Everghetinos 5.2

everghetinos

Trebuie să avem pururi pomenirea morţii şi a judecăţii ce va să fie; căci cei care nu cugetă şi nu le aşteaptă neîncetat pe acestea, cad uşor pradă patimilor

3. Din Pateric

1. A zis Avva Agathon: “Monahul trebuie să ia aminte în tot ceasul la Judecata lui Dumnezeu”.

2. Era prin părţile Iordanului un pustnic, care se nevoise vreme de mulţi ani. Acesta, acoperit de Dumnezeu, nu avea lupte de la vrăjmaş, rămânând aproape întru totul nerăzboit. De aceea, în faţa tuturor celor care îl cercetau pentru folos [duhovnicesc], îl batjocorea pe Satana şi îi arunca ocări. Zicea că-i un nimic şi că n-are nici o putere asupra nevoitorilor; decât dacă-i găseşte asemenea lui, întinaţi şi robiţi neîncetat păcatului, doar pe aceştia îi face neputincioşi. Acestea le spunea pentru că nu simţea harul de sus, care nu-l lăsa pe Satana să-l lupte.

Dar când i s-a apropiat sfârşitul, a îngăduit Dumnezeu să i se arate diavolul înaintea ochilor şi să-i spună: “Ce ţi-am făcut eu, Avva? De ce-mi arunci ocări? Oare te-am supărat cu ceva?” Iar fratele îl scuipă şi începu să-i zică iarăşi aceleaşi cuvinte: “Mergi înapoia mea, Satano! Căci nu ai nici o putere asupra robilor lui Dumnezeu”. Iar acela spuse: “Aşa, aşa! Vezi că mai ai de trăit patruzeci de ani; nu o să găsesc eu în atâţia ani o clipă în care să te fac să te poticneşti?” Şi, spunând aceasta, s-a făcut nevăzut.

Atunci monahul a început îndată să fie luptat de gânduri. Zicea în sinea sa: “Am atâţia ani în care mă istovesc aici şi Dumnezeu vrea să mai trăiesc încă patruzeci? Dacă-i aşa, plec în lume să-mi văd rudeniile şi să petrec împreună cu ele pentru câţiva ani. Şi apoi m-oi întoarce iarăşi la nevoinţa mea.

Cum se socotea el aşa, a trecut la faptă; şi, ieşind din chilie, a pornit la drum. N-a ajuns, însă, departe şi iubitorul de oameni Dumnezeu, miluindu-l şi nevrând să se piardă ostenelile lui, i-a trimis un înger în ajutor. Acesta i-a ieşit Părintelui în cale şi i-a spus: “Încotro mergi, Avva?” Iar el a răspuns: “În cetate”. Îi zice îngerul: “Întoarce-te în chilia ta şi nu mai avea nimic [de împărţit] cu Satana. Cunoaşte, dar, că ai fost batjocorit de el”. Iar Părintele, venindu-şi în sine, s-a întors în chilia sa. Şi după ce a mai trăit trei zile, s-a săvârşit.

3. A zis un Bătrân: “Atunci când lucrez, cobor fusul şi, înainte să-l ridic din nou, pun moartea înaintea ochilor mei”.
Tot el a zis: “Omul care are moartea înainte ochilor în tot ceasul, biruie împuţinarea sufletului”.

4. A zis un Bătrân: “În tot lucrul ce ai de gând să-l faci, spune totdeauna: ‘Oare dacă mă cercetează acum Dumnezeu, ce se va întâmpla?’ Şi vezi ce-ţi răspunde gândul. Dacă te osândeşte, lasă deîndată şi aruncă de la tine lucrul de care te-ai apucat şi ia altul, pe care să-l poţi isprăvi cu îndrăzneală. Căci lucrătorul trebuie să fie în orice clipă pregătit să pornească pe calea lui. Fie de şezi şi lucrezi, fie de călătoreşti, fie de mănânci, să-ţi spui totdeauna aşa: ‘Dacă ne cheamă acum Dumnezeu, ce se va întâmpla?’ Vezi ce îţi răspunde conştiinţa şi grăbeşte-te să faci ceea ce îţi zice.
Dacă vrei să afli de s-a făcut milă cu tine, întreabă-ţi conştiinţa. Şi nu înceta să faci lucrul acesta, până când inima ţi se va încredinţa şi până ce conştiinţa îţi va spune: ‘Ne încredem în îndurările lui Dumnezeu, că negreşit va face cu noi milă’. Ia aminte, însă, la inima ta, ca nu cumva să spună acestea îndoindu-se; şi dacă va arăta urmă de şovăială, fie şi cât un fir de păr, departe este de tine mila”.

5. Atunci când Avva Arsenie era pe cale să se săvârşească, venindu-i deja ceasul, fraţii l-au văzut plângând şi i-au zis: “Şi tu te temi, Părinte?” Iar el le-a răspuns: “Cu adevărat vă spun că frica pe care o am acum nu s-a depărtat nicicând de la mine de când am devenit monah”. Şi spunând aceasta, a adormit.

4. A Sfântului Efrem [Sirul]

Frate, aşteaptă în fiece zi ieşirea ta [din această viaţă]; şi găteşte-te pentru călătoria aceea. Căci porunca cea înfricoşătoare va veni în ceasul în care nu te aştepţi şi vai de cel găsit nepregătit.

De eşti tânăr, duşmanul de multe ori îţi şopteşte: “Încă eşti tânăr. Bucură-te de plăcerile tale, iar la bătrâneţe te vei pocăi. Doar ştii mulţi care s-au mângâiat şi cu desfătările acestei vieţi, iar apoi, pocăindu-se, au dobândit şi bunătăţile cereşti. Ce cauţi să-ţi macini trupul de la o asemenea vârstă? Vezi, nu cumva să mai cazi şi în vreo boală!”

Tu, însă, stai împotrivă vrăjmaşului şi spune-i: “O, prigonitorule de suflete şi potrivnice, încetează a furişa asemenea [gânduri]. Căci, de mă prinde moartea la tinereţe şi nu ajung să îmbătrânesc, ce cuvânt de apărare voi aduce înaintea divanului lui Hristos? Văd mulţi tineri murind şi bătrâni lungi de zile; fiindcă neştiut le-a fost aşezat oamenilor sorocul morţii. Deci, dacă mă găseşte moartea înainte de vreme, Îi voi putea spune atunci Judecătorului: “Am fost luat de tânăr, aşa că slobozeşte-mă ca să mă pocăiesc”? Nicidecum! De altminteri, văd cum Domnul îi slăveşte pe cei ce Îi slujesc Lui din tinereţe până la bătrâneţe. Căci a spus către proorocul Ieremia: Adusu-mi-am aminte de mila tinereţii tale şi de dragostea desăvârşirii tale în a-L urma pe Sfântul lui Israel. Văd şi pe cel ce urmase din tinereţe până la bătrâneţe cugetul înşelăciunii, cum l-a mustrat proorocul, tânăr şi el, zicând: Învechitule în zile rele! Acum te-au ajuns păcatele tale, pe care le făceai mai înainte. De aceea şi Duhul Sfânt îi fericeşte pe cei ce au luat asupra lor din tinereţe jugul lui Hristos, zicând: Bine este bărbatului atunci când ia asupră-şi jug din tinereţea lui. Depărtează-te, deci, de la mine, lucrătorule al fărădelegii şi rău-sfătuitorule! Domnul Dumnezeu să-ţi nimicească uneltirile şi pe mine să mă scape de cursele tale, cu puterea şi harul Său.

Să ai pururi în minte, iubite, ziua sfârşitului tău. Atunci când vei zăcea pe rogojină luptând cu moartea, vai! ce frică şi cutremur cuprind sufletul în acel ceas; şi mai cu seamă când îl osândeşte conştiinţa. Dacă a făcut ceva bun în viaţa aceasta, adică de a suferit necaz ori ocară pentru Domnul şi a lucrat cele plăcute Lui, se urcă la ceruri cu multă bucurie, călăuzit de sfinţii îngeri. Aşa cum muncitorul, ce trudeşte lucrând toată ziua, aşteaptă ceasul al doisprezecelea pentru ca, după osteneală, să-şi primească plata şi să găsească odihnă, la fel aşteaptă şi sufletele drepţilor ziua aceea.
Însă sufletele păcătoşilor sunt cuprinse de multă frică şi cutremur în ceasul acela. Aşa cum un osândit, prins de slugi şi dus la judecată, se frământă şi se cutremură tot, gândind la chinurile ce le va suferi, astfel şi sufletele celor nedrepţi tremură cumplit în ceasul acela, având privirea îndreptată spre chinul cel fără de sfârşit al focului veşnic şi spre celelalte pedepse nesfârşite şi nemărginite. Şi chiar de le spune celor ce-l târăsc: “Lăsaţi-mă un pic să mă pocăiesc!”, nu are cine să-l audă. Mai degrabă i se şi răspunde: “Când ai avut vreme nu te-ai pocăit, ci acum făgăduieşti să te pocăieşti? Când era deschisă tuturor arena [de luptă] nu te-ai nevoit, ci acum vrei să te nevoieşti, după ce s-au închis toate uşile şi a trecut vremea luptei? Nu l-ai auzit pe Domnul spunând : Privegheaţi căci nu ştiţi nici ziua, nici ceasul?
Acestea şi altele asemenea ştiind mai dinainte, iubite, nevoieşte-te cât încă mai ai vreme. Şi ţine pururi nestinsă candela sufletului cu lucrarea virtuţilor. Pentru ca, atunci când va veni Mirele, să fii aflat pregătit şi să intri cu Dânsul în cămara cerească, împreună cu celelalte suflete fecioare ce au vieţuit cu vrednicie înaintea Acestuia.

Anunțuri




%d blogeri au apreciat asta: