Archive for the 'Politice' Category

Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos – Responsabilitatea cetăţenilor faţă de salarii şi pensii

Pentru că oamenii nu pot trăi singuri şi pentru că trăiesc mai mulţi într-un topos limitat, este firesc să existe anumite reguli care să reglementeze relaţiile dintre ei. Acesta este modul în care au apărut civilizaţiile bazate pe legislaţie, legile, constituţiile şi instituţiile publice.

Acest lucru presupune existenţa unei mutualităţi în relaţia dintre instituţiile Statului şi cetăţeni, astfel încât pacea, dreptatea şi altruismul să fie bine înstăpânite. Fireşte, după cum zicea şi Max Weber, în Stat este necesară conlucrarea aşa-ziselor trei puteri: birocraţia sau autoritatea legală, autoritatea carismatică şi autoritatea tradiţională.

Dacă Statul se impune rigid şi ignoră celelalte două autorităţi, relaţia sa cu cetăţenii se alterează, apărând consecinţe neprevăzute.

Acest lucru e vizibil şi în evenimentele critice care au loc în prezent în ţara noastră, deoarece exacerbarea uneia dintre autorităţi în dauna celorlalte nu se poate menţine ad infinitum. Altfel spus, instituţiile au valoare atunci când operează în limitele impuse de existenţa celor trei tipuri de autorităţi menţionate anterior.

În general, este necesar să existe o relaţie echilibrată între Stat şi cetăţeni, chiar şi în privinţa temelor economice, altfel, au loc revolte. În privinţa acestui subiect, aş vrea să fac o observaţie, fără să o consider, însă, de o valoare absolută.

În anii 70 şi 80 mergeam destul de des în Anglia şi acordam atenţie situaţiei de acolo.  În societatea britanică, ecartamentul economic este foarte larg şi, astfel, există oameni foarte bogaţi şi oameni foarte săraci. Asigurările şi asistenţa socială, însă, au fost organizate de aşa natură, încât să nu moară nimeni de foame. Statul a preluat asigurarea celor care nu muncesc şi a şomerilor, protecţia socială şi asistenţa medicală.

Din discuţiile avute cu terţi, aceştia mi-au pus în vedere diferenţa ce exista atunci între Anglia şi Grecia. Spuneau că în Anglia, Statul este vizibil bogat, pe când cetăţenii, în marea majoritate, săraci. Dimpotrivă, în Grecia Statul este sărac, având o datorie externă disproporţionată, dar cetăţenii trăiesc în bunăstare.

Cei care mi-au atras atenţia asupra acestui fapt, vizitând Grecia şi văzând modul risipitor de a trăi al grecilor, rămâneau impresionaţi îşi exprimau surprinderea faţă de prosperitatea întâlnită mai ales în oraşe.

Acest lucru s-a petrecut până de curând şi, într-o oarecare măsură, încă mai are loc în ţara noastră. Majoritatea oamenilor sunt angajaţi în domeniul public, îşi încasează salariile, trăiesc în bunăstare, pe când Statul se împrumută pentru a-şi acoperi îndatoririle, scufundându-se în împrumuturi internaţionale.

Ceea ce Statul încasează anual din impozite ajunge la suma de 54 miliarde de euro, din care 47 sunt necesare pentru plata dobânzilor la împrumuturile efectuate. Grecii, însă, au depuneri de 600 de miliarde doar în băncile elveţiene.

În acelaşi timp, Statul nu dispune de mecanismele necesare pentru a se autoproteja de diversele scurgeri de capital şi de evaziunea fiscală. Aceasta duce la rezultatul că Statul este sărac, iar cetăţenii trăiesc într-o oarecare prosperitate. Dar, când Statul nu mai poate să-şi îndeplinească îndatoririle interne şi externe, atunci nici cetăţenii nu vor putea supravieţui d.p.d.v. economic.

Când eram copil, un unchi mi-a arătat o casetă plină cu bancnote din vremea ocupaţiei germane care-şi pierduseră valoarea, povestindu-mi mâhnit cum, de pe o zi pe alta, a devenit, din bogat, sărac.

Observ că Statul intenţionează acum, prin noile impozite, să ajusteze diferenţa. Vrea să încaseze mai mult decât ar trebui pentru a reuşi să facă faţă obligaţiilor externe. Acest lucru provoacă revolta cetăţenilor care au fost învăţaţi cu altceva şi nu sunt dispuşi să-şi abandoneze drepturile dobândite. [În acest moment al desfăşurării evenimentelor au loc conflictele sociale.]

Fireşte, responsabilitatea pentru această situaţie revine politicienilor, care au lăsat ca lucrurile să ajungă până aici, ca Statul să devină sărac, să se împrumute cu sume exorbitante, să nu mai poată face faţă obligaţiilor, dar şi pentru că au lăsat să înţeleagă sau chiar au îndemnat, în felul lor, cetăţenii, să trăiască în bunăstare şi bogăţie. Însă, atunci când cineva are o afacere, se străduieşte să nu lase cheltuielile să depăşească veniturile, iar dacă nu poate găsi modalităţi de redresare, apelează la specialişti.

De asemenea, sunt responsabili politicienii, care, prin intermediul micşorării salariilor, alocaţiilor şi prin impozitarea directă şi indirectă, chiar şi acum încă mai aspiră să echilibreze situaţia şi să evite falimentul Statului, fără să ia măsuri esenţiale în vederea dezvoltării şi creşterii şi, pe de altă parte, fără să aibă în vedere o politică socială viabilă. Ştiinţa economiei politice face referire la trei principii de bază pentru o justă repartizare a veniturilor: Principiul egalităţii distribuirii, Principiul necesităţii şi Principiul contribuţiei la producţie.

În fine, în ţara noastră nu numai că nu are loc o justă repartizare a veniturilor, dar nici impozitarea nu se încasează just, deoarece ar trebui să fie impozitaţi mai mult cei care au mai mult.

Nu sunt economist şi nu folosesc termenii de specialitate, dar, cu simplitatea unui cetăţean de rând,văd că actuala criză economică, în afară de cauze spirituale, provine din sărăcia Statului şi din bunăstarea cetăţenilor, iar măsurile de întărire economică a Statului şi de micşorare a veniturilor cetăţenilor produc tensiuni.

În această privinţă, este necesar să primeze cumpătarea, discernământul şi dreptatea.

Traducere din limba greacă: Vlad Ciule (Ρομφαία)

Un pic de presiune pe turci

După cum ar trebui să știți, Republica Turcă nu a recunoscut și nici nu recunoaște jurisdicția universală a Patriarhiei de Constantinopol (ci doar jurisdicția ei asupra creștinilor de cetățenie turcă), și nici titulatura de Patriarhie Ecumenică (titulatura oficială turcă este Fener Rum Ortodoks Patrigi, adică Patriarhia Romanilor Ortodocși de Fanar).

După ce săptămâna trecută, Senatul american și Parlamentul suedez au recunoscut genocidul armenilor (recunoscut anterior doar de Parlamentul Francez, cel Canadian și de Parlamentul European), evenimente care au determinat retragerea ambasadorilor turci de la Washington și Stockholm, foarte de curând, Comisia Europeană pentru Democrație (zisă și Comisia de la Veneția) a trimis Turciei o scrisoare de recomandare vizând recunoașterea statutului de Patriarhie Ecumenică a Tronului Constantinopolitan și a rolului lui istoric, așa cum a fost definit în secolul al VI-lea (hmm, foarte interesant …).

Răspunsul Ministerului de Externe turc: „Documentul menționează că: 1.Turcia nu este obligată să recunoască ecumenicitatea Patriarhiei Romane de Fanar, și 2. Statul turc nu aduce prejudicii dreptului Patriarhiei de a folosi titulatura mai sus menționată”. Adică: interesul poartă fesul. Ba chiar cu brio…

Ultima oră: Astăzi 17 martie 2010, la Erevan, Patriarhul Chiril al întregii Rusii, aflat în vizită în Armenia, însoțit de Katolikosul Karekin, a depus flori la Monumentul Victimelor Genocidului. De remarcat faptul că pe cordela cu care erau legate florile era scris: «În veci pomenirea fiilor și fiicelor poporului armean care au pierit în Genocidul din 1915. Patriarhul Chiril al Moscovei și întregii Rusii».

P.O.Gr.
Sursa: http://www.asianews.it/news-en/Europe-is-asking-Ankara-to-recognize-the-Ecumenical-Patriarchate-and-other-religious-minorities-17894.html și http://romfea.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=4505:2010-03-16-21-11-39&catid=33:2009-12-18-08-37-34&Itemid=123 și http://romfea.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=4519:2010-03-18-00-08-26&catid=13

Dare de seamă despre orbi

Noul guvern PASOK a hotărât ca proprietăţile bisericeşti să fie impozitate cu 3%. După evaluările oamenilor Bisericii, acest lucru înseamnă triplarea actualelor impozite. Până acum, Biserica aducea anumite venituri către stat, ca o onorabilă instituţie a statului, dar, de acum înainte, va plăti impozit, ca nici o alta.

În general, această hotărâre a fost primită în mediile ecclesiastice, cu suspiciune şi reţinere. Un Mitropolit spunea că, dacă Biserica, aşa cum a făcut şi în alte rânduri, şi-ar trece bunurile mobile şi imobile în proprietatea statului, la anul ar fi nevoie de o nouă astfel de manevră pentru a scoate statul de pe minus (a câta oară ?).

Mă rog, că va fi jecmănită Biserica, aşa cum n-a mai fost de pe vremea turcilor, asta este, n-ai ce-i face, după cum zice şi Mitropolitulul Salonicului, kir Anthimos: „Adevărata problemă nu e impozitarea, ci faptul că urmează să fie îndepărtate simbolurile religioase, Sfânta Cruce şi icoanele din şcoli şi din instituţiile publice”. Degeaba faceÎnalt Prea Sfinţia Sa apel la prim-ministrul Papandreou, al cărui bunic a fost preot: mama dânsului, Margareth, a fost martor al lui Iehova. O linie dură de guvernare, declarată deschis împotriva învăţământului religios, este anunţată şi de ministrul învăţământului, Anna Diamantopoulou.

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte urmează, totuşi, să trimită o delegaţie la Guvern, în problema impozitării: egumenul de la Simonopetra, Arhimandritul Elisei, împreună cu reprezentanţii Mânăstirilor Marea Lavră, Grigoriou şi Sfântul Pavel, vor bate drumul până la Atena, cu jalba-n proţap.

Anul trecut, de zilele Politehnicii (comemorarea intrării cu tancurile peste studenţii de la Politehnică, în anii `70, în timpul dictaturii de dreapta) domnea teroarea, însă cele de anul acesta au fost destul de lejere. Dacă anul trecut se spunea că violenţele sunt bine organizate de PASOK, acum, când socialiştii sunt la putere, ni se pare normal ca guvernul să nu-şi bată singur cuie în talpă.

Închei cu un apel al aceluiaşi Mitropolit de Salonic: „Lăsaţi libertatea Bisericii, altfel, s-a terminat !”.

PS Îi mărturiseam unui prieten grec, că nu pot să înţeleg din ce cauză au votat grecii cu socialiştii. Mi-a răspuns, zâmbind, că n-o să înţeleg nici atunci când românii vor vota cu socialiştii. A rămas gânditor pentru un moment şi-apoi s-a pronunţat: necredinţa.

P.O.Gr.

Comunicat al Sfintei Mitropolii a Pireului

serafeim peiraios

Comunicat al Sfintei Mitropolii a Pireului:

În urma citirii comunicatului de presă din 24.09.2009 al „Sfântului Sinod al Bisericii Romano-Catolice din Grecia” către cetăţenii greci de credinţă romano-catolică, privind exercitarea dreptului lor constituţional la apropiatele alegeri din 4 octombrie 2009, comunicat publicat pe site-ul BRC din Grecia (www.cen.gr) îmi exprim protestul şi profunda întristare pentru patogenia continuă a comunităţii romano-catolice care, prin reprezentanţii ei, în ciuda tuturor „mea culpa” exprimate de-a lungul vremurilor, continuă să ascundă adevărul şi să distorsioneze realitatea.

Prin acest comunicat, ierarhia romano-catolică din Grecia defaimă ordinea legislativă a statului grec şi, prin extensie, Preasfânta noastră Biserică Ortodoxă Universală Nedespărţită, care ar accepta – chipurile -, fără să protesteze, încălcarea drepturilor omului şi a egalităţii religioase în faţa legii, în Grecia.

În paragraful 6 al „Povăţuirilor către alegătorii de credinţă romano-catolică” se stipulează că viitorii conducători politici sunt datori:

Să garanteze Bisericii Catolice din Grecia ceea ce este de la sine înţeles: regim de egalitate şi recunoaştere a personalităţii juridice a instituţiilor ei, conform Dreptului ei Canonic, precum este garantat în toate statele din Uniunea Europeană. Adică, să se acorde şi cetăţenilor greci catolici ceea ce – foarte corect, după părerea noastră – patria noastră cere Turciei, anume recunoaşterea Patriarhiei Ecumenice şi a Bisericii Ortodoxe din Turcia.
Întrebaţi-i pe candidaţi dacă sunt dispuşi să promoveze pozitiv, în principal, rezolvarea acestei probleme serioase care preocupă de atâţia ani Biserica Catolică a Greciei.
Dacă da, atunci alegeţi-i pe aceia care, conform conştiinţei voastre, sunt gata din 5 octombrie, ca în baza principiilor evanghelice şi a spiritului democratic, să nu facă diferenţă de credinţă, culoare şi partid, ci să asigure tuturor grecilor aceleaşi drepturi politice şi religioase”.

Inadmisibila calomnie şi denigrare a patriei noastre, care reies din expunerea textului de mai sus, aparţinând comunicatului comunităţii romano-catolice, se face ascunzându-se în mod ingenios faptul că, în cadrul statului grec, sunt respectate totalmente principiile democratice ale statului de drept şi nu se face nicio diferenţă între cetăţeni, prin prisma apartenenţei lor religioase sau originii rasiale, ba dimpotrivă, principiile de toleranţă religioasă şi de respectare a alterităţii religioase le depăşesc chiar şi pe cele ale utilităţii publice, de multe ori, în detrimentul religiei predominante din Grecia, recunoscute ca atare în Constituţie.

Este inadmisibilă tentativă de impresionare a opiniei publice prin identificarea cererii lor „corecte politic” şi asemănarea ei cu cererea statului grec de depăşire a situaţiei tragice a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului în cadrul statului  turc kemalic militarist, şi al tratamentului criminal al acestuia faţă de poporul grec, gonit, decimat şi persecutat prin lege.

În mod clar, se ignoră faptul că – potrivit teologiei şi viziunii canonice din primul mileniu comun de viaţă creştină – astfel de privilegii onorifice se acordau tronurilor din vechea Romă şi din noua Romă, şi că, prin urmare, nu se poate identifica situaţia religioasă a romano-catolicilor în Grecia cu cea a Patriarhiei Ecumenice a Noii Rome (Constantinopol).

Ce anume revendică, în realitate, ierarhia comunităţii romano-catolice în Grecia? Creearea unui acord  juridic care nu este prevăzut de cadrul legislativ din Grecia şi de sistemul legislativ valabil în această ţară.

În realitatea juridică greacă există instituţiile persoanei fizice şi a persoanei juridice de drept particular şi public, iar toţi cetăţenii şi organismele statului se supun acestui cadru juridic. Conform acestui cadru, persoane juridice de drept public sunt Nedespărţita Biserică Ortodoxă Universală din Grecia, muftiii de credinţă musulmană şi comunitatea israeliană de credinţă iudaică.

Comunitatea romano-catolică nu doreşte să se supună cadrului juridic valabil în Grecia referitor la dobândirea personalităţii juridice de drept personal sau public, ci urmăreşte să obţină personalitate juridică de drept special (sui generis), fapt care este ascuns cu grijă în comunicatul Sinodului prin expresiile:

„Să se garanteze Bisericii Catolice din Grecia ceea ce este de la sine înţeles: regim de egalitate şi recunoaştere a personalităţii juridice a instituţiilor ei, conform Dreptului ei Canonic”, lucru care constituie un atac brutal atât asupra statului grec, pe care îl prezintă ca şi cum ar eluda drepturile ei legale, cât şi împotriva Preasfintei noastre Biserici prezentată – chiar dacă nu direct – ca „părtaşă” la o astfel de eludare.

Atunci când Bisericii majoritare din Grecia şi oricărei alteia nu i se recunoaşte privilegiul unei condiţionări ilegale a „personalităţii juridice de drept personal”, din ce motive s-ar recunoaşte acest lucru, în mod excepţional şi preferenţial, comunităţii romano-catolice din Grecia? Se vede limpede că, de fapt, nu se doreşte dobândirea personalităţii juridice de drept comun, pentru că astfel ar obliga BCG să-şi facă publică Charta Statutară în presa guvernului, să se supună mecanismelor de control ale statului grec şi legii în vigoare referitoare la persoanele juridice de drept comun.

+ MITROPOLITUL SERAFIM al Pireului

Traducere: ierom. Fotie după http://www.romfea.gr

Nota P.O.Gr.:

Programul politic al Partidului Socialist (PASOK) din Grecia, partid cotat cu cele mai mari şanse la scrutinul parlamentar de mâine, 4 octombrie 2009, susţine următoarele chestiuni:
„Proprietatea bisericească să fie impozitată în funcţie de măsura în care aceasta este valorificată din punct de vedere economic.”
„Reglarea relaţiilor dintre Stat şi Biserică, în vederea unei clarificări a rolurilor care se cuvin fiecăruia.”

„Eliberarea Bisericii de dependenţa faţă de societate, dependenţă străină de chemarea ei spirituală şi socială, precum şi eliberarea societăţii de practici străine de civilizaţia europeană constituţională”.

Statul: un prădător lacom care mai totdeauna răpeşte cele ale Bisericii – Partea 1

De Arhimandrit Ioakim Sotirópoulos

Tema aşa numitei „proprietăţi bisericeşti” a constituit de zeci de ani o cauză majoră de îngrijorare pentru opinia publică, a provocat dezbateri intense între reprezentanţii Bisericii şi ai regimului, a pricinuit emiterea de diverse legi, a stârnit imaginaţia multora vizavi de „valoarea fabuloasă” a întinderilor mânăstireşti, şi, pe bună dreptate sau complet arbitrar, a atras dojeniri Bisericii fie pentru „cheltuielile nemăsurate”, fie pentru nepunerea în valoare a proprietăţii ei.

Aceleaşi lucruri se petrec şi astăzi, când, în ultimele luni, mare parte din mass-media, unii dintre ziariştii „jurişti” şi anumiţi „specialişti” care cred că le ştiu pe toate şi care se mai şi consideră oameni îmbisericiţi, fără să fie în esenţă mădulare ale Bisericii, ci doar în aparenţă, apar pe la diverse canale TV batjocorind toate instituţiile ţării şi mai ales Biserica. Cuvintele lor sunt bine-măsurate şi toţi sunt la unison. Niciodată însă, fă să ştim din ce cauză, nu se aude punctul de vedere contrar, iar dacă cineva încearcă să-l exprime, este dat pe faţă ca nebun. Aceşti telejudecători care se cred membri ai Bisericii, căreia „îi doresc binele”, nu ne-au spus niciodată, ca membri ai acesteia şi „în al cărei interes” ei acţionează, ce fel de activităţi au desfăşurat spre binele neamului sau spre binele Bisericii ?

Să iasă la iveală unul dintre aceşti telejudecători şi să ne răspundă la câteva întrebări. Au ei vreo idee ce înseamnă Biserica, au habar cum arată interiorul unui paraclis, ştiu cine este Dumnezeu, aceşti telejudecători cu salarii de mii de euro au făcut la viaţa lor vreo milostenie, au ajutat ei vreo familie săracă sau tot ceea ce ştiu ei să facă este să ne întrebe dacă Biserica a ajutat sau ajută oamenii ? (…) Mai avem şi alte întrebări de acest fel să le punem, ca unor membri ai Bisericii.

De multe ori sunt create subiecte bisericeşti avându-se în vedere scopuri şi ţinte concrete, cunoscute doar de ei, niciodată nefiind spus adevărul. Îi avem aşadar pe aceşti telejudecători – iată, o nouă profesie în ţara noastră – care apar la TV şi lovesc fără milă şi fără discernământ pe oricine le stă în cale, zicându-şi între ei: „bă frate, dacă nu pui un pic de condiment în ceea ce zici, cum să mai faci audienţă ?” Carevasăzică, aceşti telejudecători au redefinit mizeria, zicându-i „condiment”.

Atunci când însă este prins în corzi unul din breasla lor, aleargă toţi să-l ajute şi să-l susţină, şi pentru că au în mână şi cuţitul şi pâinea, nici măcar nu permit să răsufle subiecte care îi au pe ei în vizor. Aşa a fost în ultima vreme şi cu scandalul Vatopaidi: din motive necunoscute, nu am auzit deloc celălalt punct de vedere, deşi au fost destule încercări din partea multor clerici de a-şi spune punctul de vedere asupra subiectului, dar, dacă cineva era de partea Bisericii şi a Egumenului Efrem, nu avea cum să răzbată pe post. De ce astfel ? Astfel, s-a putut citi, auzi şi vedea în mass-media doar punctul de vedere al telejudecătorilor. (…)

De la începuturile ei, Biserica a fost un ansamblu de persoane fizice care aveau conştiinţa comună a faptului că sunt botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Ca un întreg, ea a fost capabilă să aibă drepturi şi obligaţii, să ducă o activitate filantropică, să se preocupe de nevoile duhovniceşti, dar şi materiale, ale membrilor ei. Să ridice biserici pentru a săvârşi dumnezeieştile slujbe, şi diverse clădiri pentru susţinerea activităţilor filantropice; într-un cuvânt, să aibă avere. Fie datorită daniilor membrilor săi, fie datorită achiziţionărilor. Astfel, încet-încet, Biserica (parohii, mânăstiri, episcopii, mitropolii, locuri de închinare etc.) a dobândit ceea ce astăzi este denumit „proprietate bisericească”.

Biserica este îndreptăţită să aibă proprietăţi, iar acest lucru a fost acceptat prin multe hotărâri, nu numai ale Tribunalelor greceşti, ci şi ale Comisiei Europene a Drepturilor Omului de pe lângă Consiliul Europei, for la care au apelat Mânăstirile ortodoxe cu prilejul Legii 1700/87. Biserica este în măsură să-şi valorifice proprietatea în mod profitabil pentru poporul grec, de prisos să fie amintită strânsa lor legătură de-a lungul vremii.

Prezentăm mai jos două articole mai vechi care au fost publicate în legătură cu problema proprietăţii Bisericii, cu scopul de a fi auzit şi celălalt punct de vedere.

Primul articol aparţine domnului Damianos Strouboulis şi a fost publicat în cotidianul Καθημερινή în aprilie 1987; al doilea text a fost emis de Sfântul Sinod în aprilie 1999. Suntem pe deplin încredinţaţi că, dacă am avea la îndemână un studiu mai nou privind proprietatea bisericească, am vedea că, astăzi, statul lacom nu şi-a schimbat deloc comportamentul (cei interesaţi de mai multe detalii pot citi cartea domnului judecător Gheorghios Apostolakis, Ακίνητη Περιουσία των Ορθοδόξων Εκκλησιών στην Ελλάδα, editată de Πρότυπες Θεσσαλικές Εκδόσεις).

Proprietatea Bisericii: dăruită sau furată de către stat ?

Ce a dat Biserica şi ce a luat statul în proprietate din 1833 până în 1951

de Damianos Strouboulis, Καθημερινή 12-13 aprilie 1987, pagina 4

Cu toate cele câte s-au scris despre proprietatea bisericească, încă se face lipsită dezvăluirea acelor proprietăţi pe care Biserica le-a oferit statului începând cu 1830 şi până astăzi, şi care sunt în număr atât de mare, încât salariile oferite de stat clerului nu ar acoperi nici măcar dobânda ! Fără alte multe cuvinte, mai bine să lăsăm cifrele să vorbească.

● Hotărârea Sinodală din 19 august 1833

Dintr-un total de 593 de Mânăstiri, cele 116 fără de monahi sunt date statului, încă 119, având monahi, sunt date şi ele statului cu condiţia ca să se îngrijească de monahi, 226 sunt subiectul unei taxe de 405 650 de drahme, adică o zecime din venituri (Hotărârea din 25 spetembrie 1833). Din 226 de lichidări, statului revin proprietăţile în întregime, atât imobile cât şi mobíle, sfinte vase, icoane etc., care au şi fost puse la dispoziţia statului în pieţele oraşelor, iar de pe urma imobilelor închiriate, au fost acordate statului în total 160 000 de drahme. În cele din urmă au fost lichidate şi 16 Mânăstiri de maici (Hotărârea din 25 februarie 1834).

● Hotărârea din 25 martie 1834: Sunt date Fondului Bisericesc toate Mânăstirile şi Bisericile particulare care nu fac dovada că sunt proprietatea unor donatori.

● Între anii 1834 – 1840 au fost lichidate alte 181 de Mânăstiri pentru consolidarea Fondului Bisericesc, în total 416. Trei sferturi din proprietatea bisericească a fost astfel desfiinţată, iar până în 1909, 10 procente din veniturile mânăstireşti treceau automat vistieria statului. În paralel, statul a asigurat din buget salariile arhiereilor, preoţilor şi necesarul pentru funcţionarea Sinodului, în total 250 000 de drahme.

● Legea din 1856 impune ca din veniturile mânăstireşti să se asigure construcţia şcolilor de stat.

● Legea din 1888 impune ca 5% din venitul fiecărei Mânăstiri să fie acordat Fondului Educaţiei Publice.

● Legea din 1889 stabileşte contribuţia la 150.000 de drahme anual. În 1892 se unifică cele două legi; în 1895, datorită faptului că nu putea fi plătită contribuţia de 150 000 de drahme, este scăzută la 100 000. Chiar şi această sumă fiind de nesuportat, statul purcede la exproprieri pentru a completa suma. Sinodul protestează energic (19 ianuarie 1894) deoarece statul nu a contribuit la educaţia clerului, aşa cum semnase în acord.

● Legea din 1893 impune taxare diferenţiată fiecărei Mânăstiri care are venituri mai mari de 5 000 de drahme, încasând astfel 45 000 de drahme pentru acoperirea „cheltuielilor de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu”.

● Legea din 1909 înfiinţează Fondul General Bisericesc în vederea „recuperării proprietăţilor mânăstireşti şi a acoperirii cheltuielilor bisericeşti”. Administrarea este raţională. Sunt acoperite salariile arhiereilor, clericilor, profesorilor de religie, se acordă 40 de burse studenţilor şi se acoperă cheltuielile de administrare a proprietăţilor bisericeşti. Se înfiinţează Institutul Clerical, este continuată alocaţia pentru Educaţia Publică. Totalul cheltuielilor: în jur de 1 000 000 de drahme anual. Ceea ce prisosea era acordat pentru întreţinerea clerului de enorie.

În 1919, la sfârşitul primului război mondial, pentru a împroprietări soldaţii eliberaţi, statul emite legea „privind exproprierea terenurilor agricole” care prevedea ca „terenurile aparţinând Mânăstirilor şi instituţiilor caritabile se expropriază în totalitate”, marilor proprietari particulari permiţându-li-se să păstreze până la 1 000 de hectare. Compensările s-au făcut la nivelul preţurilor din 1912, în cele mai multe cazuri acestea lipsind cu desăvârşire. Şi cel mai grav, terenurile nu au fost acordate celor care nu aveau teren agricol, ci marilor proprietari de pământ, care, în acelaşi timp, s-au asociat. Ei nu au plătit ulterior nici o despăgubire.

Dintre terenurile Bisericii care au fost expropriate, menţionăm următoarele:

1. Terenul Asociaţiei din Mortero: 48 de hectare de teren agricol, 5 hectare pădure desţelenită. Pentru Gruparea Refugiaţilor, Nea Erithreea: 340 hectare teren necultivat, 14 hectare pământ bun de cultivat cereale, 365 hectare pădure desţelenită; total: 773 hectare. Preţurile de atunci: 205 de drahme hectarul de pământ arabil, 57 de drahme hectarul de teren necultivat, 114 drahme hectarul de pădure. Valoare totală: 122 750 drahme. Terenuri aflate în proprietatea Mânăstirii Petraki, niciodată despăgubite.

2. Teren în Lahidia Marathonos, acordat Asociaţiei din Lahidia, 649 de hectare pământ arabil, 27 de hectare acordate şcolii, 15 hectare teren necultivat. Asociaţiei din Xilokeriza, 236 hectare teren arabil, 2 hectare teren necultivat. Asociaţiei Lahidion Xilokeriza, 28 de hectare necultivat, 26 hectare mlaştină. Total: 983 de hectare. Preţ hectar pământ arabil: 218 drahme, păşune: 57 drahme. Terenuri aflate în proprietatea Mânăstirii Petraki, niciodată despăgubite.

3. Teren în Geraka, total exproprieri, 10 278 hectare. Total despăgubiri către Mânăstirea Petraki: 880 769,25 drahme depuse la Banca Naţională.

4. Teren în Vari, către Asociaţia Vari, 4 hectare teren agricol, 5 hectare păşune/pădure. Către Asociaţia Crescătorilor de Vite din Vari, 0,12 hectare. Către Asociaţia Agricolă din Vari, 0,6 hectare. Către Asociaţia Refugiaţilor din Vari: 1,993 hectare teren arabil, 3,2 hectare pădure. Total teren: 15, 048 hectare. Preţ hectar teren arabil: 270 drahme; hectar pădure/păşune: 152 drahme. Total drahme depuse la Banca Naţională în contul Mânăstirii Petraki: 3 149,231.

5. Teren în zona Kamariza-Legraina. Întreaga suprafaţă aflată în perimetrul localităţilor Kamariza-Legraina-Lavrio-Thoriko a fost predată Asociaţiei Minelor Lavrio-Kamariza, conform Hotărârii nr. 125/1934 a Judecătoriei Atenei (hotărâre dispărută între timp).

6. Proprietatea mânăstirească Koropi, predată celor fără nici un fel de teren agricol. 3 873 hectare teren arabil, 74 hectare teren necultivat, total: 3 949 hectare. Preţ hectar teren arabil: 288,80 drahme, teren necultivat: 38 drahme. Total drahme depuse la Banca Naţională în contul Mânăstirii Petraki: 1 121 439,10 (în jur de 283 drahme pe hectar).

7. Teren în Agia Marina: Expropriere prin Hotărârea de Guvern nr. 116.015/1926. Nu a fost stabilită vreo evaluare, lipsesc elemente importante…

8. Teren în Gerosakouli, Asociaţiei refugiaţilor Xilokeriza, 1500 de hectare, preţ estimat: 162 drahme/hectar. Valoare totală: 243 000 drahme depuse la Banca Naţională în contul Mânăstirii Petraki.

9. În afara acestor mari suprafeţe de teren, din 1919 şi până în 1925 au avut loc o serie de exproprieri de mici suprafeţe de teren agricol, atunci când Fondul Bisericesc s-a prăbuşit. În 1930, el a fost înlocuit de ODEP, funcţionând pe alte principii. Exproprierea micilor terenuri a durat până în anii 1950.

Mânăstirile aveau venituri şi de pe urma aşa ziselor „drepturi de împădurire”, drepturi care, în urma legii din 1919 „privind răscumpărarea drepturilor de împădurire”, au fost reduse de la 33% la 15%, reducând veniturile mânăstireşti din această direcţie cu mai mult de jumătate.

Exproprierile au continuat astfel:

Legea 327/1947: “Pământul cultivat sau cultivabil aparţinând ODEP şi Mânăstirilor se va arenda obligatoriu ţăranilor fără proprietate, fără acordul Mânăstirilor proprietare”. Arendarea obligatorie se făcea la nivelul chiriei din urmă cu 10 ani, în vreme ce preţurile crescuseră după război de 50, până la 100 de ori. Pe baza acestei legi au fost arendate următoarele:

a) Terenurile Mânăstirii Leimónos din Mitilene, 2 200 hectare teren arabil şi 6 429 măslini au fost arendate pentru 28 853 000 de drahme anual, după ce în acelaşi an, 1947, ele aduseseră Mânăstirii un venit de 114 856 000 de drahme

b) Livezile de măslini din Koronisia Preveza, 2 000 de hectare cu măslini arendate pentru 3 340 000 de drahme anual, după ce până atunci aduseseră anual venituri de 26 500 000 de drahme.

c) Terenuri în Harakas Legraina, suprafaţă necultivată de 1 045 de hectare, neevaluate.

d) Păduri cultivabile (arse) între Vari şi Koropi, 600 de hectare. Neevaluate.

e) Terenurile Mânăstirii Hozoviotíssa din Thira,728 de hectare, arendate pentru 3 899 500, după ce în 1947 aduseseră venituri de 22 371 000.

f) Terenurile Mânăstirii Katerina din Akarnania, 250 de hectare arendate pentru 725 000 de drahme; în 1947, de pe urma a 213 hectare Mânăstirea strângând venituri de 1 241 000.

g) Livada Kefali a Mânăstirii Prodromou din Antikirra lichidat pentru 200 000 de drahme.

h) Tutungeria Grammatikous Akarnania, 283 de hectare. Luată silnic în stăpânire de membrii Asociaţiei locale. Aducea anual venituri de 9 655 000 de drahme.

În sfârşit, prin Decretul din 29 octombrie 1949 “privind înregistrarea terenurilor agricole”, art. 2: “Sunt subiectul exproprierii integrale şi concesionării către stat: Mânăstirile şi toate construcţiile religioase de orice natură, toate suprafeţele de teren aparţinătoare, etc.” Expropriere integrală, carevasăzică.

Următoarele clădiri din Atena au fost predate statului de către Biserică: Şcoala Rizareion, Academia Atenei, Vechiul Azil, Şcoala Normală Marasleiou, Spitalul Evangelismos, sediul Societăţii Engleze de Arheologie, sediul Societăţii Americane de Arheologie, Aretaieio-ul, Aigintaieio-ul, Şcoala Germaneiou, Spitalul de Copii, Skopeutirio-ul, Arsenalul, Cimitirul Kifisia, Şcoala Menidi, Biserica din Koropi, Băile Armatei, sediul Şcolii Ruse de Arheologie, Laboratorul Medical al Universităţii din Atena, Politehnica, Biblioteca Gennadeio, Spitalul Singrou, Orfelinatul bisericesc Vouliagmeni, Spitalul Sfânta Elena, Gimnaziul din Amarousi, Spitalul Sotiria, Sanatoriul din Parnitha, Asklipieio-ul din Voula; parcurile: Likavittos, Kefalari-Kifisia, Singrou, Pangrati; pieţele: Mavili, Sfântul Toma Ampelokipi, Sfântul Dimitrie Ampelokipi, Sfântul Andrei, Piaţa Spitalului de Copii; străzile: Laodiceea, Pontului, din vestul Spitalului Singrou, podul de pe strada Papadiamantopoulou, podul Patsi (Pangrati), străzile Damareos-Arrivou, strada Kolonou, şase străzi în Kifisia, piaţa Voulas, Koropiou şi Aharnon.

Au mai fost expropriate clădiri pentru folosul invalizilor, refugiaţilor din Pont, „Casei Mamelor”, Mânăstirii Sinai şi pentru mulţi alţi refugiaţi (Ampelokipi, Vironas, Pangrati, Ilissos, Mesogeion, Goudi, Alexandras etc.).

Toate aceste clădiri reprezentative pentru Atena acoperă o suprafaţă de 1 119 464 metri pătraţi şi au un volum de 168 478 de metri cubi.

Au mai fost expropriate următoarele:Voaona, Vourvas, Patima, Skaramanga, Magoula în Elefsina şi terenurile Mânăstirii Meteora în Trikala.

Până la mijlocul anului 1951, 231 de proprietăţi agricole bisericeşti au mai fost expropriate. Catalogul exproprierilor terenurilor Bisericii stă la dispoziţia oricărui este interesat. Aceste terenuri încep în Goudi (2 694 hectare) şi se termină oriune există oraşe şi sate greceşti.

Au mai fost expropriate alte 30 de terenuri (lista disponibilă) pentru care au fost oferite recompense simbolice.

Toate acestea au avut loc din 1833 până în 1951. De atunci au mai avut loc încă multe alte exproprieri, dar nu au fost încă însumate şi făcute publice.

Damianos Strouboulis, Καθημερινή 12-13 aprilie 1987

http://www.freemonks.gr

Retrospectiva 2008: cronica unui război anunţat. Criza internă din Grecia, made in USA.

Primăvara 2008 – Statele Unite sunt pregătite să lovească Grecia, pentru început, via Vatopaidi. Sunt avertizaţi diverşi oameni din anumite straturi sociale să nu aibă legături cu Vatopaidi deoarece se vor „murdări”. De asemenea, un ministru al unei ţări nu fără importanţă declară că Grecia va plăti foarte scump pentru conducta „Burgas-Alexandroupolis”. De asemenea, multe personaje politice din Grecia făceau acelaşi gen de ameninţări, după cum bine s-a văzut în presă şi pe internet.

Vara 2008 -.Se urzesc, în diverse reţele sociale şi prin intermediul mijloacelor de comunicare (Internet etc.), episoadele violente care aveau să aibă loc în Grecia începând cu luna Decembrie.

Toamna 2008 – Scandalul Vatopaidi. Un imens război mediatic de calomniere, având multiple ţinte: Sfântul Munte, Guvernul, Biserica. Concluziile comisiei de investigare vor ieşi la iveală la începutul lunii Decembrie, dovedind, aşa cum orice observator imparţial putea să vadă, că, pentru toate evenimentele care avuseseră loc, vinovăţia se găsea în cu totul altă parte decât acolo unde striga presa…

Războiul contra Bisericii continuă astăzi, având în vizor alte Mânăstiri ale Sfântului Munte, precum şi Biserica Greciei. (…)

Atena, 6 Decembrie 2008 – Uciderea lui Alex Grigoropoulos. În puţine ore, toată Grecia este în flăcări. Ştim cu exactitate că, după prezentarea concluziilor Comisiei de investigare în privinţa Mânăstirii Vatopaidi, fusese deja prevăzut termenul de 15 Decembrie pentru a începe derularea planului de răsturnare a stării de lucruri din Grecia. (…)

Sursa: http://vatopaidi.wordpress.com/2009/01/07/coincidences-or-not/