Everghetinos 5.3

everghetinos

Trebuie să avem pururi pomenirea morţii şi a judecăţii ce va să fie; căci cei care nu cugetă şi nu le aşteaptă neîncetat pe acestea cad uşor pradă patimilor

5. A lui Avva Isaia

Trei sunt lucrurile pe care anevoie le agoniseşte omul și acestea păzesc toate virtuţile: tânguirea inimii, plângerea păcatelor şi a avea pururi în faţa ochilor propria moarte. Căci cel care cugetă în fiecare zi şi îşi zice: “[Numai] astăzi mai am de trăit în lume”, unul ca acesta nicicând nu va păcătui înaintea lui Dumnezeu. Însă acela care se aşteaptă să vieţuiască multă vreme se va încurca în multe păcate. Dumnezeu grijeşte să curăţească de păcat toată calea celui ce se pregăteşte să-I dea socoteală pentru toate faptele sale. Însă cel nepăsător, care îşi zice: “Lasă, să ajung eu mai întâi în clipa aceea”, [unul ca acesta] se sălăşluieşte întru cele rele. În fiecare zi, înainte de a făptui ceva, adu-ţi aminte unde eşti şi unde vei merge, când vei ieşi din trup; şi nu te trândăvi a griji de suflet nici măcar o zi. Ia aminte la tine însuţi, pomenind şi având pururi înaintea ochilor moartea, osândele veşnice şi pe cei ce se chinuiesc şi suferă acolo; şi socoteşte-te mai degrabă ca unul dintre aceia, decât ca unul dintre cei vii. Vai nouă, că, deşi avem a ne strămuta de aici, de pe pământul pe care locuim vremelnic, ne îngrijim îndelung de lucruri pământeşti şi stricăcioase, cu toate că în ceasul de neocolit al plecării noastre nu ne este îngăduit a rămâne în stăpânirea vreunuia dintre acestea. Vai nouă, că avem a da socoteală Judecătorului celui înfricoşător pentru toată fapta lucrată în viaţa pământească, pentru fiece cuvânt deşert, pentru fiecare cuget viclean sau gând necurat al sufletului şi, ca nişte nesocotiţi, în toată vremea vieţii, nu ne îngrijim deloc de sufletele noastre. De aceea ne aşteaptă acolo focul cel nestins al gheenei şi întunericul cel din afară, viermele cel neadormit, plângerea şi scrâşnirea dinţilor şi ruşinea veşnică înaintea întregii zidiri, a celei de sus şi a celei de jos. Vai nouă, că nu putem suferi înţepăturile şi muşcăturile puricilor, păduchilor, muştelor, ţânţarilor sau albinelor, însă nu ne grijim, nici nu vrem să fugim de balaurul cel gândit, care ne muşcă în fiecare zi, ne înghite ca printr-o sorbire şi ne străpunge din toate părţile cu ţepuşele veninoase ale morţii. Cum vom putea, oare, îndura caznele cele înfricoşătoare şi nesfârşite?

6. Din Pateric

1. A zis Avva Evagrie: “Adu-ţi aminte totdeauna de Judecata veşnică, nu uita de ieşirea ta şi sufletul tău nu va greşi niciodată”.

2. A zis un Bătrân: “Când stai în chilie, adună-ţi mintea şi aminteşte-ţi de ziua morţii tale. Vezi omorârea trupului, gândeşte-te la durerea ce însoţeşte despărţirea sufletului şi dispreţuieşte deşertăciunea lumii acesteia. Adu-ţi aminte de caznele iadului; cugetă cum sunt, oare, sufletele acolo. În ce preaamară tăcere, sau în ce cumplit suspin, în cât de mare frică şi cutremur, aşteptând pururea durerea fără sfârşit şi caznele de neîndurat care le sunt hărăzite. O dată cu acestea, închipuie-ţi ziua Învierii şi a înfăţişării dinaintea Divanului lui Hristos, Judecata aceea cumplită şi înfricoşătoare, la care, pe păcătoşi îi va acoperi ruşinea veşnică, înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor Lui celor aleşi, înaintea tuturor oamenilor [ce au vieţuit] de la începutul lumii şi până la sfârşitul ei. Iar după ruşine vor urma chinurile, nesfârşite şi de neîndurat: focul nestins al gheenei, viermele neadormit, scrâşnirea dinţilor, întunericul cel din afară, tartarul şi celelalte cazne fără de număr, care sunt gătite unora ca acestora. Drepţii, însă, vor străluci mai mult decât lumina soarelui şi vor împărăţi în veac împreună cu Hristos, împărtăşindu-se cu El de slava cea negrăită, cântând şi ei împreună cu cetele cereşti cântare de biruinţă. Se vor desfăta neîncetat de petrecerea aceea fericită şi de bunătăţile cereşti, fără a se teme că se va curma în vreun chip, sau vor fi lipsiţi de încântarea şi de bucuria aceea nespusă; căci de acolo, spune Scriptura, au fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea. Ci vor avea veselie veşnică şi praznic neîncetat, dobândind [pentru totdeauna], sigure şi nepieritoare, bunătăţile cele mai presus de minte. La acestea cugetă pururi! Pe acestea cercetează-le neîncetat! Şi sârguieşte-te, atât cât îţi stă în putere, să fugi de cele dintâi, relele hărăzite păcătoşilor, şi să dobândeşti pe celelalte, bunătăţile gătite drepţilor. Dacă mintea se va îndeletnici cu toate acestea, vei scăpa şi de gândurile rele”.

3. A zis Avva Ilie: “De trei lucruri mă tem neîncetat: când sufletul mi se va despărţi de trup, când Îl voi întâlni pe Dumnezeu şi când se va da pentru mine hotărârea [Judecăţii]“.

4. A zis un Bătrân: “Dacă ar fi cu putinţă ca la a doua venire a lui Hristos, după învierea morţilor, sufletele oamenilor să iasă iarăşi din trupuri, toată lumea ar muri de frică, de spaimă şi de groază. Căci cum ar putea îndura cineva să vadă cerurile despicându-se şi pe Dumnezeu descoperindu-se cu mânie şi urgie, pe nenumăratele oştiri ale puterilor cereşti coborând împreună cu Acesta şi întreaga omenire adunată laolaltă? Gândind neîncetat la acestea, să vieţuim ştiind că ne vom înfăţişa înaintea unui asemenea Judecător şi a unei judecăţi înfricoşătoare şi că vom da socoteală pentru cele săvârşite”.

5. Un frate râvnitor a venit din locuri străine şi s-a aşezat într-o mică chilie din Muntele Sinai. Când s-a sălăşluit acolo, a găsit, chiar în prima zi, o bucată de lemn, pe care fratele care locuise odinioară în chilie scrijelise acestea: “Moise către Teodor. Sunt de faţă şi dau mărturie”. Luând bucata de lemn, şi-o punea înaintea ochilor în fiecare zi şi, ca şi când ar fi fost de faţă cel ce scrisese, îl întreba: “Oare unde eşti omule, de zici ‘Sunt de faţă şi dau mărturie’? Oare în ce lume sau în ce loc te găseşti acum? Unde-i mâna care a scris acestea?” Şi aşa făcea în fiecare zi, jeluindu-se şi aducându-şi aminte de moarte. Lucrul mâinilor sale era scrierea cărţilor. Însă, după ce a luat de la fraţi hârtie şi cereri pentru cărţi, a murit fără să fi scris nimic pentru nimeni. Doar atât a scris pe hârtia fiecăruia: “Iertaţi-mă, stăpânii şi fraţii mei; căci am avut puţină treabă cu cineva şi din pricina aceasta n-am apucat să vă scriu cărţile”.

6. Un Bătrân a mers la unul dintre Părinţi, care şedea în Rait, şi i-a spus: “Avva, atunci când îl trimit pentru vreo slujire pe fratele care stă cu mine, mă necăjesc, mai ales dacă zăboveşte”. I-a răspuns acela: “Eu, atunci când îl trimit pe ucenicul meu pentru vreo trebuinţă, stau lângă poartă şi privesc. Iar atunci când îmi zice gândul: ‘Oare când o veni fratele?’, zic şi eu gândului: ‘Dar dacă i-o ia înainte alt frate, adică un înger, şi vine să mă ducă la Domnul, ce se va întâmpla?’ Şi astfel şed în fiecare zi, privind poarta, grijind, plângându-mi păcatele şi spunând: “Oare care frate apucă de vine primul, cel de jos sau cel de sus?” [Auzind acestea], Bătrânul s-a străpuns la inimă şi a plecat. Şi de atunci încolo, a ţinut şi el lucrarea aceluia.

7. Un Bătrân şedea la Rait şi avea lucrarea aceasta: stând mereu în chilia sa, cu mintea adunată, plecat înspre pământ şi clătinându-şi neîncetat capul, zicea cu suspine: “Oare ce va fi?” Apoi tăcea puţin şi iarăşi spunea aceleaşi cuvinte, făcând în acelaşi chip. Totodată lucra funia şi aşa şi-a petrecut toate zilele sale, grijindu-se de ieşirea lui.

Anunțuri




%d blogeri au apreciat asta: