Sf. Efrem de la Nea Makri (3 ian. şi 5 mai)

Lunile treceau, iar starea mea de sănătate se înrăutăţea. Credinţa mea însă nu scădea, ba chiar se întărea. Nu mă mai preocupam de faptul că o să trăiesc sau o să mor, ci de faptul că, dacă voi muri, să mă ia împreună cu el, aproape de el, iar dacă voi trăi, să-l laud oriunde-aş fi.

Trecuse aproape un an, şi m-au anunţat că găsiseră donator în America. Era într-o joi dimineaţă. Vineri dimineaţă urma să fiu mutat la spitalul de la Evanghelismos, unde luni ar fi urmat să se facă transplantul. Joi pe la 12, însă, am intrat în comă. Encefalul se umpluse de lichid, la fel plămânii şi inima. M-au coborât cu pat cu tot la reanimare. Ar fi trebuit să rămân acolo zile întregi.

La un moment dat, conştiinţa mi-a revenit, fără însă să pot deschide ochii; îmi aduc aminte că auzeam nişte melodii dulci pe care nu le mai auzisem vreodată, pline de pace. Nu ştiam unde sunt, dar am înţeles că eram la reanimare.

Deasupra capului meu era doctorul, care-i spunea tatalui meu şi prietenei mele că „Vasilis are un organism foarte puternic, dar cu lichid la cap, la plaămâni şi la inimă, cu puls zero şi fără tensiune, nimeni n-a ieşit în starea asta de la reanimare”.

Taică-meu se opunea, zicea că „nu-l cunoaşteţi pe Vasilis, a făcut armata la Forţele Speciale, nu e de ici de colo”. Medicul l-a bătut prieteneşte pe spate, zicându-i „bine-ar fi să fie aşa, dar ar fi o minune dacă prinde seara”. Ieşiră afară. Prietena mea rămase să mă ţină de mână, plângând. Simţeam, dar nu puteam să reacţionez. Ieşi şi ea la un moment dat.

Locul s-a umplut de o lumină incredibilă, iar melodiile se auzeau şi mai tare. Nu era vis, eram treaz şi simţeam. Foarte înalt, îmbrăcat complet în negru, cu barba lungă, cu un culion uriaş care parcă ajungea în tavanul salonului, a intrat Sfântul Efrem. Nu-şi lua ochii de la mine; s-a apropiat şi mi-a luat efectiv capul în palmă, avea nişte degete uriaşe. Mi-a zis „te preiau eu acuma” şi a ieşit încet-încet, aşa cum a intrat.

A doua zi mi-am deschis ochii tot la izolare. Eram scos de la reanimare. Toate rudele mele erau adunate împrejurul meu. Cum au văzut că mă trezesc, au început să se îmbrăţişeze şi să strige. „Chemaţi-l pe doctor, chemaţi-l pe doctor !” Intră doctorul şi-mi zise: „ştii, eu nu cred în minuni, nici în Dumnezeu, dar tu ai avut un Sfânt cu tine, ieri. Aseară ţi-a dispărut lichidul de la plămâni, de la encefal, de la inimă, iar măduva a reluat producerea de sânge, ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic, niciodată”.

După o săptămână am ieşit din spital şi, înainte de a mă duce acasă, m-am dus la Mânăstire la Sfântul meu. Şezând lângă raclă, de 3 ori a bătut lângă mine, era un sunet ca de baston sau de cârjă. M-am cutremurat şi, plângând, i-am mulţumit.

Astăzi îmi trăiesc viaţa ca un om normal, sănătos, mă duc la mânăstire o dată pe săptămână să-l văd pe Părintele meu, să-l cinstesc, să-l slăvesc, să-i mulţumesc şi să-i fiu recunoscător pentru toate. Sunt nenumărate ocaziile în care mi-ai arătat prezenţa ta, precum aseară, când, după luni de zile, m-am hotărât să-ţi scriu, deşi literele se încăpăţânează să rămână mici.

Îţi mulţumesc mult ! Dăruieşte-mi sănătate, ţine-mă sănătos şi în putere, şi dacă vrei Tu, dăruieşte-mi şi un copil ca să-i pun numele tău ! Te iubesc !

Anunțuri

0 Responses to “Sf. Efrem de la Nea Makri (3 ian. şi 5 mai)”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: