Everghetinos 8.1

everghetinosDespre cei care mor şi iarăşi se întorc [în trup]; cum că aceasta se întâmplă din dumnezeiască iconomie. De multe ori, cei păcătoşi se cutremură văzând chinurile iadului şi pe diavoli, atunci când încă mai răsuflă. Şi astfel se despart de trup

1. A Sfântului Grigorie Dialogul

Întrebare a lui Petru: Cum se tâlcuieşte lucrul acesta care se întâmplă cu mulţi, că sunt răpiţi din trup, ca într-o amăgire, şi, după ce rămân pentru puţin timp neînsufleţiţi, se întorc iarăşi [la viaţă]?

Răspunsul lui Grigorie: Lucrul acesta, Petre, dacă e bine priceput, nu este amăgire, ci e spre învăţătură de minte. Căci îl rânduieşte milostivirea lui Dumnezeu, prin iconomie, ca un preamare dar al milei Lui; [şi e dat] multora pentru ca, ieşind din trup şi întorcându-se din nou în acesta, să vadă chinurile iadului, despre care au auzit mai înainte, dar nu credeau; şi aşa să se teamă.

Un monah, pe nume Petru, s-a alipit de un Bătrân, numit Evvasa, şi vieţuia într-un loc împădurit şi pustiu. Acela i-a povestit că înainte de a veni să şadă în pustie s-a îmbolnăvit şi a murit. Îndată, însă, s-a reîntors în trup, zicând că a văzut chinurile iadului şi întinderi nesfârşite cuprinse de foc. Încredinţa că i-a zărit şi pe unii dintre stăpânitorii lumii acesteia, spânzuraţi în văpaie. Pe când era dus şi el spre a fi aruncat acolo, un înger strălucitor s-a arătat pe neaşteptate, precum spunea, şi a oprit să fie aruncat în foc. Acesta i-a zis: “Du-te şi vezi cum vei trăi după acestea, luând aminte la tine însuţi”.

De cum a auzit glasul, mădularele au prins încetul cu încetul a i se încălzi, s-a trezit din somnul morţii veşnice şi a povestit toate câte i s-au întâmplat. Şi din pricină că a văzut chinurile iadului şi s-a înfricoşat de ele, s-a dat pe sine la atâtea postiri şi privegheri, încât chiar de i-ar fi amuţit limba, ar fi grăit vieţuirea lui. Astfel, moartea lui [vremelnică] s-a înfăptuit cu minunata purtare de grijă a lui Dumnezeu, pentru ca să nu moară veşnic.

Din pricină că inima omenească e cuprinsă de grea învârtoşare, uneori înfăţişarea chinurilor poate să o întoarcă spre pocăinţă. Alteori, însă, unora li se face pricină de mai mare osândire. Căci aceştia, după ce au văzut acele cumplite [chinuri], s-au reîntors în viaţa de aici şi au rămas tot neîndreptaţi. Lor nu le mai rămâne nici un cuvânt de dezvinovăţire.

2. A aceluiaşi Sfânt Grigorie Dialogul, către diaconul său Petru

De multe ori sufletele, cât încă se află în trup, văd unele chinuri pricinuite de duhurile viclene; unele spre zidirea lor, iar altele spre zidirea celor ce îi ascultă

1. Era odată un copil foarte neastâmpărat, pe care îl chema Teodor. Acesta avea un frate monah şi, mai degrabă silit decât de voie bună, i-a urmat lui la mănăstire. Dar Teodor era foarte nesupus şi dacă îi spunea cineva vreun [cuvânt] bun pentru mântuirea lui, nu numai că nu voia să-l împlinească, dar nici măcar să-l asculte; cât despre chipul sfintei vieţuiri, nu se învoia nicicum să îl primească. În timpul unei molime aducătoare de moarte, boala i-a vătămat coapsa; şi ajungând la ceasul morţii, s-au strâns toţi fraţii [în jurul lui]. Văzându-l că deja se sfârşea pentru că tot trupul i se răcise şi era fără simţire, rămânându-i doar în piept puţină căldură de viaţă se rugau stăruitor pentru el, cerând de la iubitorul de oameni Dumnezeu să-i fie milostiv la ieşirea din trup.

Pe când fraţii se rugau, a început dintr-o dată să strige cu glas mare, curmându-le rugăciunile și zicând: “Plecaţi de la mine, plecaţi! Căci, iată, am fost dat ca hrană balaurului, dar, pentru că voi sunteţi de faţă, nu mă poate mânca. Capul deja mi l-a înghiţit. Lăsaţi-l în pace, să nu mă chinuiască mai mult şi ceea ce are de făcut, grabnic să facă. Căci de acum i-am fost dat lui de hrană. De ce să rabd zăbava?” Iar fraţii i-au spus: “Pecetluieşte-te, frate, cu semnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci”. Însă acela a răspuns, strigând puternic: “Vreau să mă pecetluiesc, dar nu pot, căci balele balaurului mă împiedică”.

Auzind aceasta, fraţii au căzut cu toţii la pământ, rugându-se cu lacrimi pentru izbăvirea lui, mai puternic şi mai fierbinte. Şi cum stăruiau în rugăciune, bolnavul a strigat cu glas mare: “Daţi mulţumită lui Dumnezeu! Căci, iată, balaurul care mă înhăţase să mă mănânce a fugit prin rugăciunile voastre şi n-a mai putut sta aici. Rugaţi-vă iarăşi pentru păcatele mele, căci sunt gata să mă întorc şi să părăsesc cu totul viaţa lumească”. A luat degrabă putere dătătoare de viaţă, iar mai apoi s-a întors cu toată inima către Dumnezeu, schimbat în cuget de osânda cu care fusese pedepsit îndeajuns. Şi astfel a ieşit din trup.

2. Acesta a văzut pedeapsa de după moarte pentru folosul său. Alţii, aşa cum am spus, pentru zidirea noastră, văd caznele pricinuite de duhurile răutăţii, cât încă mai răsuflă; şi, după ce le vestesc, de îndată îşi dau duhul. [Aşa s-a întâmplat] cu un bărbat pe nume Hrisaorios care, după [judecăţile] lumii acesteia, era un om foarte de seamă. Însă, pe cât sporea în bogăţie, pe atât se îmbogăţea şi de patimi; semeţ şi mândru, supus voilor trupeşti, se lupta cu râvnă să strângă averi şi era pârjolit vârtos de zgârcenie. Binevoind Domnul să pună capăt atâtor rele, a îngăduit să cadă într-o boală aducătoare de moarte. Iar când a ajuns în ceasul morţii, având ochii deschişi, a văzut duhuri înfricoşătoare şi întunecate stându-i înainte şi trăgându-l cu sila, ca să-l ducă spre zăvoarele iadului. A început aşadar să tremure, să pălească şi, scăldat în sudoare, să strige cu glas mare, cerând răgaz. Îl chema cu răcnete puternice şi pline de tulburare pe fiul său Maxim pe care şi eu l-am cunoscut mai târziu ca monah, când şi eu ajunsesem la rându-mi monah, şi zicea: “Maxime, dă fuga! Niciodată nu ţi-am făcut rău. Ocroteşte-mă cu credinţa ta!”

Maxim s-a apropiat de îndată, răscolit şi cu lacrimi în ochi, şi, împreună cu dânsul, toţi cei din casa lui. Însă acestora nu le era cu putinţă să vadă duhurile rele, care îl trăgeau cu sila pe Hrisaorios. Doar bănuiau că sunt de faţă, după mărturia aceluia, din gălbeneala feţei lui şi din groaza pe care o îndura. Pentru că, din pricina fricii şi a înfăţişării lor întunecate, se răsucea de pe o parte pe alta în aşternut. Şi când era culcat pe partea stângă îi vedea pe aceia stând înaintea lui, privelişte pe care nu o putea îndura; când se întorcea la perete, şi acolo îi vedea a fi de faţă. Căzând deci în deznădejde, că nu mai poate fi izbăvit de ei, a prins puteri şi a început să strige cu glas mare: “Măcar până dimineaţă îngăduiţi-mi! Măcar până dimineaţă îngăduiţi-mi!” şi cu strigătele acestea a ieşit din trup.

De aici se arată limpede că nu pentru el, ci pentru noi a văzut acestea, ca, aflându-le, să ne temem şi să ne îndreptăm. Căci ce i-a folosit lui că a văzut duhurile acelea ale răutăţii înainte de moarte şi le-a cerut răgaz, pe care în cele din urmă nici nu l-a primit?

3. Şi Atanasie, cel care era preot la noi, mi-a povestit că în Iconia, de unde şi acesta se trage, este o mănăstire numită “a Galatenilor”. Acolo trăia un monah care era crezut de toţi a avea vieţuire preaînaltă şi deprinderi alese. Însă, după cum l-a arătat sfârşitul, era departe de cele ce părea; căci se înfăţişa înaintea fraţilor ca postind împreună cu dânşii, însă mânca pe ascuns de ei. Venind, deci, peste el o boală, a ajuns la ceasul din urmă al vieţii; şi, cunoscând că s-a apropiat de sfârşit, i-a chemat la el pe toţi fraţii din mănăstire. Aceştia s-au adunat cu osârdie, aşteptând să audă ceva însemnat şi mult râvnit de la un asemenea bărbat îmbunătăţit, după cum credeau, care acum se sfârşea. Acela, însă, jelindu-se şi tremurând, le-a spus: “Credeaţi că postesc împreună cu voi, însă eu mâncam pe ascuns. Şi, iată, acum am fost dat ca hrană balaurului; mi-a legat picioarele şi genunchii cu coada, şi-a vârât capul în gura mea şi, sorbindu-mi sufletul, mi-l desprinde [de trup]“.

Spunând acestea, de îndată a murit, nefiindu-i îngăduit a rămâne în viaţă, ca să poată, prin pocăinţă, să se izbăvească de balaurul acela. Se arată limpede şi de aici, că numai spre folosul nostru, care auzim [întâmplarea], a văzut aceasta. Fiindcă deşi l-a vădit pe vrăjmaşul căruia îi fusese predat, nu a putut să scape de el.

Anunțuri




%d blogeri au apreciat asta: