Terorismul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu şi Mitropolitul de Gortina

varth-kritiPatriarhul Ecumenic Kir Bartolomeu se comportă ca un stăpânitor lumesc. Dezlănţuie ameninţări polemice împotriva arhiereilor care au semnat călduroasa „Mărturisire de Credinţă împotriva ecumenismului”.

Trimite reprezentanţi care înmânează din partea sa scrisori cu conţinut terorizant episcopilor din Biserica Ortodoxă a Greciei care au semnat „Mărturisirea de Credinţă…”. Sufletul său este cuprins de întristare pentru acest comportament al episcopilor. Evident, consideră semnătura lor ca pe un banner de demascare a planurilor lui eretice. De altfel, însă, învaţă erezia rugându-se în comun odată cu un guru, altădată cu alţi lideri religioşi ai indigenilor din Amazonia, odată cu papa în Catedrala Patriarhală Sfântul Gheorghe din Fanar şi altădată cu alţi eretici din „Consiliul Mondial al Bisericilor (adică al eresurilor)”. Patriarhul ecumenic este o continuă sminteală.

Provoacă confuzie ortodocşilor prin co-liturghisirile şi rugăciunile sale în comun, proclamând indirect, dar clar, că toate sunt la fel şi că nu există diferenţe între ortodocşi, catolici, protestanţi şi alţi creştini rătăciţi. În zilele patriarhatului său, Lumina Credinţei a devenit una cu întunericul ereziei. În zilele patriarhatului său, Biserica Ortodoxă a devenit egală cu cea catolică, cu cea protestantă, cu cea anglicană. Evident, pentru că în mod conştient crede exact ca papa, care a proclamat că Ortodoxia este erezie. În zilele patriarhatului său, lupta pentru apărarea credinţei şi pentru păzirea neştirbită a Sfintelor Canoane constituie un „act de nebunie” pus în practică de către unii creştini ortodocşi botezaţi, care apără poruncile de Dumnezeu insuflate, dar sunt depăşiţi pentru secolul XXI al globalizării şi al Noii Ordini a Lucrurilor. În tabăra „nebunilor” intră şi Mitropoliţi, Egumeni ai Sfintelor Mănăstiri, rasofori, profesori universitari, respectabili clerici, teologi din Educaţia Medie, simplul popor al lui Dumnezeu. Aceşti „nebuni” care apără cele sfinte şi cuvioase ale Bisericii noastre sunt denunţaţi de către filo-ecumenistul patriarh ecumenic ca unii care se află în afara Bisericii. Inima sa şi tronul său au fost clătinate de către creştinii ortodocşi care păzesc comorile predaniilor Bisericii noastre, pe care ar fi trebuit el însuşi să le păzească ca un cap director al Ortodoxiei. Pentru prima dată, patriarhul ecumenic se află într-o confruntare atât de puternică cu o mişcare a credincioşilor, mişcare care urmăreşte sfârşitul dispreţuirii Sfintelor Canoane de către anumiţi capi ai Bisericii Ortodoxe. Pentru prima dată, patriarhul ecumenic este contestat atât de dinamic de către frăţii creştin-ortodoxe şi de majoritatea conservatoare a publicaţiilor bisericeşti, a Sfintelor Mănăstiri, teologilor şi oamenilor de ştiinţă. Pentru prima dată, patriarhul ecumenic formulează „ameninţări” la adresa mitropoliţilor din Grecia.

Formulează „ameninţări” atunci când mişcarea antiecumenistă şi anticatolică ia proporţii explozive în sânul credincioşilor ce ţin calendarul nou. Fericitul întru adormire patriarh ecumenic Athenagora deschisese un dialog prin scrisori cu cei care reacţionau dinamic la paşii săi ecumenişti şi filocatolici şi oferea explicaţii. Aceasta a făcut-o cu fericitul Fotios Kontoglos, pe care l-a mustrat foarte sever pentru paşii apostaziei lui. Actualul patriarh ecumenic formulează „ameninţări” şi minte. Minte, când declară că el doar dialoghează cu catolicii şi cu ceilalţi eretici. Minte, deoarece nu doar dialoghează, ci se roagă în comun cu „Sanctitatea Sa, Episcopul” Romei. Scrisoarea sa „AMENINŢĂTOARE” îşi are primele rezultate. Un învăţat şi respectabil mitropolit, kir Ieremia al Gortinei şi Megalopolei, profesor universitar, „a cedat” la ameninţările sale. Şi-a retras semnătura de pe „Mărturisirea de Credinţă…”. A dezertat de la datoria de apărare a credinţei. S-a îngrijit ca dezertarea sa să devină zgomotoasă şi cu declaraţii jignitoare la adresa celor care au alcătuit „Mărturisirea de Credinţă…”. A cerut iertare de la patriarhul ecumenic, sperând să rezolve întristarea inimii lui. Îi numeşte pe alcătuitorii „Mărturisirii de Credinţă…” lucrători în ascuns (λαθροκαπήλους înseamnă contrabandişti) ai Neprihănitei noastre Credinţe, dar şi rătăciţi. Se numeşte pe sine ostaş al Bisericii Mame pentru luptele credinţei, dar în lupte care sunt conduse de patriarh, Sfântul Sinod şi ierarhie. Declară că a fost indus în eroare, pentru că i s-a spus că o vor semna şi alţi arhierei. Iar conform declaraţiilor sale către Agenţia bisericească de ştiri Romfea, zice:

„Când am văzut însă că au semnat doar 3-4 Episcopi, am avut o mustrare de conştiinţă. Atunci am zis în sinea mea: Cum ceilalţi arhierei nu au semnat? Sunt eu mai creştin decât ei? Astfel, imediat mi-am retras semnătura, aducând la cunoştinţă printr-o scrisoare şi patriarhului ecumenic Bartolomeu”. Mitropolitul Ieremia a accentuat semnificativ: „Vreau ca Domnul să mă miluiască – lucru care nu cred că se va întâmpla, deoarece sunt păcătos – ca după cum tatăl meu şi-a vărsat sângele pentru patrie, să mă învrednicesc şi eu să-mi vărs sângele în lupte care privesc Credinţa Ortodoxă, dar accentuez doar atunci când e vorba de lupte foarte serioase”. În încheiere, mitropolitul Ieremia de Gortina a declarat: „Priviţi, domnule Poligheni, bisericeşte este – după cum reiese şi din Istoria Bisericească – ca episcopii să alcătuiască textele ca întâistătători şi după aceea să semneze monahii şi laicii”.

Evadarea mitropolitului s-a făcut cu zgomot şi cu caracterizări inadmisibile la adresa alcătuitorilor „Mărturisirii de Credinţă…”. Poporul credincios îi cunoaşte foarte bine pe alcătuitori şi de aceea semnăturile cresc şi se înmulţesc. Nu-l vom judeca pentru declaraţiile sale pe mitropolit. Nici nu-i vom întoarce caracterizările. Îi vom spune, însă, că un mitropolit, care sub greutatea unui scrisori de ameninţare se pune pe fugă, îşi retrage semnătura declarând că a fost indus în eroare şi care face zgomot prin nişte declaraţii inadmisibile, pentru a impune respectul său pentru acela care egalizează Ortodoxia cu erezia, este nepotrivit pentru un arhipăstor şi primejdios în ceea ce priveşte scandalizarea poporului credincios, dacă îşi pune semnătura sub nişte texte pe care nu le cunoaşte. Există însă ceva mai înfricoşător: mitropolitul de Gortina şi Megalopole îşi desfiinţează lucrarea sa duhovnicească. Şi care este aceasta? Lucrarea de scriitor. În cărţile sale proclamă în toate paginile că papismul este erezie. Şi o argumentează printr-un Sinod Ecumenic, care a avut loc sub Marele Fotie, dar şi prin alte argumente. Proclamă că papismul, cu care se roagă patriarhul ecumenic, nu este Biserică. Astăzi, îşi desfiinţează opera, aruncă la coşul de gunoi învăţătura sa anticatolică, pe cei care cer păzirea Sfintelor Canoane şi încetarea co-liturghisirilor şi rugăciunilor în comun, îi jigneşte numindu-i „contrabandişti” ai Credinţei şi se pregăteşte să devină ostaş al ierarhilor ecumenişti şi filocatolici şi al patriarhului ecumenic. Poate că, în curând, mitropolitul Gortinei şi Megalopolei va fi urmat de un alt ierarh care-şi va retrage semnătura. Dar eventualii urmaşi ai mitropolitului de Gortina nu vor fi urmaşi ai Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, cărora fracţiunea ecumenistă şi filocatolică în sânul şi în eşaloanele administrative ale Ortodoxiei le-a declarat prigoană. Părinţii Bisericii nu aveau iubire faţă de eretici, cum au actualii „Părinţi” ai Bisericii. Părinţii Bisericii manifestau respingere faţă de „dogmele” eretice şi iubire faţă de Lumina Adevărului. Unii dintre actualii părinţi manifestă respingere faţă de Părinţii Bisericii, pentru că le atribuie cu ipocrizie faptul de a fi dat expresie Adevărului de Dumnezeu insuflat şi iubirii faţă de erezie. Părinţii Bisericii trăiau ascetic, în post, în multă osteneală, rugăciune şi „komboshini” (rugăciunea „Doamne Iisuse…” pe şiragul de metanii). Aveau nevoinţa neîmbăierii, smerită cugetare, erau săraci, milostivi şi lăsau după ei o mare lucrare duhovnicească. Actualii părinţi trăiesc ca şi mirenii, au maşini scumpe, conturi în bănci, veşminte preţioase, contacte sociale, îndatoriri administrative, şoferi, economii, sminteli şi, cei mai mulţi, şiraguri de mărgele, folosind parfumuri scumpe – uşoare sau puternice şi se îngrijesc de vopsirea părului sau a bărbii. Părinţii Bisericii nu se rugau în comun cu cei de alte religii şi cu eterodocşii, pentru că acest lucru este interzis de Sfintele Canoane. Aveau o faţă liniştită şi predau învăţăturile Bisericii Ortodoxe. Predica lor mântuia sufletele, mustra pe stăpânitori, îndrepta poporul credincios, călăuzea la ridicarea către ceea ce este dumnezeiesc, desăvârşea. Părinţii actuali fac contrariul celor ce le făceau Părinţii Bisericii, iar predica lor n-o ascultă nimeni. Pentru că poporul credincios cunoaşte că cei mai mulţi sunt membrii unui sinedriu „iudaic”, care trădează Credinţa Ortodoxă.

Mitropolitul de Gortina şi Megalopole susţine că episcopul alcătuieşte textele şi memoriile şi apoi urmează ceilalţi. Când însă episcopul, arhiepiscopul Constantinopolului, care are şi calitatea de patriarh ecumenic, relativizează şi calcă în picioare Credinţa Ortodoxă, laudă erezia papismului, acceptă demonica uniaţie, se roagă în comun cu guru şi cei de alte religii, falsifică credinţa şi gândirea ortodoxă, iar cu ceva vreme în urmă se lupta pentru înlăturarea frazelor periculoase pentru pacea socială din „Sfintele Scrieri” ale celor trei religii monoteiste, este îngăduit credinciosului popor, respectabilului cler, teologilor, Egumenilor Sfintelor Mănăstiri şi Episcopilor, care-şi respectă misiunea apostolică, să rămână fără glas la trădarea Credinţei?

Patriarhul ecumenic a divizat neamul ortodocşilor şi neamul grecilor prin acţiunile sale şi prin simpatia sa faţă de erezie. E de datoria sa să înceteze comportamentul său eretic şi distructiv. Ierarhii filocatolici în Grecia nu se bucură de nici o apreciere. Poporul credincios îi acceptă formal drept capi ai Bisericilor locale. Remorcarea Ortodoxiei la căruţa papismului a provocat o situaţie explozivă. El, însuşi, fără turmă nu se nelinişteşte pentru situaţia creată. Ierarhii filocatolici au început să-şi ia măsuri de apărare, să aibă mai multe feţe, precum şerpii cu multe capete, pentru a putea face faţă situaţiei. Care este scopul patriarhului ecumenic? Să distrugă Ortodoxia în Grecia falsificând credinţa noastră? Dacă reuşeşte acest deziderat în comun cu fracţiunea filocatolică a Bisericii Greciei, ar fi ca şi cum ar tăia demersul comun cu elenismul. Apoi, fracţiunea filocatolică are o ignoranţă riscantă, fiind străină de educaţia şi de istoria acestei ţări. A fost ridicat în tron cu proceduri străine de principiile şi de valorile Bisericii. Patriarhul ecumenic, care se află în robie şi cunoaşte pericolul, îşi permite să lucreze în acest mod în dauna Ortodoxiei şi a elenismului? Până astăzi, poporul grec îl primeşte ca pe patriarhul neamului, ca pe patriarhul din captivitate. Va continua şi în viitor să-l primească, când el distruge gândirea ortodoxă, învaţă erezia, egalizează Biserica cu Vaticanul, falsifică credinţa, îl aşează pe papă în Biserică şi degradează unitatea elenismului? Cuvântul îl are Sfântul Munte, Egumenii Sfintelor Mănăstiri, respectabilul cler şi poporul credincios.

Traducere: ierom. Fotie; „Ορθόδοξος Τύπος”, 2/10/2009)

Anunțuri


%d blogeri au apreciat asta: