Scrisoarea lui Gheronda Efrem către obştea Metocului Sf. Nicolae

Închisoarea Korydallós
4.2.2012
Pentru P. Nífon,
Metocul Sf. Nicolae

Iubiţii mei fraţi, bucuraţi-vă în Domnul.

Din legăturile închisorii vă binecuvântez şi cu smerenie vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre. Mulţumesc şi dau slavă lui Hristos al nostru care a îngăduit, pentru multele mele păcate, să gust chiar şi cu vârful limbii mele un strop din Crucea Sa.

Să continuaţi să vă rugaţi să răbdăm aici în închisoare, unde este greu pentru oricare om, şi probabil şi mai mult pentru un monah.

Crucea însă, se face mai uşoară atunci când cineva se gândeşte că închisorile au fost înnoite prin însăşi prezenţa Domnului nostru. Îmi aduc aminte de vrednicul de pomenire Papa-Efrem Katunakiotul, care, când l-am întâlnit odată în Katunakia, abia reîntors de la Ierusalim, mi-a povestit cu lacrimi:

„Îndată ce m-au dus la închisoarea Domnului nostru, nu am mai răbdat şi le-am spus: scoateţi-mă afară, căci nu pot răbda şi o să leşin”.

Din contră, noi suntem bine şi ne bucurăm de respect şi din partea personalului, şi din partea deţinuţilor. În spatele fiecărui deţinut se ascunde o tragedie.

Vă urez cu smerenie, acum că începe Triodul, ca toţi să punem un nou început duhovnicesc, cu smerenie, care este baza duhovniciei. Fericit omul care care are inima frântă şi smerită. Acesta a găsit calea cea bună de a găsi dumnezeiescul Har.

Vă urez, la sfârşit, ca Metocul nostru să fie un loc care să vă odihnească inima şi acolo să simţiţi mireasma Sfântului Munte, iar cuvântul Părintelui Nífon să desfete inima voastră virtuoasă, astfel încât să râvniţi la Iisus Hristos cel Răstignit.

La revedere !

Cu toată dragostea ce o am,
Gheronda Efrem cel legat

Sursa:
http://www.pentapostagma.gr/2012/02/blog-post_8261.html#ixzz1nZJCi5YW

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: