Archive for the 'Omologia Pisteos' Category

Mânăstirile athonite care au semnat „Mărturisirea de credinţă”

Koutloumousiou, Xeropotamou, Karakallou, Philotheou, Constamonitou şi Zographou

Ierarhia Bisericii Greciei nu a cedat la ameninţările Patriarhiei Ecumenice

În sfârşit, în urma cererii şi a multor ierarhi, dar şi a mulţimii de clerici, monahi şi laici, care în ultima perioadă aduc o mare critică deschiderilor ecumeniste ale conducerii bisericeşti, Ierarhia Bisericii Greciei a dezbătut ieri şi astăzi asupra temei dialogurilor ecumenice şi în perspectiva adunării Comisiei Mixte de Dialog care începe astăzi în Cipru.

La dezbaterea care a fost foarte aprinsă, au luat parte mulţi ierarhi şi s-a accentuat în mod deosebit lipsa de informare a Ierarhiei în jurul acestor teme. Asupra problemei dialogului cu eterodocşii, în mod deosebit cu romano-catolicii, s-a emis şi respectivul comunicat de către Sinodul Ierarhiei.

Ceea ce este semnificativ pentru întreaga temă este că, în nici un punct al comunicatului Ierarhiei nu apare nici măcar o condamnare a textului „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului” şi a altor texte care au făcut critica ecumenismului.

Nicio condamnare, nicio pedeapsă, nicio măsură împotriva celor ce reacţionează, care înseamnă niciun răspuns şi nicio concesie la „poruncile” patriarhului ecumenic.

Desigur, semnificativă este şi declaraţia reprezentantului Ierarhiei, Mitropolitul Ierotheos de Navpaktos că „nu există nicio tendinţă schismatică în interiorul Bisericii Greciei”, în pofida tuturor celor spuse în Scrisoarea sa de către Patriarhul Ecumenic.

Traducere din greacă: ierom. Fotie; http://orthodoxia-pateriki.blogspot.com/

Nota P.O.Gr.: Declararea „Mărturisirii de Credinţă” ca fiind „de prisos” semnifică faptul că, cel puţin la nivel declarativ, Sinodul adoptă aceeaşi direcţie ecclesiologică cu cea exprimată în „Mărturisire”.

Declaraţia Sinodului privind dialogul cu eterodocşii şi „Mărturisirea de Credinţă”

Înştiinţare

Ierarhia Bisericii Greciei, în şedinţa din seara de 15 octombrie 2009, precum şi în prima parte a şedinţei de astăzi, 16 octombrie, sub conducerea Preafericitului Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenelor şi Întregii Elade, a luat în discuţie tema dialogului dintre Ortodocşi şi Romano-Catolici.

La început, au fost făcute cunoscute epistola Partiarhului Ecumenic, k. Bartolomeu în legătură cu aşa-numita „Mărturisire de Credinţă” semnată de clerici, monahi şi laici, precum şi epistolele Mitropoliţilor către Sfântul Sinod, în scopul informării despre textul semnat la Ravenna şi despre cele ce urmează să se discute zilele următoare în Cipru, adică primatul papal conform primului mileniu. Aceste probleme au mai fost luate în discuţie şi în şedinţa Sinodului din luna septembrie.

După citirea textelor mai sus pomenite, Preafericitul a chemat pe Mitropoliţii Meletios de Nikopolis, Preşedintele Comisiei pentru relaţii inter-ortodoxe şi inter-creştine,  Hrisostomos de Messinia, Reprezentantul Bisericii Greciei în dialogul cu Romano-Catolicii, şi Hrisostomos de Peristeri, bun cunoscător al acestor probleme, pentru a informa Ierarhia despre modul în care a decurs dialogul amintit, despre textul de la Ravenna şi despre Întâlnirea care va avea loc în zilele următoare la Pafos, în Cipru.

A urmat, apoi, un susţinut dialog, la care au luat parte mulţi Arhierei (Mitropoliţii Serafim al Kithirelor, Cosma al Etoliei, Eustathie al Monemvasiei, Daniil al Kesarianei, Theoklitos al Ioanninei, Dorothei de Siros, Pavel al Dramei, Kallinik al Paronaxiei, Serafim al Kastoriei, Ambrozei al Kalavritei, Anthimos al Thessalonicului, Nicolae al Mesogaiei, Hrisostom al Zakynthului, Andreas de Dryinoupolis, Theoklitos al Florinei, Varnava de Neapolis şi Ieremia al Gortinei, nota P.O.Gr.), care au vorbit cu simţ de răspundere despre aceste probleme majore. Astfel:

1. A fost constatată nevoia unei şi mai depline informări a Sfântului Sinod asupra acestor subiecte importante. S-a declarat ca, de acum încolo, Ierarhia să ia cunoştinţă despre toate fazele Dialogului, altfel, nici un text nu poate impune nici o obligaţie Bisericii. De altfel, acest lucru este conform cu Statutul Sinodal al Bisericii.

2.  Dialogul trebuie să continue, dar în cadrele eclesiologice şi canonice ortodoxe, în urma consultărilor cu Patriarhul Ecumenic, aşa cum a fost decis în mod panorodox.

3. Reprezentanţii Bisericii noastre la dialog au o înţeleaptă cunoaştere a Teologiei Ortodoxe, a Ecclesiologiei şi a Tradiţiei Bisericeşti, folosindu-şi cunoştinţele şi puterile în vederea „unirii a toate, întru adevăr”, în cadrele teologice corespunzătoare şi a hotărârilor hotărâte în mod panortodox.

4. Textul de la Ravenna şi viitorul text din Cipru sunt elaborate pentru a fi avute în vedere şi validate de Bisericile Autocefale, deci şi de Biserica Greciei, în mod sinodal. Acest lucru înseamnă că nu vor exista consecinţe în afara hotărârilor sinodale ale Ierarhiei. Ierarhii sunt păzitorii Tradiţiei Ortodoxe, aşa cum au mărturisit fiecare la hirotonia întru Episcop.

5. În legătură cu textul care se va referi la primatul papal conform primului mileniu, text care va fi elaborat în Cipru în zilele următoare, reprezentaţilor Bisericii noastre li s-a pus în vedere să susţină menţionarea în textul final a poziţiei canonice despre primatului papal în primul mileniu în relaţie cu Sinoadele Ecumenice şi cu referire directă la Canonul al 3-lea la Sinodului al doilea Ecumenic şi la canonul 28 al celui de-al 4-lea Sinod Ecumenic.

6. Ierarhia Bisericii Greciei urmăreşte şi va continua să urmărească cu vigilenţă problema dialogului Bisericii Ortodoxe cu Eterodocşii, de aceea consideră că textul „Mărturisirii de Credinţă” este de prisos. Ierarhia roagă poporul credincios să aibă încredere în Păstorii lui şi să se reţină de la acţiuni care pot crea alte probleme.

Acestea au fost luate în discuţie şi hotărâte unanim de către Ierarhia Bisericii Greciei, cu simţământul responsabilităţii înaintea lui Dumnezeu, înaintea preasfintei noastre credinţe şi tradiţii şi înaintea poporului, spre Slava lui Dumnezeu şi a Sfintei Biserici.

Citirea Înştiinţării a fost făcută de Mitropolitul de Nafpaktos, k. Ierotheos Vlachos

Download audio (mp3), în greacă, aici: http://www.mediafire.com/?kwnic2m5iti

Sinodul discută „Mărturisirea”, dialogul, epistolele ecumenice şi situaţia din Comisia Mixtă

sunodosSfântul Sinod a luat aseară în discuţie „Mărturisirea de Credinţă”, modul în care decurge dialogul dintre ortodocşi şi romano-catolici, precum şi epistolele Patriarhului Ecumenic şi a Mitropolitului de Pergam, către Arhiepiscopul Atenei şi către Mitropoliţi. Decizia luată a fost cea de continuare a dialogului, urmând ca, astăzi, vineri, întreaga sesiune de discuţii să fie rezervată informării asupra întrunirii Comisiei Mixte de dialog. Sarcina aceasta va fi purtată îndeosebi de Mitropolitul de Nikopolis şi Preveza, Meletios şi de Mitropolitul de Peristeris, Hrisostomos.

În timpul întrunirii de joi după-amiază (15 oct.) a fost citită Scrisoarea Patriarhului Ecumenic către Arhiepiscop prin care acesta cere ca Biserica Greciei să ia poziţie faţă de textul pus în circulaţie cu titlul „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”.

În acea clipă, Mitropolitul Serafim a intervenit şi se pare că a spus că patriarhul minte prin toate acelea pe care le susţine în Scrisoarea sa referitor la „Mărturisire”. Mai mult, a cerut să fie citit Ierarhiei textul „Mărturisirii”.

„Reacţia sa a fost extremă. Toţi am aprobat dialogul (cu eterodocşii, n.tr.). În pofida unor oarecare dificultăţi, ştim cât de util este. Vai de noi dacă fiecare şi-ar schimba poziţia în funcţie de publicul care i se adresează, de piedicile care le întâmpină, de presiunile care se exercită asupra sa. Atunci am fi conduşi spre schismă şi spre fragmentare” – a declarat cu amărăciune un mitropolit din nordul Greciei.

Nu este prima oară când kir Serafim susţine textul pe care îl expun spre semnare unii clerici şi laici care sunt contra Dialogului Teologic dintre ortodocşi şi romano-catolici.
Înainte cu câteva zile, într-o Scrisoare către spăşitul Mitropolit Ieremia de Gortina, care şi-a retras semnătura sa de pe textul în discuţie, Mitropolitul de Pireu i-a numit  „oportunişti” pe toţi aceia care sunt împotriva „Mărturisirii”: Prin urmare, expunerea de către nişte fraţi trezvitori a unui text cu adevărat ortodox şi cu perspectivă ortodoxă, după cum este aşa numita „Mărturisire de Credinţă împotriva ecumenismului” (sincretist), nu împiedică întru nimic desfăşurarea normală a vieţii bisericeşti, ci dimpotrivă, o întăreşte şi o dinamizează şi, prin urmare, reclamaţiile unor fraţi care s-au arătat deranjaţi – membri ai Trupului Bisericii – din păcate, se dovedesc neîntemeiate şi aparente, fiind alimentate de oportunism şi interese meschine. Şi aceasta o susţinem întru cunoştinţă, după ce am cercetat cuvânt cu cuvânt textul menţionat, scrisese Mitropolitul Serafim. Adresându-se lui Kir Ieremia, a adăugat: Din păcate, cei deranjaţi denaturează cele cuprinse în el (în textul Mărturisirii de Credinţă), prezentându-l ca şi cum s-ar opune celor conglăsuite şi hotărâte în mod panortodox referitor la desfăşurarea dialogurilor cu eterodoxia.

Fie se va reveni asupra discuţiei despre Uniaţie, fie vom întrerupe dialogul„, a declarat Mitropolitul Hrisostomos, anunţând că reprezentanţii greci ar trebui să semneze un text separat, în care să facă cunoscute poziţiile Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos a cerut să fie date îndrumări speciale Mitropoliţilor-membri ai Comisiei, fapt care a provocat nemulţumirea Mitropolitului Hrisostom de Messinia. „Nu acceptăm urme de îndoială asupra faptului că apărăm Ortodoxia şi Biserica Greciei prin participarea la dialog. Nu acceptăm să reprezentăm Biserica noastră, sub umbra îndoielii”, a declarat acesta. O poziţie analogă a avut Mitropolitul de Ahaia, Athanasios, luând partea Mitropolitului de Messinia şi cerând să nu mai facă parte din reprezentanţa Bisericii Greciei la Comisia de Dialog.

Arhiepiscopul Ieronim şi-a manifestat, însă,  încrederea în membrii reprezentanţei.

Discuţia va continua în cursul dimineţii de vineri.

„Preafericite, care hotărâre panortodoxă ?”

Publicându-se Scrisoarea Patriarhului Ecumenic adresată arhiepiscopului Atenei, scrisoare în care patriarhul protestează energic faţă de redactarea şi punerea în circulaţie a „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului” semnate de o mulţime de laici, clerici şi de anumiţi arhierei, observăm că Preafericirea Sa nu răspunde, în esenţă, „Mărturisirii”, ci aduce reproşuri redactorilor şi semnatarilor, pentru că:
1. În „Mărturisire” se menţionează, aşa după cum citeşte Patriarhul Ecumenic, că „toţi cei ce întreţin legături cu eterodocşii…se aşază pe ei înşişi automat în afara Bisericii”.
2. Toţi cei care refuză dialogul intercreştin se opun „hotărârilor sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe, fără excepţie, incluzându-se aici şi Preasfânta Voastră Biserică a Greciei, cum este hotărârea unanimă a celei de-a III – a Conferinţe Panortodoxe Presinodale (1986)”.

A.
1. Textul „Mărturisirii” nu spune nicăieri că sunt demni de osândă „toţi cei care întreţin legături cu eterodocşii”, ci toţi aceia care acceptă şi care propovăduiesc cu fapta şi cu cuvântul „panerezia” ecumenismului (conform Părintelui Iustin Popovici) ! De asemenea, „Mărturisirea” nu spune nicăieri că  ecumeniştii „se aşează pe ei înşişi automat în afara Bisericii”, aşa cum menţionează Patriarhul în scrisoarea sa! De altfel, redactorii „Mărturisirii”, ca teologi de vocaţie, cunosc foarte bine că nu se poate concepe o ieşire din Biserică în mod „automat”! „Mărturisirea” menţionează textual: „aşezându-se de facto (ουσιαστικώς) pe ei înşişi în afara Bisericii” (paragraful 8). Este limpede diferenţa dintre „automat” şi „de facto”!
2. Patriarhul ecumenic menţionează că „legăturile cu eterodocşii au fost aprobate prin hotărâri sinodale de către toate Bisericile Ortodoxe” şi, în consecinţă, toţi cei care critică cele ce au loc în cadrul dialogului se opun hotărârilor panortodoxe!
Să ni se permită – cu tot respectul nostru faţă de Patriarhul Neamului – să întrebăm şi în mod public, deoarece factorii de resort ai Tronului nu răspund la toate scrisorile:
a. Care „hotărâre panortodoxă” a anulat Enciclica Sinodului Patriarhiei Ecumenice despre patriarhul Athenagora prin care se condamna fără echivoc rugăciunile în comun drept „contrare Sfintelor Canoane şi întinând sensibilitatea mărturisitoare a ortodocşilor”? Este conform cu această Enciclică a Sfântului Sinod al Patriarhiei comportamentul actual al unora, pe tema rugăciunilor în comun?
b. Care „hotărâre panortodoxă” a îngăduit papei nu doar să fie prezent, ci îmbrăcat în veşmintele sale să ia parte aproape activ la Dumnezeiasca Liturghie patriarhală?
c. Care „hotărâre panortodoxă” l-a mandatat pe Patriarhul Ecumenic să schimbe sărutul liturgic cu papa în timpul Dumnezeieştii Liturghii, în 2006?
d. Care „hotărâre panortodoxă” a dat permisiunea papei să se roage din partea clerului ortodox cu rugăciunea Tatăl nostru încadrul „celei mai oficial” Sfinte Liturghii, în Catedrala Patriarhală?
e. Care „hotărâre panortodoxă” a cedat papei Tronul Catedralei Patriarhale pentru a proclama, „cu capul descoperit”, primatul papal? Din tronul Sfinţilor Alexandru, Grigorie, Ioan Gură de Aur, Fotie, Filotei să se propovăduiască rătăcirea ! Nu este aceasta o profanare?
f. Care „hotărâre panortodoxă” a hotărât să fie lăudat cu imne papa, cel care persistă în erezie, drept „cinstit păstor şi întâistătător”, chiar în Catedrala Patriarhală şi în prezenţa patriarhului?
g. Care „hotărâre panortodoxă” a permis să fie lăudată în imne, de către Biserica din Constantinopol, erezia papismului drept „cinstită Biserică, Scaunul lui Petru”, în chiar Catedrala Patriarhală şi în prezenţa patriarhului?
h. Care „hotărâre panortodoxă” a anulat cele 16 Sfinte Canoane (ale Sfinţilor Părinţi, ale Sinoadelor Ecumenice şi Locale), permiţând rugăciunile în comun cu ereticii, considerând că acestea nu mai constituie o abatere canonică?
i. Care „hotărâre panortodoxă” a aprobat alcătuirea unui regulament pentru rugăciunea în comun numită „confesională” sau „inter-confesională” în cadrul întâlnirilor Consiliului Mondial al Bisericilor?
j. Care „hotărâre panortodoxă” a salutat provocatorul text al celei de-a IX – a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor în Porto Alegre (2006), conform căruia „fiecare biserică (din cele 340 de grupări protestante ale Consiliului Mondial al Bisericilor) este Biserică Universală, dar nu în integralitatea ei. Fiecare biserică îşi împlineşte universalitatea atunci când este în comuniune cu celelalte biserici”! De asemenea, în acelaşi text s-a recunoscut ipostasul eclezial (fiinţa bisericească) tuturor „Bisericilor” eretice protestante din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor şi a fost acceptat faptul că mulţimea ereziilor şi rătăcirilor lor reprezintă „modalităţi diferite de formulare ale aceleiaşi credinţe” şi este „diversitatea harismelor Sfântului Duh”! Este posibil să existe vreo aprobare panortodoxă pentru aceste blasfemii ?…
k. Care „hotărâre panortodoxă” l-a mandatat pe Patriarhul Ecumenic să ofere un Sfânt Potir arhiepiscopului greco-catolic al Atenei? Nu a fost condamnată uniaţia în mod echivoc în „hotărârile sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe fără excepţie, conform cu hotărârea unanimă a celei de-a treia Conferinţe Panortodoxe Presinodale” (1986) ? De ce sunt dispreţuite atât de sfidător hotărârile panortodoxe unanime care condamnă categoric uniaţia? De unde până unde, această utilizare selectivă a „hotărârilor panortodoxe”?
Mai mult:
1. Nu s-a gândit Patriarhul nostru că acest Sfânt Potir pe care l-a oferit în dar arhiepiscopului greco-catolic, este un potir amar pentru Biserica Greciei, dar şi pentru celelalte Biserici Ortodoxe, care încă şi astăzi suspină din cauza uneltirilor greco-catolicilor? Cum vor înţelege această acţiune a patriarhului nostru fraţii noştri din Europa Răsăriteană, dar şi din Orientul Mijlociu, care au pătimit şi încă pătimesc cumplit din cauza uniaţiei? Acest gest nu constituie o provocare la adresa unităţii panortodoxe?
2. Cum s-ar fi simţit patriarhul nostru dacă arhiepiscopul Atenei ar fi oferit un Sfânt Potir lui papa-Evthim ?! (Nota trad.: În 1921 Mustafa Kemal a încercat să creeze o schismă în interiorul Marii Biserici a Constantinopolului, întemeind ceea ce avea să numească fără ruşine „patriarhia turc-ortodoxă”. Încercarea a eşuat, pentru că nici un episcop nu a acceptat rolul de patriarh, iar conducerea turcă s-a văzut obligată să apeleze la un simplu preot, cu numele de Eftimie, care a fost întronizat, dar nu a reuşit să adune credincioşi în jurul său)
Aceste întrebări nu au sfârşit… dar nici răspunsuri…
Aceste puţine cuvinte să fie pentru a înceta îndreptăţirea prin aşa-numitele „hotărâri panortodoxe”! Măcar de-ar respeca şi de-ar păzi cei care sunt protagoniştii dialogului toate hotărârile panortodoxe! Însă toate, nu selectiv! Pentru că niciodată şi niciun sinod panortodox nu a denaturat eclesiologia ortodoxă, nu a desfiinţat Sfintele Canoane consfinţite de cele trei Sinoade Ecumenice şi nu a dat nimănui dreptul de a încălca Predania şi rânduiala Bisericii, aşa cum de multe ori se întâmplă astăzi în spaţiul ecumenic. Dacă s-ar fi întâmplat asta vreodată, atunci, oricare Sinod – chiar şi „panortodox” – s-ar fi autodizolvat şi s-ar fi transformat într-un „sinedriu al nelegiuiţilor” şi „sinagogă a celor ce viclenesc”. De altfel „ecumenicitatea” sau „tâlhăria” unui sinod nu este determinată de numărul şi de reprezentanţa celor ce participă, ci, mai întâi de toate, de hotărârile acestuia !

B.
În consecinţă, toţi aceia care îi condamnă pe cei ce critică modul de purtare al dialogului, pentru că ar fi – chipurile – împotriva dialogului, dacă nu calomniază şi ei, pervertind în mod conştient realitatea, atunci se află într-o foarte mare greşeală !
Pentru că, NU! NU SUNTEM ÎMPOTRIVA DIALOGULUI! Nu există ortodox care să nege dialogul. Pentru că cel dintâi însuşi Hristosul nostru a dialogat cu păcătoşii. Dar, să fim atenţi, însuşi Hristosul nostru este Cel care în acelaşi timp a şi refuzat dialogul. A refuzat să dialogheze, cu toate că a fost provocat. A refuzat să dialogheze cu Pilat, cu arhiereii marelui sinedriu şi cu regele Irod!
Suntem de acord cu dialogul, la fel ca şi Domnul nostru! Însă ne opunem dialogului, la fel ca Însuşi Domnul nostru, atunci când nu sunt îndeplinite anumite condiţii bine definite de către Predania Bisericii. Aşadar, suntem împotriva dialogului ca „joc fără rost”, conform remarcii formulate de Arhiepiscopul Stelian al Australiei, fost co-preşedinte (al Comisiei Mixte de Dialog) timp de 20 de ani,despre modul în care se desfăşoară dialogul în zilele noastre.

Menţionez doar trei puncte:
1. Sfidarea sistematică a Predaniei bisericeşti prin rugăciunile în comun, din ce în ce mai dezvoltate şi mai răspândite! Am depăşit simplele rugăciuni în comun şi mergem cu toată viteza spre co-liturghisiri – pentru moment nedepline (imperfecte)… şi ceea ce este cel mai rău: încercăm să impunem nelegiuirea noastră ca pe o lege a lui Dumnezeu (A se vedea opinia domnului Feidas despre rugăciunile în comun) !
2. Unii „profesionişti” (conform profesorului Veltsis) ai dialogului hotărăsc fără poporul lui Dumnezeu (laici şi clerici), şi chiar şi în lipsa Sinoadelor Bisericilor Autocefale.
De pildă: Şase Biserici Autocefale, adică aproape jumătate din Ortodoxie (!) (Patriarhia Ierusalimului, Biserica Serbiei, a Bulgariei, a Georgiei, a Greciei, a Cehiei şi Slovaciei) nu au participat, iar în Sinod au şi condamnat textul înţelegerii de la Balamand (a VII – a întâlnire a Comisiei Mixte – 1993), ca fiind inadmisibilă din punct de vedere ortodox, străină de Predania ortodoxă şi contrară hotărârilor Conferinţelor Panortodoxe (vezi Scrisoarea din 08.12.1994 a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei către Patriarhul Bartolomeu) ! Şi cu toate acestea, nimeni dintre „profesionişti” nu s-a sinchisit, iar dialogul continuă, având drept urmare faptul că reprezentanţii ortodocşi consideră acest text valid şi bază de dezbatere în demersul dialogului ! Acest comportament arată respect faţă de Sinoadele celor şase Biserici Autocefale ? Sau arată respect faţă de unitatea panortodoxă ?!
3. În hotărârile panortodoxe se condamnă în mod repetat uniaţia. Şi totuşi la dialog participă şi … greco-catolicii! Unde este aşadar respectul faţă de hotărârile panortodoxe în cadrul dialogului, aşa cum se desfăşoară el astăzi?

Prin urmare, cine dispreţuieşte hotărârile panortodoxe? Cei care exercită o critică pe motiv teologic sau cei care participă la „jocul fără rost”?

C.
Unii au protestat deoarece, precum spuneau, „Mărturisirea de credinţă” îi…”dezbisericeşte” («εξωεκκλησιάζει», îi scoate în afara Bisericii)!
Dar să fim cu multă luare aminte toţi:
1. Nimeni să nu se neliniştească, să nu se tulbure, deoarece nimeni nu se „dezbisericeşte” printr-o semnătură ! Oricâte semnături am aduna şi ale laicilor, şi ale clericilor, şi ale arhiereilor !
2. Nimeni însă să nu se liniştească că prin semnăturile sale – chipurile – ar putea să-i „dezbisericească” pe alţii şi astfel să scape de protestele lor ! Orice reducere la tăcere a celuilalt punct de vedere nu poate fi acceptabilă nici în Biserică, nici în societatea noastră!
3. Fiecare dintre noi, însă, să privegheze, deoarece există pericolul de a se „dezbiserici” singur, nu „în mod automat” (!), ci „de facto”, din cauza cuvintelor şi a comportamentului său. Oficializarea „dezbisericirii” poate să întârzie sau chiar să nu fie exprimată în această viaţă ! În cealaltă viaţă, însă, ce se va întâmpla ?

Să nu uităm cazul Sfântului Maxim Mărturisitorul: un simplu monah a luptat pentru credinţă şi pentru predania Bisericii noastre cu aproape întreaga Pentarhie (Patriarhii Romei, Constantinopolului, Alexandriei şi Antiohiei), cu „Biserica” „oficială”, care căzuse în erezie! Niciunul nu a fost „dezbisericit”. Din contră, pe el l-au „dezbisericit” puternicii patriarhi ai lumii şi a murit exilat ! Dar, după moartea lui, Sinodul al VI – lea Ecumenic s-a întemeiat pe teologia „simplului monah Maxim” şi i-a dat dreptate aceluiaşi „simplu monah Maxim”, caterisind, condamnând şi anatematizând ca eretici nu mai puţin de şapte (7) Patriarhi şi alţi episcopi!

Pentru istorie au fost condamnaţi:
Honoriu, papă al Romei,
Patru (4) Patriarhi Ecumenici ai Constantinopolului: Serghie, Pir, Pavel al II – lea şi Petru,
Patriarhul Alexandriei Kir,
Patriarhul Antiohiei Macarie,
Episcopii Ştefan, Polihronie şi Constantin.

D.
La sfârşitul scrisorii sale, Patriarhul Ecumenic cere arhiepiscopului Atenei şi „respectabilei Ierarhii, ca, în cel mai scurt timp posibil, să ia o poziţie oficială faţă de aşa-numita „Mărturisire de Credinţă” şi faţă de clericii care au semnat-o” !

Este de-a dreptul uimitor: De ce Patriarhul Ecumenic şi Sinodul din jurul său cer de la Biserica Greciei să ia o poziţie şi nu au luat-o ei înşişi „faţă de clericii care au semnat”, după cum s-a şi întâmplat mai demult cu pururea pomenitul Hristodulos? Ar fi evitat în felul acesta posibile probleme de unitate în interiorul Ierarhiei noastre !
Fără îndoială, este foarte trist ca un Părinte să întâmpine neliniştea copiilor săi printr-o acţiune duşmănoasă şi să stea „împotriva…clericilor”, adică a copiilor săi ! Foarte trist este ca Părintele să fie protagonistul dialogului în afara casei, cu toţi vecinii, cu cei de aproape şi cu cei de departe, şi să refuze sistematic să discute cu copiii săi rezervele lor justificate sau chiar nejustificate !
Este foarte trist faptul că întreţine „Dialogul Teologic” cu eterodocşii şi să refuze să dialogheze teologic cu co-slujitorii Săi de aceeaşi credinţă în Trupul lui Hristos !
Este foarte trist faptul că cere luarea de măsuri „împotriva” copiilor săi – şi oare ce măsuri ? De cenzură şi de reducere la tăcere a celuilalt punct de vedere? Unde ne aflăm !?
Însă, vai acelui Părinte care dispreţuieşte strigătul de durere (agonie) al copiilor săi. El însuşi îşi zdruncină, în conştiinţa sa, autoritatea paternă. Să nu ne scape faptul că autoritatea paternă nu se impune prin reducerea la tăcere a criticii, ci este insuflată chiar şi copiilor „fără orânduială, obraznici”. Dacă lucrul acesta este valabil în paternitatea biologică, cu atât mai mult în cea duhovnicească !

Pentru ca lucrurile să fie limpezi, arhiereii, Egumenii athoniţi şi ceilalţi Egumeni cu obştile lor, ceilalţi clerici şi monahi şi laici din toate Bisericile Ortodoxe, care, înaintea lui Dumnezeu şi a conştiinţei noastre, semnând „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”, ne exprimăm durerea şi dezacordul faţă de dispreţul sistematic al Predaniei noastre duhovniceşti care are loc în spaţiul ecumenist, menţionăm că suntem şi vom rămâne membri ai Bisericii noastre orice s-ar întâmpla ! Chiar şi dacă Părinţii noştri ne produc amărăciune şi ne refuză paternitatea prin comportamentul lor, vom rămâne mădulare ale Bisericii noastre Ortodoxe !

Patra, 06.10.2009
Părintele A. K. Gotsopoulos

Traducere de Ieromonahul Fotie, http://thriskeftika.blogspot.com

Aşteptăm de la Ierarhii noştri „răspunsul corespunzător” către Partiarhul Bartolomeu

Prin scrisoarea sa către Arhiepiscopul Ieronim, Patriarhul Bartolomeu cere în esenţă „pedepsirea” episcopilor, clericilor şi laicilor care am semnat „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. Astfel, în loc ca el să dea „răspunsul corespunzător”, după cum promisese, cere de la Arhiepiscopul Ieronim să „pedepsească” pe credincioşii nevoitori ai Bisericii Greciei.

Cei din Fanar se află într-o poziţie dificilă şi încearcă să supună logicii lor pe toţi clericii şi credinciosul popor. Miile de semnături la „Mărturisirea de Credinţă…” constituie un puternic glas de protest faţă de deschiderile lor ecumeniste şi filo-catolice.

Însă, în loc să se înţelepţească, ei se dedau la ameninţări şi critici neîntemeiate împotriva mulţimii de credincioşi şi prezintă albul drept negru. Răstălmăcesc conţinutul „Mărturisirii…” şi mint. Încearcă să subaprecieze valoarea luptei pentru Adevărul Credinţei. Îi critică pe semnatarii „Mărturisirii…” pentru că – chipurile – se prezintă pe ei înşişi ca autentici exponenţi ai Ortodoxiei, însă acelaşi lucru îl fac şi mai abitir ei înşişi. Acoliţii lui încearcă să îi atribuie Patriarhului Bartolomeu o infailibilitate aproape papală.

Acum, Ierarhia Bisericii Greciei are cuvântul. La pretenţiile provocatoare ale lui Bartolomeu, ierarhii Greciei trebuie să opună învăţătura ortodoxă a Sfinţilor Părinţi. Acum este momentul potrivit pentru a-l mustra pe patriarh pentru rugăciunile sale în comun cu ereticii, să îi amintească ce hotărăsc Sfintele Canoane, pe care de multe ori le-a încălcat, să ceară întreruperea dialogurilor cu eterodocşii în modul şi cu persoanele cu care el se desfăşoară astăzi, să purceadă la o definiţie clară şi la o condamnare a panereziei ecumenismului şi să anunţe că, pe viitor, toţi aceia care se dedau comportamentelor ecumeniste vor cădea sub incidenţa sancţiunilor bisericeşti, aşa cum hotărăsc Canoanele despre eretici sau despre cei care au legături cu ereticii.

„Mărturisirea de Credinţă…” poate constitui, în mod excepţional, o bază pentru răspunsul episcopilor către Patriarhul Bartolomeu. Un astfel de răspuns ortodox şi patristic aşteptăm şi noi, toţi credincioşii, faţă de cercurile provocatoare din Fanar. Sperăm ca ierarhii noştri să nu ne dezamăgească şi de această dată.

Traducere din greacă: ierom. Fotie; http://www.orthodoxostypos.gr)

Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, noul torţionar: „Egumenul Efrem dăunează Ortodoxiei”

KiprouLepădatu-s-au de „Mărturisirea Ortodoxă”, acum se leapădă şi de Egumenul Efrem !

«Egumenul Efrem al Vatopaidi-ului dăunează Sfântului Munte, Bisericii Ciprului, deoarece este cipriot, şi, în general, dăunează întregii Ortodoxii», apreciază Arhiepiscopul Ciprului Hrisostom, reacţionând la hotărârea Curţii de Apel din Komotini.

Dacă m-ar chema Caragiale, v-aş spune simplu: „Ba Sfinţia Ta dăunezi Ortodoxiei, kir Hrisostom !”, datorită susţinerii aduse papofililor şi ecumeniştilor: „Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Mitropolitul Pergamului Ioan au pus lucrurile la punct prin recentele lor epistole despre dialogul dintre Ortodocşi şi Catolici care va avea loc în Cipru. Este inadmisibil ca unii, fie clerici, fie laici, să se opună hotărârilor Sinoadelor tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale”, declara, de curând Arhiepiscopul Ciprului.  Care hotărâri sinodale, ştim bine, nu există. Există doar minciuna, cu picioare cam scurte.

Zilele acestea are loc întrunirea Sfântului Sinod al Bisericii Elene. Deşi pe lista problemelor oficiale aflate în discuţie nu se află şi cererea Sinaxei Clericilor şi Monahilor de reevaluare a condiţiilor participării la Dialogul ortodoxo-papistaş din Cipru, sperăm ca această cerere să nu fie trecută complet cu vederea şi aşteptăm o cât de mică declaraţie a Arhiepiscopului Athenelor, Ieronim, pe această temă.

Până atunci, se pare că Ortodoxia va juca în Cipru în deplasare, nu pe teren propriu.

Scrisoarea Sinaxei Clericilor şi Monahilor către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei

omologia8 octombrie 2009
Către Respectabila Ierarhie a Bisericii Greciei

Preafericite, Înaltpreasfinţiţi şi Sfinţi Arhierei,
În ultimele zile, datorită apropiatei Adunări din Cipru a plenului Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic dintre ortodocşi şi romano-catolici, se pregăteşte din partea Patriarhiei Ecumenice o încercare de ponegrire, de calomniere, de intimidare şi reducere la tăcere a tuturor acelora care şi-au exprimat în ultima perioadă împotrivirea la deschiderile ecumeniste actuale şi la demersul Dialogului Teologic. Această încercare a luat o expresie oficială în două scrisori: una a Sanctităţii Sale, Patriarhul ecumenic, kir Bartolomeu, către Preafericitul Arhiepiscop al Atenei şi a toată Grecia, kir Ieronim, şi una a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Ioan de Pergam către toţi Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi ai Bisericii Greciei. În ambele scrisori se observă elemente ale unei tactici de intervenţie şi de imixtiune în problemele interne ale Bisericii Greciei, de dezorientare şi de raportare selectivă la fapte şi hotărâri, precum şi o totală lipsă de argumente şi de motive întemeiate. Din stilul şi conţinutul scrisorilor reiese desconsiderarea Bisericii Greciei, a Înaltpreasfinţiţilor Mitropoliţi ai Ei, a clericilor şi monahilor Ei, a profesorilor Ei de Teologie şi a poporului Ei credincios. Pe toţi aceştia îi consideră vinovaţi de „tendinţe zelotiste”, dispoziţie schismatică, lipsă de informare, „neglijenţă”, „nerespectare a hotărârilor sinodale”, „patimă, fanatism sau mania auto-afirmării”. Este binecunoscută tactica afurisirilor şi a condamnării publice. care nu înţelege a acorda dreptul la replică, e incapabilă a accepta o altă opinie şi desfiinţează pe oricine ar încerca să o emită. Această tactică, care se rezumă la convingeri cu forţa, la conducere, călăuzire, impunere totalitare şi la sclavie bisericească. Este evidentă dispoziţia celor doi înalţi demnitari de a interveni în problemele interne ale Bisericii Greciei. Prin catalogări şi sugestii necuvenite, prin şantaje şi ameninţări indirecte se încearcă conducerea şi manipularea ierarhilor şi urzirea artificială a hotărârii lor. Biserica Greciei este chemată, în felul acesta, să-i condamne în esenţă pe propriii Ei episcopi, pe clericii Ei, pe monahii Ei şi pe poporul Ei credincios, care au semnat şi continuă să semneze „Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului”, de vreme ce, conform Patriarhul Ecumenic, „necondamnând, dar acceptând prin tăcere… creează problematizare (nelinişte) nu doar turmei Ei, ci şi celorlalte Biserici Ortodoxe care sunt în comuniune cu Ea”.

Dacă Biserica Constantinopolului ar fi avut o turmă sensibilă la evenimentele ecumeniste, ar fi înfruntat aceleaşi nelinişti şi aceleaşi bune problematizări. Biserica tradiţională a Greciei nu numai că nu creează probleme comuniunii cu celelalte Biserici Ortodoxe, ci tocmai pe Ea şi pe forţele Ei teologice sănătoase şi viguroase se sprijină întotdeauna fraţii noştri de aceeaşi credinţă, după cum s-a putut observa şi din larga primire interortodoxă a „Mărturisirii”. Şi ne întrebăm cu durere în suflet, dacă Patriarhul Ecumenic a luat în calcul vreodată nu doar problematizarea, ci durerea profundă, deznădejnea şi marea sminteală pe care o provoacă el însuşi turmei ortodoxe prin părtăşia cu ereticii. Textul „Mărturisirii de Credinţă” este criticat pentru că, chipurile, în el „există sămânţa schismei”. Şi ne întrebăm: cum prezintă cu atâta uşurinţă drept schismatice cele proprii credinţei noastre? Sunt schismatici Sfinţii şi Părinţii Bisericii noastre, care au legiuit şi au dogmatizat Adevărul şi scumpătatea Credinţei noastre Ortodoxe? Nu cumva aceasta confirmă inadmisibila teză mai veche a Patriarhului, conform căreia strămoşii noştri, care ne-au lăsat ca moştenire schisma, au fost victimele nefericite ale şarpelui-începătorul răutăţii şi se află deja în mâinile lui Dumnezeu, Dreptul Judecător? (Επίσκεψις, 30.11.1998). În ambele scrisori se invocă continuu hotărârile panortodoxe referitoare la continuarea Dialogului Teologic cu eterodocşii. Aceste hotărâri nu au fost puse la îndoială niciodată de către cei ce critică ecumenismul, cu toate că, desigur, ele nu constituie o descoperire divină şi nici nu au o putere mai mare decât hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi decât învăţătura şi conştiinţa dogmatică a Bisericii. Critica exercitată se referă în principal la deschiderile, acţiunile şi textele care nu s-au făcut în baza vreunei hotărâri panortodoxe şi nu au fost girate sinodal niciodată, ci, dimpotrivă, au fost întâmpinate negativ de partea ortodoxă. Este vorba despre punerea în practică şi acceptarea de facto a panereziei ecumenismului.

În scrisoarea sa către Preafericitul Kir Ieronim, Patriarhul Ecumenic susţine: „contactele cu eterodocşii sunt aprobate prin hotărâri sinodale de către toate Bisericile Ortodoxe. Noi punem întrebarea:
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea Patriarhului Ecumenic la liturghiile catolice de la Vatican?
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea ereziarhului Papă la Dumnezeiasca Liturghie ortodoxă şi schimbarea sărutului liturgic cu Patriarhul Ecumenic? Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea la rugăciunile în comun şi la actele de cult cu eterodocşii?
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au făcut acceptabile pentru partea ortodoxă teoriile eretice ale ramurilor, Bisericilor surori, celor doi plămâni, a acceptării botezului eterodocşilor?
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au recunoscut Vaticanul drept Biserică şi pe Papă drept episcop canonic, coresponsabil pentru păstorirea creştinilor?

Invocarea insistentă a hotărârilor sinodale şi fetişizarea lor face cu totul lipsită de credibilitate argumentaţia celor două scrisori, de vreme ce – după cum se dovedeşte, multitudinea acestor acţiuni ale lor au fost realizate în lipsa, peste sau chiar contra unor hotărâri sinodale. Semnalăm, de asemenea, cunoscuta tactică a liniei duble de plutire. O linie foarte ortodoxă în cadrul Conferinţelor Panortodoxe şi în călătoriile prin Mitropoliile Greciei şi în Sfântul Munte şi o altă linie ecumenistă în contactele cu eterodocşii. Nu ceea ce este da, da şi ceea ce este nu, nu; ci uneori da, alteori nu. De pildă, hotărârile celei de a III-a Conferinţe Panortodoxe Presinodală (1986) pe care o invocă Patriarhul Ecumenic, au fost încălcate în mod repetat într-un asemenea măsură, încât de-acum ele constituie o literă goală. Menţionăm ca pe un exemplu semnificativ textul final al celei de-a IX-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Porto Alegre, care a fost semnat în comun şi cu reprezentanţii ortodocşi şi în care se declară că „mărturisim Biserica cea Una, Sfântă, Universală şi Apostolică, după cum este mărturisită Ea de către Simbolul niceo-constantinopolitan (381). Orice biserică (notă: care participă în Consiliul Mondial al Bisericilor) este Biserica Universală, şi nu doar o parte a Ei. Fiecare biserică este Biserica Universală, dar nu în integralitatea ei. Fiecare biserică îşi desăvârşeşte universalitatea ei, atunci când este în comuniune cu celelalte biserici” (Porto Alegre, februarie 2006). În tot ceea ce priveşte Dialogul Teologic Bilateral cu romano-catolicii din cadrul Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic, este evidentă abaterea de la hotărârile şi angajamentele panortodoxe.

Este semnificativ faptul că memoriile Întâistătătorilor ortodocşi pe care le invocă doar selectiv Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Pergam, pun ca şi condiţie prealabilă pentru continuarea Dialogului şi schimbarea tematologiei lui, condamnarea anterioară, în esenţă, a Uniaţiei. Desigur, problema Uniaţiei nu a fost dezbătută nici la Belgrad în 2004, nici la Ravenna în 2007, în cadrul respectivelor întruniri ale Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic. Mai mult, în Textul de la Ravenna se face o delimitare indirectă, dar foarte evidentă, între tema Uniaţiei şi ceea ce se dezbate în faza prezentă a Dialogului. Textul de la Ravenna menţionează: „Din anul 1990 până în anul 2000, tema principală care a fost dezbătută de Comisie a fost cea a „Uniaţiei” (Textul de la Balamand din 1993, Baltimore, 2000), temă pe care o vom examina mai departe în viitorul apropiat. În prezent, depăşim această temă care s-a expus la sfârşitul Textului de la Valaam şi studiem teme referitoare la comuniunea bisericească, sinodalitate şi autoritate”. Lăsăm la o parte inadmisibila şi provocatoarea trecere sub tăcere şi absenţă la Ravenna a condamnării Uniaţiei prin hotărârea plenului la Freising (Monaco, 1990), care dovedeşte cât de lipsiţi de credibilitate sunt reprezentanţii Vaticanului la Dialog, pentru că unele hotărâri sunt acceptate, iar altele sunt respinse trăgând – conform zicalei –  spuza pe turta lor. Afirmaţia că tema Uniaţiei se va dezbate în curând, în cadrul dezbaterii temei referitoare la primatul papal, este un pretext şi un subterfugiu al Mitropolitului de Pergam.

Tema Uniaţiei se părea că s-a definitivat prin hotărârea de la Freising (Monaco), unde ortodocşii şi romano-catolicii au semnat condamnarea Uniaţiei. Ar trebui să se ruşineze şi nu să ridice tonul cei care au umilit Ortodoxia la Balamand, în Liban (1993), unde, în absenţa a şase Biserici Autocefale, Ierusalim, Serbia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Cehoslovacia, am fost atraşi spre o nouă şi inutilă dezbatere despre Uniaţie, prin care, la pretenţia Vaticanului, am anulat hotărârea de la Monaco (1990), am disculpat Uniaţia şi, ceea ce este mai rău, am mers mai departe spre cedări serioase în temele credinţei; am egalizat acolo eclesiologic „Biserica Romano-Catolică” cu cea Ortodoxă, negând că Biserica Ortodoxă este cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Singur acest lucru ar fi trebuit să astupe gura şi să înţepenească condeiul celor care îndrăznesc să vorbească despre respectarea hotărârilor sinodale, hotărâri pe care le-au încălcat sistematic. Mai mult, continuăm să acceptăm Uniaţia ca partener co-vorbitor în cadrul Dialogului.

În ceea ce priveşte Textul de la Ravenna, care a primit critici foarte dure din partea ortodoxă, deoarece cedează eclesiologia ortodoxă ereticilor, nici până astăzi nu a existat nici măcar o dezbatere, informare, hotărâre sau aprobare la nivel sinodal din partea Bisericii Greciei.
La ce hotărâri panortodoxe se referă cei doi demnitari, când nu există nici măcar aprobări sinodale ale Bisericii Greciei referitoare la cele zece texte ale întrunirilor anterioare ale Comisiei Mixte?
Cum se va duce trimisul sinodal al Bisericii Greciei să participe la redactarea noului Text al Comisiei, când nu a fost aprobat sinodal cel anterior, care desigur constituie şi baza Dialogului prezent?
Ce credibilitate poate să aibă un astfel de Dialog (sub co-preşedenţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit de Pergam), când el este indiferent faţă de aprobarea sinodală a concluziilor lui de către Bisericile Ortodoxe Locale care participă la el?
De ce protestează împotriva „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului”, care constituie o participare sinodală a pleromei Bisericii, pe care ar fi trebuit să o caute, nu să o afurisească ?

Aceasta nu înseamnă eclesiologie ortodoxă, ci ierokratia (sfânta autoritate) papală. Această ierocratică „autoritate şi aprobare a hotărârilor sinodale” o apără Mitropolitul de Pergam şi acesta este „provocarea eclesiologică” pentru care se nelinişteşte?
Întrebarea ce urmează este într-adevăr necruţătoare. Însă nu aşa cum o perverteşte Mitropolitul de Pergam încheindu-şi scrisoarea, în care se întreabă dacă „Există Ortodoxie şi dogme ale credinţei în afara hotărârilor sinodale?”, ci la modul în care aceasta este valabilă în realitate. Adică: Există hotărâri sinodale în afara Ortodoxiei şi a dogmelor credinţei?

Aceasta este adevărata provocare: păzirea Adevărului şi a scumpătăţii Neprihănitei noastre Credinţe Ortodoxe, exprimate sinodal de către Preasfânta noastră Biserică în cadrul funcţionalităţii Ei neîmpiedicate de Biserică Ortodoxă Locală Autocefală. Această provocare nu vom înceta, prin harul lui Dumnezeu, a o apăra şi a o păzi neafectaţi şi rămânând inflexibili în faţa intimidărilor, ameninţărilor şi şantajelor. Problematizarea celor doi Înalţi epistolografi este neîntemeiată. Eclesiologia ortodoxă este atacată de tendinţe ierocratice, care ignoră pleroma Bisericii din dispreţ faţă de Predania ierocanonică şi patristică, după cum a fost ea definită şi formulată în cadrul Sinoadelor Ecumenice şi Locale cu privire la poziţia noastră în faţa ereticilor, dar şi de implicarea puternică şi nelimitată, relativ recentă, în problemele Bisericii Autocefale a Greciei.

Cu încredere în respectabila Ierarhie a Bisericii noastre, rugăm filial pe Preafericitul Arhiepiscop şi pe Înaltpreasfinţiţii Arhipăstorii noştri să hotărască şi să se poziţioneze sinodal, prin luminarea Sfântului Duh, şi să odihnească în Hristos turma lor, care se nelinişteşte de lipsa de informare, aşteptând glasul Mamei ei, Biserica.

Cu profund respect, Sinaxa Clericilor şi Monahilor
Arhimandritul Markos Manolis, Întâistătătorul duhovnicesc al „Uniunii Ortodoxe Panelenice”
Arhimandritul Hrisostomos Pihos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Longobarda
Arhimandritul Athanasios Anastasiou, Egumenul Sfintei Mănăstiri Marea Meteoră
Arhimandritul Maximos Karavas, Egumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Paraschevi din Milohorios-Ptolemaida
Arhimandritul Theoklitos Volkas, Egumenul Sfintei Sihăstrii a Sfântului Arsenie Capadocianul, Halkidiki
Arhimandritul Grigorios Hatzinikolau, Egumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi din Ano Gatzeas, Volos
Arhimandritul Sarantis Sarantos, preot slujitor la Sfânta Biserică a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu din Amarousios, Attika
Protopresbiterul Gheorghios Metallinos, profesor emerit al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Atena
Protopresbiterul Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Tesalonic
Bătrânul Ieromonah Evstratios Lavriotul
Presbiterul Anastasios Gotsopulos, preot slujitor la Sfânta Biserică a Sfântului Nicolae din Patra.

Traducere din greacă: Ierom. Fotie, http://orthodoxia-pateriki.blogspot.com/

Pr. Theodoros Zisis: Fotis Kontoglu răspunde Patriarhului Bartolomeu

p th zisis 1. Patriarhul s-a contaminat din îmbrăţişarea Papei
Toţi aceia care îl cinstesc şi îl apreciază pe Fotie Kontoglos ştiu că el nu a fost doar un excepţional iconograf, care a revigorat iconografia bizantină în faţa pericolului dispariţiei ei din cauza artei renascentiste apusene; nu a fost doar excepţionalul literat, recunoscut şi înainte de întoarcerea sa la linia ortodoxă patristică. Există şi o a treia latură care întregeşte icoana sa, o a treia dimensiune, pe care o prezintă foarte frumos fericitul întru adormire stareţ Teoklitos Dionosiatul, în cartea sa „Fotis Kontoglu în cea de-a treia lui dimensiune1”. Fotis Kontoglu, în afară de iconograf şi literat, este de asemenea şi un mărturisitor al Credinţei Ortodoxe, pe care a susţinut-o, a apărat-o cu o mulţime de articole, dar şi cu scrierea unei cărţi speciale: „Ce este Ortodoxia şi ce este papismul?”, atunci când papismul, la începutul anilor 1960, avându-i aliaţi pe filocatolicul patriarh Athenagora, mulţi profesori ai Facultăţilor de Teologie şi un număr mare de episcopi, a încercat să distrugă Ortodoxia, să reuşească ceea ce a urmărit de veacuri şi continuă să urmărească consecvent şi astăzi.

Fotis Kontoglu s-a grăbit să se alăture bătrânului Arhiepiscop al Atenei, Hrisostomos al II-lea Hatzistavros (1962-1967), care s-a opus planurilor şi deschiderilor lui Athenagora. Prin articolele sale, Fotis dorea să lumineze pleroma ortodoxă, pe care păstorii năimiţi încercau s-o predea lupului papismului. În afara cărţii lui pomenite mai sus, circulă şi cartea sa „Antipapika” („Împotriva papalităţii”), o colecţie de scrisori deschise şi de articole care au fost publicate în „Orthodoxos Typos” între anii 1963-1970 şi au fost publicate de către editurile omonime în 1993, sub îngrijirea unui alt mărturisitor al Ortodoxiei, profesorul bizantinolog Constantinos Cavarnos.

Fotis Kondoglu nu a întârziat cu un limbaj curajos şi tăios să-l mustre chiar pe patriarhul Athenagora însuşi şi pe mulţi arhierei ai Tronului Ecumenic, care, deşi cunoşteau bine ce fel de vipere se ascund în lojele întunecate ale Vaticanului şi câte nenorociri a suferit Ortodoxia din partea severilor fraţi buni ai Romei, se grăbeau să supună Biserica Ortodoxă papei, divizând turma ortodoxă, care are repulsie doar la gândul că Patriarhul Ecumenic s-a îmbrăţişat cu papa şi s-a contaminat de la urâciunea lipsei de evlavie.

2. Contaminarea ecumenistă a avansat
Din îmbrăţişarea contaminată a patriarhului Athenagora cu papa Paul al VI – lea, în ianuarie 1965, la Ierusalim, au trecut deja 44 de ani. Contaminarea a avansat acum mult mai mult. Schismatica şi eretica biserică a Romei este recunoscută acum ca biserică-soră cu taine valide şi har mântuitor; marile şi enorm de multele rătăciri eretice ale ei care au fost combătute de către marii Sfinţi Părinţi – Fotie cel Mare, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Marcu Evghenicul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Athanasios din Paros, Sfântul Nectarie al Pentapolei şi de mulţi alţii, acum sunt concepute ca diferenţe legale care nu au nevoie de corectare. Sfintele Canoane care interzic rugăciunile în comun cu ereticii sunt distorsionate ermineutic şi lipsite de legitimate fiind prezentate ca nevalabile pentru epoca actuală, iar papa, în loc să fie anatematizat conform cu Predania şi sfatul Sfântului Cosma Etolianul: „Pe papa să-l blestemaţi!”, este primit în Biserica Patriarhală a Sfântului Gheorghe, tămâiat şi binecuvântat cu tropare şi imne ca un sfânt, co-prezidează (şezând în tronul arhieresc – n.tr.) în Dumnezeiasca Liturghie Ortodoxă şi purtând omofor schimbă sărutul liturgic cu patriarhul şi rosteşte „Tatăl nostru”. Sfânta Predanie canonică şi patristică a fost călcată în picioare şi nimicnicită, prin fapte şi acte, după ce mai înainte, într-un text patriarhal, Sfinţii Părinţi mărturisitori care au salvat Ortodoxia de papism au fost catalogaţi drept organe ale şarpelui începătorul răutăţii, adică ale diavolului, având nevoie de rugăciunile noastre şi de mila lui Dumnezeu5.

3. În loc să-şi pună probleme, ei s-au simţit ofensaţi şi ameninţă
Datorită mersului lucrurilor, neliniştindu-ne şi nevoindu-ne, la fel ca şi Fotis Kontoglu, care, dacă ar fi trăit astăzi, ar fi scris texte polemice de apărare a credinţei mult mai dure, noi, membrii unei sinaxe atipice de clerici şi monahi, am alcătuit un text teologic trezvitor şi serios – cunoscut de acum panortodox, şi anume „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”, care a fost primită cu entuziasm de către pleroma ortodoxă din întreaga lume şi sperăm să rămână de acum înainte şi un text simbolic ecumenic (adică universal) al Bisericii Ortodoxe. Ne-am bucurat pentru că a avut o acceptare ecumenică (universală). Însă nu ne aşteptam să deranjeze atât de mult şi să mânie pe susţinătorii ecumenismului paneretic. Ne aşteptam ca ei să-şi pună probleme, să considere cele scrise ca pe o expresie a neliniştii frăţeşti, să cugete că s-ar putea ca noi, care ne neliniştim, să avem dreptate, şi că ei se află pe un drum greşit. Să încerce apoi printr-un cuvânt teologic la fel de trezvitor şi serios să demonteze tezele din Mărturisire şi să ne să dovedească greşelile. De altfel, diferenţa dintre un ortodox şi un eretic este următoarea: pe de o parte ortodoxul recunoaşte greşelile care i se dovedesc şi se aşează pe drumul cel bun, pe când ereticul, în mod egoist, crede că este infailibil, ca şi papa, şi continuă să meargă pe drumul cel rău în rătăcire. Siguranţa şi încredinţarea noastră asupra corectitudinii tezelor noastre se întemeiază pe faptul că nu inovăm, nu formulăm învăţături noi sau dogme noi, nu adăugăm, nici nu scoatem, ci, în mod neclintit, urmăm toate câte ne-au fost predate de Sfinţii Părinţi.

Aşadar, în loc să-şi pună probleme şi să se reevalueze pe ei înşişi, au început să se exprime jignitor la adresa alcătuitorilor şi semnatarilor „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului”, având în frunte pe Patriarhul Ecumenic Kir Bartolomeu, care în predica sa de duminică, 29 august, din Sfânta Biserică a Sfântului Ioan Înaintemergătorul din Constantinopol, s-a referit la „Mărturisirea de Credinţă”, al cărei înţeles l-a răstălmăcit şi l-a distorsionat. Printre toate câte a spus, a asigurat şi a anunţat următoarele: „În curând vor primi răspunsul corespunzător din partea Patriarhiei Ecumenice, deoarece aceste lucruri sunt inadmisibile”.  Dar …

4. Lucrurile inadmisibile sunt în tabăra ecumeniştilor
Având neîmpuţinat, ba chiar crescând, respectul către demnitatea de Patriarh al Neamului, respect motivat de împrejurările istorice nefavorabile din care, cu siguranţă, va ieşi, dar nu aliniidu-se cu liderii acestui veac şi vânzând definitiv moştenirea Ortodoxiei, ci prin mâna cea puternică a Celui Preaînalt, care înalţă fruntea creştinilor ortodocşi , cu ajutorul cel din ceruri şi mijlocirea tuturor Sfinţilor Părinţi, cu precădere a Martirilor şi Mărturisitorilor Credinţei, semnalăm că lucrurile inadmisibile trebuie căutate în altă parte, nu în „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”, care este întru-totul patristică şi ortodoxă. Am fi putut, inspirându-ne din istoria recentă a ecumenismului, să expunem un catalog fără număr de fapte şi cuvinte inadmisibile ale ecumeniştilor, pe care deja îl pregătesc membrii Sinaxei Clericilor şi Monahilor. Subliniem în mod doveditor doar câteva, foarte puţine din ele:
Este un lucru inadmisibil acceptarea Romei eretice drept Biserică soră.
Este un lucru inadmisibil recunoaşterea botezului catolicilor.
Sunt inadmisibile hotărârile Comisiei Mixte de Dialog dintre ortodocşi şi romano-catolici de la Balamand, Liban 1993, care disculpă uniaţia şi transformă papismul în Biserică.
Sunt inadmisibile textele de la Porto Alegre, de la Elounta şi Ravenna.
Sunt inadmisibile rugăciunile împreună cu ereticii.
Sunt inadmisibile căsătoriile mixte şi prezenţa naşilor eretici la Taina Botezului.
Este inadmisibilă toleranţa participării ereticilor până şi la Taina Dumnezeieştii Euharistii, fără ca cei ce o acordă să fie pedepsiţi, dar cei care se nevoiesc în mod ortodox sunt afurisiţi şi pedepsiţi.
Este un lucru inadmisibil dispreţuirea şi relativizarea Sfintelor Canoane, şi nu doar inadmisibil, ci şi blasfemiator, a considera că Sfinţii Părinţi, care, chipurile, au provocat schisma, sunt victime ale şarpelui – începătorul răutăţii.
Este un lucru inadmisibil contrafacerea tradiţiei sinodale a Bisericii prin comisii presinodale şi preparatoare, care lucrează de zeci de ani în izolare şi în ascuns, şi prezentarea hotărârilor luate de ele drept hotărâri panortodoxe.
Voi încheia însă aici, pentru că şirul lucrurilor inadmisibile ale ecumeniştilor este fără de sfârşit.

5. Răspunsul teologic este bine primit; nu ne temem de ameninţări
În ceea ce priveşte anunţul patriarhal că, în curând, vom primi răspunsul corespunzător din partea Patriarhiei Ecumenice, nu vrem să-l înţelegem ca pe o ameninţare din lipsa de măsuri disciplinare şi judecătoreşti, ci ca pe un răspuns cu teze şi argumente teologice, ca pe o deschidere a unui dialog teologic, pe care îl aşteptăm cu bucurie. Discutăm cu ereticii de zeci de ani şi suntem reticenţi în a discuta cu fraţii noştri ortodocşi? Va fi un prilej bun, chiar şi într-un dialog public televizat sau în oricare alt spaţiu, ca ortodocşii să dialogheze cu ecumeniştii de pe picior de egalitate, cu acelaşi număr de vorbitori şi cu un auditoriu liber; să ni se dea acces liber la posturile de radio şi la canalele de televiziune ale Bisericii, din care a fost exclus cuvântul ortodox patristic cu intervenţii de sus. De ce se tem de adevăr?

Dacă, totuşi, răspunsul patriarhului ecumenic presupune izgoniri şi ameninţări judecătoreşti, trebuie să se ştie că nu va putea să îngenuncheze gândirea luptătorilor convinşi, precum o dovedeşte pe larg Istoria Bisericească, cu excepţia poate a unor foarte puţini laşi şi oportunişti, care sunt purtaţi în dreapta şi în stânga ca nişte trestii clătinate de vânt, supunându-se la prima presiune şi ameninţare. Închipuiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi pronunţat asupra lor ameninţarea cu moartea, ca în cazul sfinţilor mucenici, sau ameninţări cu chinuri, sau cu închisoarea, cu degradarea, cu calomnia, ca în cazul Sfinţilor Mărturisitori Maxim şi a ucenicilor săi, Martin Episcopul Romei, ori Ioan Damaschin, Grigorie Palama, Marcu Evghenicul. Sperăm să nu existe alţii ca patriarhul Ioan Vekkos, care nu a putut înfrunta închisoarea în care l-au aruncat latino-cugetătorii, din apărător al Ortodoxiei transformându-se în prigonitor al ortodocşilor şi, în special, al monahilor din Sfântul Munte.

6. Ne-a întristat laşitatea mitropolitului de Gortina. Dar i-au luat alţii locul.
Ne-am întristat pentru el şi ne-am mâhnit pentru retragerea semnăturii mitropolitului de Gortina şi Megalopole, Kir Ieremia, îndată ce patriarhul Kir Bartolomeu a ajuns în Peloponez, invitat de mitropolitul Alexandru de Mantinia şi Kinuria. Ne-am întristat din două motive: întâi pentru că a dat cu piciorul la un bun prilej de a mărturisi adevărul ortodox şi a pierdut cununa mărturisirii, ca şi unul din cei patruzeci de Sfinţi Mucenici din lacul îngheţat din Sevastia. Dar şi aici, imediat, a venit înlocuirea sa de zeci de noi semnatari, clerici şi monahi şi mii de laici. Din partea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Andrei de Driinupoli şi Pogoniani, care formal nu a semnat „Mărturisirea de Credinţă”, însă realmente a semnat-o larg-larg prin actul mărturisitor pe care l-a trimis către Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, cerându-i ca Ierarhia – în cadrul întrunirii ordinare din octombrie, să se ocupe în sfârşit, în mod serios, cu tema primatului şi a infailibilităţii papei, temă care se va dezbate în plenul Comisiei Mixte de Dialog dintre ortodocşi şi catolici în Cipru. Mitropolitul de Driinupoli confirmă şi este de acord cu neliniştile pe care le exprimăm în „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. A doua pricină de întristare şi de mâhnire a noastră faţă de mitropolitul de Gortina, Kir Ieremia, constă în faptul că nu s-a mulţumit cu retragerea semnăturii sale, fie din laşitate, fie din orice alt motiv.  În război nu aştepţi de la cei laşi să facă acte de vitejie, nici nu le ceri sfatul în probleme de război, după cum se spune în Vechiul Testament: „Nici cu femeia despre potrivnica sa, nici cu cel fricos despre război… Despre nimic nu te sfătui cu aceştia”. Din nefericire, el s-a dedat la formularea unor etichete jignitoare şi dure la adresa celor care au redactat Mărturisirea de Credinţă, numindu-i lucrători în ascuns (contrabandişti) ai neprihănitei credinţe şi înşelaţi!!! Ce să spunem? Îl iubim pe mitropolitul de Gortina şi nu ne dedăm aici la alte judecăţi. Nu credem cele rostite. Poate că cel care le-a publicat le-a redat greşit? Vom reveni.

7. Răspunsul lui Fotis Kontoglu
În final, pentru că în titlu am promis ca răspunsul către Patriarhul Bartolomeu să fie dat de pururea pomenitul mărturisitor al Ortodoxiei, Fotios Kontoglu, vom expune una dintre scrisorile sale deschise pe care le-a trimis Patriarhului Athenagora, în care arată cine sunt cei care fac lucruri inadmisibile şi cine sunt cei care, de zeci de ani, ameninţă, din fericire, cu foarte puţini lapsi, sacrificati, purificathi şi libellatici.

fotis kontoglouScrisoarea lui Fotis Kondoglu către Patriarhul Ecumenic Athenagora:
Dorinţa Sanctităţii Voastre şi a celor dimpreună cu Dumneavoastră ca Biserica Ortodoxă de a se supune Papei, pecum şi gestul inexplicabil din partea Dumneavoastră, au umplut inima noastră de o negrăită întristare şi frământare. Urechile noastre încă ţiuie de acest groaznic glas.

Turma ortodoxă s-a împărţit. Pe de o parte, unii V-au urmat pe drumul cel alunecos, care duce la pierzare, iar pe de alta, alţii au rămas tari şi neclintiţi în Credinţa Ortodoxă a părinţilor lor, scârbindu-se chiar şi de gândul că Patriarhul ecumenic s-a îmbrăţişat cu Papa şi s-a întinat din această urâciune a lipsei de evlavie.

Cei care v-au urmat au fost dinainte rânduiţi să vă urmeze, fiind iubitori de materie, slăvitori în deşert, necredincioşi, servili, linguşitori şi măgulitori. Au alergat, deci, să se alinieze lumii, lumii păcătoase a comodităţii pământeşti celei fără necazuri şi fără luptă în viaţă, în cetatea care rămâne aici, necăutând-o pe cea viitoare, ca şi cum ar fi inexistentă şi cu totul de necrezut pentru ei.

Alţii însă, credincioşii, au rămas neclintiţi în ortodoxie, în ţara sărăciei, a lipsurilor, a ispitelor, a prigoanelor, fiind siguri că în mijlocul lor este prezent Domnul, Care a spus că Biserica Sa va fi legată cu martiriul, dispreţul, sărăcia, batjocura, care vor fi răsplata mărturisirii lor statornice în această lume. În urechile lor răsună zi şi noapte mângâietoarele cuvinte ale lui Hristos. „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”. Prigoana, reaua pătimire şi moartea sunt moştenirea binecuvântată a adevăraţilor mucenici ai lui Hristos. Preasfânta Sa gură a spus şi aceasta: „Împărăţia cerurilor se sileşte şi silitorii o silesc pe ea”. Cum este cu putinţă să existe silitori în tabăra neluptătorilor, care s-au grăbit să cocheteze cu minciuna pentru a trăi în linişte şi în desfătarea bunătăţilor lumeşti?

Şi voi, păstorii poporului, ce fel de păstori sunteţi? Oile pe care vi le-a încredinţat Hristos le predaţi lupilor. Vă întreţineţi cu stăpânitorii acestei lumi, pentru că aţi râvnit slava lor şi nu slava lui Dumnezeu.

Aţi lepădat Credinţa oamenilor păcătoşi cu dorinţe lumeşti, care sunt călăuziţi de satana. V-aţi predat şi aţi predat oile „stăpânitorului acestei lumi”, lume care este stăpânită de materie, de aur, de descoperiri şi de maşini care uimesc mulţimile ca şi minunile lui Antihrist. V-aţi predat şi aţi predat oile cunoştinţei celei cu nume mincinos, înşelăciunii celei goale învăţate în ţările ateismului şi ale disperării, unde nu există nici măcar mirosul vieţii veşnice şi al adevăratei cunoştinţe, a cunoştinţei de Dumnezeu.

Şi asta, pentru că nu sunteţi păstorii cei buni, care-şi jertfesc viaţa pentru oi pentru a le duce la păşunile cele bine mirositoare ale vieţii celei nemuritoare. Voi sunteţi păstori năimiţi şi, după preasfânta gură a Domnului, păstorul năimit nu este păstor (Ioan 10:13). Sunteţi năimiţii stăpânitorilor acestei lumi, pentru slava şi bogăţia cărora lucraţi. Şi, odată ce sunteţi robii unor astfel de domni, sunteţi înarmaţi cu armele violenţei, cu care ameninţaţi oile credincioase ale lui Hristos pentru a le obliga să vă urmeze.

Dar aceste fericite oi aşteaptă mucenicia ca pe o izbăvire şi ca pe un semn nemincinos că vor lua cununa cea neveştejită de la Punătorul de nevoinţe, Domnul Iisus Hristos.

Da! Suntem gata să mărturisim cu bucurie şi veselie pentru Credinţa Ortodoxă, pe care o ţinem ca pe o prea mare comoară. Ne fericim pe noi înşine, pentru că vom fi prigoniţi şi vom muri pentru credinţă şi pentru adevăr.

Aţi ascuţit sabia ruşinii. Aţi trimis organele de violenţă care vă înconjoară şi cu care este întotdeauna atot-înarmată apostazia. Le-aţi trimis împotriva noastră. Deja în Sfântul Munte a apărut paloşul sângeros şi îngrozitor, pentru a semăna teroarea în sfintele inimi ale bătrânilor, ale asceţilor şi ale pustnicilor care au trăit în încercări, în lipsuri, în desăvârşită lepădare de trupul lor pentru a bineplăcea Domnului. Înfiorătoarea faţă a violenţei se prezintă ca cea a capului mitic al Medusei în grădina cea sfinţită a Maicii Domnului. Şi în spatele acestei urâciuni a violenţei vă aflaţi voi, păstorii năimiţi, cei de trei ori sclavi ai stăpânitorilor întunecatei lumi a banului, a ateismului, a degenerării şi a toată desfrânarea.

I-aţi sfâşiat pe cei nevinovaţi, pe sfinţii mărturisitori, pentru că aţi devenit lupi chiar voi, păstorii. Aţi sfâşiat Ortodoxia în Colosseumul în care sunt de faţă cezarii ateismului actual făcător de rele. Este vremea însă, să lepădaţi blana de oaie de vreme ce aceasta nu mai înşeală pe nimeni. Ce aveţi de făcut, faceţi mai curând !

Traducere din greacă: ieromonahul Fotie, http://egolpio.wordpress.com/2009/10/03/fotis_kontoglou/

8600 de semnatari ai „Mărturisirii”

omologiaConform ultimei actualizări a listei cu semnatarii „Mărturisirii de credinţă împotriva ecumenismului” (7/10/2009) episcopii care au semnat Mărturisirea până în acest moment sunt şapte – trei aparţin Bisericii Greciei, iar egumenii athoniţi sunt deja în număr de cinci. Mărturisirea a fost semnată şi de mulţi alţi egumeni, preoţi şi mulţi credincioşi, iar înregistrarea de semnături continuă.

Episcopi care au semnat Mărturisirea de Credinţă:
Mitropolitul Pantelimon de Antinoe,
Mitropolitul Serafim al Kythirelor şi Antikythirelor,
Mitropolitul Cosma al Etoliei şi Akarnaniei,
Mitropolitul Serafim al Pireului,
Mitropolitul Artemie de Raşka şi Prizreni, Kossovo şi Metohia,
Mitropolitul Natanael de Nevrokopios (Bulgaria),
Episcopul Gheorghe (Schaefer) din Mayfield, Egumen al Mănăstirii Sfânta Cruce din Wayne, West Virginia.

Egumeni athoniţi care au semnat Mărturisirea de Credinţă:
Arhim. Hristodoulos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş,
Arhim. Iosif, Egumenul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu,
Arhim. Filotheos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Karakalu,
Arhim. Agathon, Egumenul Sfintei Mănăstiri Konstamonitu,
Arhim. Nikodimos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Filotheu.

Textul „Mărturisirii de Credinţă” poate fi găsit, în limba română, la adresa: http://www.impantokratoros.gr/D98A904D.ro.aspx, iar în limba engleză, la http://www.impantokratoros.gr/FA9AF77F.en.aspx

Toţi acei clerici, monahi, monahii şi laici, care doresc să participe la această mică consemnare a Mărturisirii Ortodoxe, pot să îşi declare adeziunea scriind pe adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ, la fax:0030/2310276590 sau pe e-mail la: palimpce@otenet.gr. Adeziunea trebuie să conţină faptul că „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului”, precum şi semnătura, numele, prenumele, adresa şi situaţia clericală, monahală sau profesională. Fiţi siguri că această semnătură o veţi găsi în veşnicie în „cartea faptelor bune”, iar Sfinţii Ierarhi, Martiri şi Mărturisitori vă vor da sfânta lor sărutare şi îmbrăţişare frăţească, mijlocind pentru voi la cerescul Împărat.

NEVOINŢĂ FRUMOASĂ!
Ierom. Fotie