Sfânta Chinotită a Sfântului Munte despre Dialogul cu romano-catolicii

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos a adoptat astăzi (5.10.2009) o poziţie oficială cu privire la întrunirea Comisiei Mixte de Dialog între ortodocşi şi romano-catolici în Cipru. Sfânta Chinotită a hotărât următoarele:

1. Sfântul Munte, de-a lungul veacurilor, rămâne prin harul lui Hristos păzitor credincios al Sfintei Credinţe Ortodoxe, pe care de Dumnezeu propovăduitorii Apostoli au predat-o Bisericii şi de Dumnezeu purtătorii noştri Părinţi, prin Sfintele Sinoade Ecumenice au păstrat-o de-a lungul veacurilor nefalsificată. Această Predanie au păzit-o cu fidelitate şi părinţii aghioriţi dinaintea noastră.

2. Fiind informaţi că are să se întrunească foarte curând, în Cipru, Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Romano-Catolici, ce va dezbate tema „Rolul episcopului Romei în comuniunea bisericilor în primul mileniu”, Sfânta noastră Chinotită, necunoscând tematologia exactă a Dialogului respectiv, îşi exprimă profunda nelinişte şi problematizare pentru faptul că se discută primatul papal înainte ca papismul să fi renunţat la dogmele lui eretice şi la caracterul său lumesc (Statul Vatican). Singura condiţie pentru discutarea temei primatului este revenirea romano-catolicilor la credinţa ortodoxă şi la sistemul sinodal al Bisericii Ortodoxe şi nu „unitate în diversitatea” dogmelor.

3. „Biserica Ortodoxă este acea singură Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, precum a declarat aceasta, în preacinstita şi Sfânta Biserică a Protatului, şi Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Kir Bartolomeu, pe 21.08.2008, în timpul vizitei sale în Sfântul Munte. Acelaşi lucru îl credem şi noi şi vom rămâne statornici în toate câte Sfinţii noştri Părinţi au propovăduit.

Semnează: Toţi reprezentanţii şi Întâistătătorii celor douăzeci de Mănăstiri din Sfântul Munte Athos, adunaţi în Sinaxă Comună.

Traducere: ierom. Fotie, romfea.gr

Anunțuri


%d blogeri au apreciat asta: