Everghetinos 1.2

everghetinosNimeni nu trebuie să deznădăjduiască vreodată, chiar dacă a păcătuit mult, ci cu pocăinţă să aibă nădejde în mântuire

3. A Sfântului Paladie

Am aflat despre Moise Etiopianul, cel ce era preavestit între Părinţii din Schit, că înainte de a se face monah era slujitor la un om însemnat. Şi, din pricina răului său nărav şi a firii sale, sângeroase şi sălbatice, stăpânul l-a alungat. Iar el a plecat, s-a făcut tâlhar şi, pentru puterea lui covârşitoare, a devenit căpetenia celorlalţi tâlhari. Între faptele lui de tâlhărie se pomeneşte şi aceasta: Unui oarecare păstor îi pusese gând rău, pentru că, odată, pe când se ducea noaptea să tâlhărească, i-a stat în cale cu câinii turmei. Vrând să-l omoare, căuta cu sârg să afle pe unde îşi paşte oile. De îndată ce a aflat că se găseşte dincolo de Nil, fiind atunci fluviul revărsat şi albia lui lărgită până la o milă, Moise s-a dezbrăcat de cămaşa pe care o purta, punând-o pe cap şi, apucând cuţitul în dinţi, s-a aruncat în apă şi a trecut-o înot. Păstorul, văzându-l de departe înotând, a fugit şi s-a ascuns. Iar Moise, neprinzându-l pe păstor, şi-a întors nebunia către turmă; a junghiat patru berbeci, dintre cei mai zdraveni, i-a legat unul în spatele celuilalt şi a trecut Nilul înot înapoi. Ajungând într-un loc descoperit, a jupuit berbecii, a aprins un foc şi a mâncat carnea cea mai gustoasă. Pieile le-a schimbat pe vin şi a băut ca la optsprezece italice de vin de Saida. Apoi s-a îndepărtat cale de cincizeci de mile, până la locul unde îşi avea sălaşul tâlhăresc. După mai multă vreme, omul acesta, străpungându-se la inimă din pricina unei întâmplări oarecare şi dispreţuindu-şi viaţa de mai-nainte, a îmbrăţişat petrecerea călugărească. Şi luând chilie în Schit, a arătat nevoinţă desăvârşită. Mai mult, se spune că pe la începutul lepădării sale de lume, după ce îşi luase chilia, au venit peste el patru tâlhari, necunoscând că este chiar Moise. Acela i-a prins, i-a legat, i-a pus pe umeri ca pe un sac plin cu paie şi i-a adus în biserică, înaintea fraţilor, zicând: “Iată, m-am trezit cu aceştia tăbărând asupra mea. Pentru că nu mi se mai îngăduie să vatăm pe cineva, ce porunciţi pentru dânşii?” Fraţii i-au dezlegat şi i-au slobozit. Tâlharii, însă, cunoscându-l pe Moise şi văzându-i pocăinţa, n-au mai vrut să se întoarcă la viaţa de odinioară, ci s-au lepădat şi ei [de lume], după pilda lui, şi au ajuns monahi preaiscusiţi. O astfel de nevoinţă a arătat Moise dar despre aceasta s-a scris şi în altă parte. Iar împotriva diavolilor s-a luptat atât de aprig, urmând toată rânduiala vieţuirii celei aspre, încât a ajuns să se numere împreună cu cei mai mari şi mai de seamă dintre Părinţi şi să fie preot. Şi aşa, strălucind cu mari daruri ale Duhului [Sfânt], s-a săvârşit lăsând şi şaptezeci de ucenici.

4. Din Pateric

1. Avva Mios a fost întrebat de un ostaş dacă Dumnezeu primeşte oare pocăinţa. Iar el, după ce l-a învăţat cu multe cuvinte, a zis: “Spune-mi, iubite, dacă ţi se rupe mantia, o lepezi?” A răspuns acela: “Nu, ci o cos şi o port iarăşi”. I-a zis Bătrânul: “Dacă tu ai grijă de haina ta, oare Dumnezeu nu se va îngriji de făptura Lui?”

2. Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen: “Am făcut păcat mare şi vreau să mă pocăiesc trei ani”. Îi zice Bătrânul: “Mult este”. Iar cei de faţă au zis: “Până la patruzeci de zile?” Şi iarăşi a spus: “Mult este; ci eu zic că, dacă din toată inima se pocăieşte omul şi nu mai continuă să facă păcatul, şi în trei zile îl primeşte pe el Dumnezeu”.

3. Un altul iarăși l-a întrebat pe acesta: “Dacă un om cade în vreo greşeală şi se întoarce, îl iartă Dumnezeu?” Şi i-a răspuns Bătrânul: “Dumnezeu, Cel care a poruncit oamenilor să facă aceasta, nu o va face oare mai vârtos El Însuşi? Căci a poruncit lui Petru să ierte celor ce greşesc şi se pocăiesc până de şaptezeci de ori câte şapte″.

4. Altul, iarăşi, l-a întrebat: “Ce este pocăinţa pentru păcat?” Şi a spus Bătrânul: “A nu-l mai face de acum înainte. Căci de aceea s-au chemat drepţii neprihăniţi, pentru că au părăsit păcatele şi s-au făcut drepţi”.

5. Un frate l-a întrebat pe Avva Sisoe: “Ce voi face, Avva, că am căzut?” Îi zice Bătrânul: “Ridică-te iarăşi”. Zis-a fratele: “M-am ridicat şi iarăşi am căzut”. A răspuns Bătrânul: “Ridică-te iarăşi şi iarăşi”. Şi fratele a zis: “Până când?” Iar Bătrânul: “Până când te va găsi moartea fie lucrând binele, fie căzând. Căci în ce este aflat omul, întru aceasta se şi duce”. 6. Un frate şedea într-o chilie în Egipt, petrecând în multă smerenie. Şi avea o soră în cetate, care trăia în desfrânare şi pricinuia pierzare multor suflete. Necăjindu-l de multe ori Bătrânii, în cele din urmă l-au înduplecat pe frate să se coboare la ea, că poate, sfătuind-o, va înceta păcatul ce se făcea printr-însa. Cum a ajuns Părintele în locul acela, văzându-l oarecare cunoscut, a dat fuga şi i-a vestit surorii sale: “Iată, fratele tău este la poartă”. Înmuindu-i-se inima, ea i-a lăsat pe ibovnicii cărora le slujea şi s-a repezit afară cu capul descoperit, pentru a-şi întâmpina fratele. Încercând să-l îmbrăţişeze, îi zice fratele: “Buna mea soră, fie-ţi milă de sufletul tău, căci prin tine mulţi se pierd; cum vei putea suferi chinul cel veşnic şi amar?” Iar ea, cutremurându-se, îi zice: “Ştii să mai fie de acum mântuire pentru mine?” A răspuns fratele: “Dacă vrei, este mântuire”. Iar dânsa, aruncându-se la picioarele fratelui, îl ruga să o ia cu el în pustie. I-a zis, dar, dânsul: “Pune-ţi acoperământul pe cap şi vino după mine”. Iar ea a spus: “Să mergem [acum], că mai de folos îmi este să umblu în chip necuviincios, cu capul gol, decât să mai intru în locul unde se lucrează nelegiuirea”. Cum mergeau ei, fratele o sfătuia spre pocăinţă. Însă văzând nişte călători, care veneau spre dânşii, îi zice: “Pentru că nu toţi ştiu că eşti sora mea, mergi puţin mai înapoi pe cale, până trec cei care vin”. Iar ea s-a îndepărtat. După aceea îi zice: “Să mergem în calea noastră, soră”. Ea, însă, nu-i răspunse. Întorcându-se după dânsa, o află moartă; şi văzu tălpile picioarelor ei însângerate, căci era desculţă. Când fratele le-a vestit Bătrânilor cele întâmplate, aceştia nu cădeau la înţelegere [de s-a mântuit ori ba]. Dumnezeu, însă, i-a descoperit unuia dintre Bătrâni despre dânsa: “Cum nu s-a îngrijit deloc de nici un lucru trupesc, ba chiar şi-a dispreţuit trupul, fără să suspine pentru asemenea răni, i-am primit ei pocăinţa”.

Anunțuri




%d blogeri au apreciat asta: