentru cincizeci de ani╨ şi bineînţeles prin călăuzirea Duhului luminător, descoperă adâncurile filosofiei morale şi curăţesc virtuţile din ambele părţi ╨de exagerări şi de lipsuri. Astfel, pe [omul] îndoit în fire îl învaţă nepătimirea împătrită , ascultarea care desăvârşeşte, smerenia plină de toată virtutea, dreapta socoteală cea cu dumnezeiască strălucire, răbdarea mulţumitoare, milostivirea care merge pe urmele lui Dumnezeu, milostenia cea de suflet mântuitoare, rugăciunea necurmată, pocăinţa cu zdrobire, mărturisirea adevărată, conştiinţa neosândită, dragostea îndumnezeitoare şi restul lanţului de aur al virtuţilor. Mai învaţă care dintre virtuţi sunt ale trupului, care ale sufletului şi care ale minţii; cum, cât şi pentru ce fiind lucrate sunt bine primite sau dimpotrivă; care sunt patimile generale şi care cele particulare; iarăşi, care sunt ale trupului, care ale sufletului şi care ale minţii; şi cum poate cineva să se izbăvească lesne de acestea. Şi, ca să spun pe scurt, tâlcuiesc în amănunţime toate câte îl fac desăvârşit pe omul cel după Hristos.
Iar ╨lucru minunat!╨ cuvintele acestor fericiţi Bătrâni, chiar dacă sunt simple şi aşezate în frază nemeşteşugită, sunt însă atât de bogate în putere şi iscusinţă, încât îi conving aproape pe toţi cei care le ascultă. Căci s-a întâmplat adeseori ca mulţi să le vorbească altora din felurite scrieri, neputând să-i convingă; şi când veni vorba de un singur cuvânt sau de o singură faptă a Părinţilor acestora înţelepţi, i-au înduplecat îndată, atrăgându-i spre învoire pe cei care îi ascultau. Dacă, aşa cum spun înţelepţii, unealta moralei are ca scop să convingă, cuvintele Părinţilor au pe lângă puterea de convingere şi constrângerea şi ╨cum să spun?╨ te silesc oarecum să te îndupleci, având negreşit din lucruri încredinţarea adevărului. Dar şi zicala: „Ai văzut tânăr care aleargă? L-a înşelat un Bătrân!” adevereşte chiar acest lucru. Aşa că cel care numeşte cuvintele acestor dumnezeieşti Părinţi dreptare, canoane şi legi ale filosofiei morale va spune tot adevărul.
Iar Pavel acela, între monahi preacuvios ╨ctitor al Cinstitei Mănăstiri a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu „Everghetidos” (Binefăcătoarea), de unde a fost şi el numit „Everghetinos”╨ ştia că aceste cuvinte sunt de mult folos tuturor, însă risipite ici şi acolo. Le-a aşezat în capitole şi teme, pentru a fi mai uşor de cercetat, şi, împărţindu-le în patru cărţi, le-a adunat în plinătatea unui singur trup. Cartea era pentru toţi cei ce o ştiau lucru cu adevărat râvnit şi de folos, dar, din pricina ostenelii şi cheltuielii necesare pentru copierea ei, era la îndemâna puţinora. Iar celor care nu o ştiau, din pricina rarităţii şi a faptului că nu fusese tipărită, nu le era cunoscut nici că există. Aştepta deci, aşa cum se înţelege din cele spuse, pe cel care să o dea tiparului spre folosul tuturor şi să depună argintul curat şi cuvântător la zarafii cei cunoscători . Iar acesta era cel în toate strălucit, cinstitorul de Dumnezeu, prea nobilul domn Ioannis Kannas; cel cu suflet de Dumnezeu iubitor şi purtare ce îi urmează lui Hristos; cu vrere iubitoare de săraci, cuget darnic şi înzestrări, în ambele părţi , strălucitoare şi alese. Ar spune cineva că la dânsul se sălăşluiesc într-un singur suflet, de parcă ar fi înţelese între ele, toate virtuţile morale.
Acesta, deci, nu a lăsat nimănui întâietatea în întrecerile cele bune, ci, cum spune zicala, ar fi mutat munţii din loc, numai să nu rămână în urma celorlalţi, luptându-se din toată puterea să fie primul. Harnic şi lucrător în toate cele ce au folos de obşte, a socotit lucrul acesta comoară plină de câştig; şi râvna fierbinte pentru fraţi fiindu-i asemenea răsuflării, mai degrabă insuflat de harul cel de sus, a purces de unul singur la treabă, din îndemnul său lăuntric şi de bunăvoie. Căci trebuia ca cel ce strălucea prin virtuţile morale să-şi însuşească şi cartea morală după cuviinţă. Scoţând lumina aceasta preastrălucitoare a moralei din întunericul de mai înainte, ca de sub ascunzişul obrocului, a ridicat-o în sfeşnicul înalt şi în turnul de veghe al tipografiei prin cheltuiala proprie, a pregătit-o din belşug şi la îndemână pentru toţi, făcând-o cunoscută aproape în toată lumea în care s-a răspândit cuvântul mântuitor. Şi ridicând prin carte pe toţi spre lucrarea virtuţilor, iar printr-însele spre slava lui Dumnezeu, din aceasta se arată împreună-lucrător al slavei lui Dumnezeu. Căci a contribui la slăvirea lui Dumnezeu este în chip limpede slavă mai presus de slavă. Vedeţi cât de mare e înălţimea cinstei lui?
Fiind acum adus strălucit la lumină acest dreptar amănunţit al virtuţilor, această şcoală a nepătimirii, cugetul bătrân al înţelepţilor Părinţi, cucernica istorisire a sfaturilor bătrâneşti şi, într-un cuvânt, vistieria în general a tuturor bunătăţilor morale, să tacă Solonii! Să plece Licurgii! Să se acopere Socraţii! Să se ascundă Aristotelii şi Platonii şi toţi cei din afara [Bisericii] câţi au scris despre virtuţi morale, acum sau mai înainte! Toţi, ca după o învoială, să lase cărţii acesteia întâietatea! Căci, rătăcind departe de scopul moralei (celui cu adevărat bun), nu au avut drept capăt al filosofiei lor pe Dumnezeu şi numai pe El ╨care este Binele cel mai înalt, către Care îndreptându-se toată virtutea, e învrednicită de plată╨ ci binele vremelnic, cel după fire. Şi, neizbutind să ajungă la scop, e limpede că nici nu învaţă adevăratele virtuţi, de vreme ce, aşa cum spun ei înşişi, tot obiceiul se arată după scop.
Însă voi toţi cei părtaşi chemării cereşti şi drept-credincioase, care priviţi numai la Dumnezeu şi voiţi să vă împodobiţi sufletele cu tot felul virtuţii, întindeţi-vă mâinile ca nişte coloane de aur şi cuprindeţi cu multă bucurie şi cu îmbrăţişare sfântă cartea aceasta ca pe un snop sfânt, după cum spune Legea . Citiţi-o adesea, secerând roadele preaîmbelşugate ale folosului, şi nu obosiţi, vă rog, să mijlociţi la Domnul pentru cel care prin cheltuială a semănat, dar şi pentru cel care prin împreună-lucrare a udat; căci în felul acesta vă veţi arăta recunoştinţa. Iubindu-i pe Părinţii aceştia, pe care şi Domnul a ales să-i iubească , şi întrebându-i în fiecare zi, să vă rânduiţi viaţa ca şi cu nişte canoane prin poveţele lor bătrâneşti, de înţelepciune dumnezeiască, după porunca ce zice: Întreabă-l pe tatăl tău şi te va povăţui; pe bătrânii tăi şi îţi vor spune . Rânduindu-vă astfel, fie ca să vă arătaţi lucrători ai virtuţilor morale; şi lucrându-le pe acestea veţi slăvi pe Tatăl vostru din ceruri împreună cu Fiul Său Unul-Născut şi cu Duhul Său de viaţă făcător, Unul Dumnezeu a toate, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: